O parte din sufletul meu respiră rock, ăla clasic, old school: Guns n’ roses, Scorpions, AC/DC, Bon Jovi, Metallica, Red Hot Chili Peppers, Rammstein, Guano Apes, Linkin Park, Nightwish și mulți alții. Și nu e vorba doar de muzică ci și de stil de viață, stil vestimentar și oameni dragi, vechi și frumoși cu care împart aceeași pasiune, de amintiri care m-au format, frânturi din viața mea.
Mai presus de toți însă a fost și a rămas Aerosmith cu al ei Steven Tyler care, mi se pare în continuare, unul dintre cei mai șarmanți bărbați, cu toți cei 70 de ani pe care îi are, un artist desăvârșit. Din videoclipurile lor am început eu s-o admir pe Alicia Silverstone și pe fiica celebrului Steven, nu mai puțin celebra Liv. Din videoclipurile lor am învățat eu, pe la vreo 12-13 ani cât de frumos de împletește feminitatea cu puterea unei femei. Pe muzica creată de rockerul meu hipiot am iubit, am simțit, m-am transformat și m-am ridicat.
Am avut, în plus, norocul să mă întâlnesc cu Florin în multe dintre preferințele mele rock.
Prima tangență a păpădiei cu rockul a fost la un an și 13 zile, când a performat primul ei dans pe o variantă a Thunderstruck-ului lui AC/DC, integrat armonios în desenul ei preferat de atunci, Masha și ursul.
O perioadă lungă, chiar și acum, fetițul nu a fost melomană, fiind foarte selectivă cu alegerile muzicale, cerându-ne, chiar cu lacrimi în ochi să oprim muzica de la mașină sau de pe la televizor, în special cea mai lentă, reducându-ne pe noi la momente de ascultat muzica în căști.
Acum câteva zile, rock-ul din mine însă a ieșit la suprafață și am lansat o seară cu toate iubirile mele din tinerețe. Surpriză mare: Ania s-a implicat total în această misiune și ce a urmat, a fost un dezmăț total, în trei, cu eliberarea tuturor energiilor în surplus, cu dat din cap, cântat la chitări imaginare, sărit, zbenguit, țipat, cântat/urlat la microfoane imaginare. Ba chiar și-a luat și recuzită, o pălărie de paie roz cu ochișori desenați și urechiușe pe care o arunca de pământ atunci când era atinsă intensitatea maximă a piesei. A doua zi, de dimineață, m-a luat de mână, m-a dus la laptop și mi-a poruncit:
-Hai, mami, pune piesa mea!
S-o văd pe păpădia mea dând din plete în ritm cu mine pe Living on the edge a lui Aerosmith, la fel cum făceam cu prietenii mei pe la chefurile adolescentine a fost ca și cum m-aș fi reîntors cu sufletul acolo, doar că, de data aceasta, sufletul meu era mult mai mare și mai încăpător.
Da, mă! Pentru mine e clar: Rockul se transmite genetic!
Sursa foto: www.independent.co.uk
