În  week-enduri, când mergem la Șoimuș, nu mai luăm cățeii cu noi ca odinioară, parte pentru că avem multe bagaje, parte pentru că bancheta din spate a mașinii îi este acum dedicată păpădiei, parte pentru că Masha ar putea ieși pe sub gard să latre la oi, capre și alți căței ciobănești și nu suntem prea curioși cum s-ar sfârși o astfel de întrevedere.

Vecinii noștri de la Șoimuș au un cățel care este mai tot timpul liber și ar putea constitui un înlocuitor temporar al celor dragi ai noștri de acasă, dar asta dacă nu ar fi puțintel cam bizar și imprevizibil și nu ar lătra (spre noi și în vânt) cam 90% din timp. Îl numim așadar ”cățelul rău” și vorbim cu el însă în timp ce suntem foarte precauți în prezența lui.

Așa am ajuns, probabil, să o aducem pe Joy-Joy în viețile noastre. Păpădia este atât de atașată de ea de parcă nu ar avea cățeii reali și iubiți ce o așteaptă acasă. O ajută să urce scările casei odată cu ea, ducând-o mereu de lesă, o ia în brațe când se împleticește pe drum, o îngroapă în nisip să nu-i mai fie așa de cald, o plimbă cu roaba ei verde, sare cu ea pe trambulină și-i explică cum trebuie să aterizeze, sare de pe pat pe saltea trăgând-o și pe Joy-Joy de lesă și râzând în hohote, mănâncă cu ea la masă și doarme cu ea în pat.

Pentru mine e o bucurie pentru că, neavând reprezentanți reali în copilăria mea, tare mult mi-aș fi dorit un cățel ca acesta dar, din păcate, pe vremea mea nu existau astfel de jucării.

Mergem la plimbare prin sat, toți patru: Ania, mami, tati și Joy-Joy, dusă frumos în lesă după fetiț. Când trecem pe lângă cățelul rău, păpădia o ia protectiv în brațe pe cățelușa ei. O lasă apoi ușurel jos și ne continuăm plimbarea. După 15 minute de mers pe jos, puica vrea de-a calul la tati în spate așa că mi-o plasează mie pe Joy-Joy în grijă. O trag cu grijă după mine în lesă, asigurându-mă că nu se împiedică și cade. Da, sunt din nou copil, unul fericit ce are posibilitatea acum să se joace cu jucăria dorită. Atât de minunat este să ai un fetiț miraculos: poți să te joci în voie, liber, în văzul lumii, chiar dacă ai 37 de ani, fără să-ți faci probleme că o să fii privită de ceilalți ca o ciudățenie sau că o să primești porecle răuțe cum ar fi: doamna nebună ce se plimbă cu cățelul de jucărie după ea!

Sursa foto: www.nbcphiladelphia.com

 

 

Trândăvind în plimbare cu cățeii din vis ai copilăriei
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.