Scriu acum o propunere de proiect în sprijinul romilor. Este, de fapt, a doua, pe cealaltă am depus-o deja. Spicuiri din perioada de documentare:

(folosesc termenul ”romi” doar pentru că eu insist asupra lui dar se vede că nu le este la îndemână, îl pronunță cumva forțat și pe alocuri mai scapă și câte un ”țigani”)

-Doamnă dragă, cu unii romi într-adevăr, te poți înțelege, dar o să vedeți că sunt alții ai dracului care numa’ bani și furtișaguri visează!

Privirea îmi fuge imediat spre o fotografie din biroul primăriei în care niște personaje zâmbesc vesel de pe un iaht.

-Ca oricare dintre noi, suntem mai buni sau mai răi, în funcție de ce ne-a învățat viața și ce am avut puterea să luăm din ea, răspund eu zâmbind amabil.

-Aaaa, nuuu, că eu nu sunt rasist. Dar o să vedeți că am dreptate!

Sau, altundeva.

-Ați mai lucrat cu romi pe proiecte?

-Nu.

-Nici nu vă imaginați ce greu este. Te sfidează, sunt obraznici și agresivi. E foarte greu și nu veți reuși să faceți treabă cu ei!

Oftez resemnată. E deja al doilea avertisment pe care-l primesc dar asta nu contează pentru că știu că fiecare din ei are dreptate. Sunt pregătită sufletește să întâmpin rezistență, să trăiesc deziluzii, să nu-mi fie primit și acceptat sprijinul pe care încerc să-l ofer, să-mi fie negociate la sânge condițiile impuse prin proiect, să-i simt luptându-se neobosit cu orice. Pentru mine, femeia caucaziană de naționalitate română, cu studii superioare și un nivel de trai bun sau pentru angajatul din primărie care este implicat în coordonarea localității, acest comportament poate părea de neînțeles, nerecunoscător, răuvoitor, de temut, pentru că nu noi suntem aceia care au crescut într-o istorie de marginalizare, de etichetare, de generalizare, de abuzuri și insulte. Nu noi suntem aceia care trebuie să se lupte pentru fiecare bucățică de demnitate, care trebuie să se adapteze permanent. Noi suntem doar aceia care le judecăm alegerile, greșelile și le condamnăm reacțiile care poate, în societatea noastră ariană, nu își găsesc locul.

Am văzut și eu filme, documentare, am citit cărți și articole despre afro-americanii izolați în ghetouri, brutalitatea și violența de acolo dar am aflat și de istoria cruntă a sclavagismului. Astea toate se adaugă crimelor naziștilor, mafiei, teroriștilor sau chiar bărbatului din Cucuieții din Vale, alb ca spuma mării, care și-a ucis familia la beție.

Da, sunt conștientă că unii romi (mai mulți sau mai puțini) fură, poate pentru că sunt convinși că nu au altă variantă sau pentru că așa au învățat de la conducătorii noștri. Sunt conștientă că unii cerșesc, deși au mercedesul parcat în fața castelului, de parcă nimic nu le mai ajunge, poate pentru că sărăcia ancestrală a străbunilor lor nu a fost niciodată stinsă. Sunt conștientă că pot fi violenți poate pentru că furia neputinței se transmite din generație în generație, mai mistuitoare și mai puternică. Sunt conștientă că multe copile rome devin prematur mame și asta poate din cauză că accesul lor la educația și integrarea în societate le este mereu îngreunat de majoritari. Sunt conștientă că unii dintre ei pot deveni ”obraznici”, ”tupeiști” sau ostentativi și asta poate din cauză că observă și ei privirile piezișe, gențile ferite, aud insultele mascate și simt disprețul promovat încă din pruncie sau poate, pur și simplu își doresc, mai presus de orice să fie văzuți, să le fie validată existența. Cauzele nu le justifică acțiunile, la fel cum nu o fac pentru nicicare dintre noi, însă le pot explica. Eu nu caut scuze, ci explicații pentru a putea găsi apoi soluții. Dar noi, majoritarii, ce explicații avem atunci când îi judecăm fără drept de apel?

Mie îmi e ușor să mă comport civilizat, să fiu politicoasă și să am un discurs cursiv pentru că viața a fost bună cu mine. Dar asta nu înseamnă că am pretenția, nici măcar pentru o clipă, să știu ce simte altcineva care nu e în locul meu.

Zâmbesc amabil și răspund cu blândețe, gândindu-mă că în jumătate de oră, voi alerga prin curte cu păpădia, înconjurate amândouă de cățeii noștri veseli:

-Presupun că va fi dificil. Nu am lucrat cu romi pe proiecte până acum dar cunosc romi, i-am întâlnit în alte contexte, am împărțit povești și mi s-au părut destul de oameni (plusez cu un zâmbet larg ca să nu se simtă prea jenați). Nu am pretenția că vom schimba lumea prin acest proiect. Dar ce e foarte important pentru mine este o atitudine pozitivă. Fără ea, chiar nu cred că vom putea vreodată evolua.

Majoritatea dintre noi folosim cu lejeritate o expresie ”te îneci ca țiganul la mal” dar prea puțini cunosc originea ei. Expresia datează din perioada când romii erau robi iar unii dintre ei încercau să fugă spre eliberare. Erau apoi prinși de deținători și ca pedeapsă, pentru a-i descuraja și pe ceilalți, îi legau de picioare și-i aruncau în râu, în fața familiilor lor. Romii se zbăteau și se chinuiau să ajungă la malul celălalt fără să se înece, însă chiar înainte de a o face, stăpânul îi trăgea de funie înapoi în apă, de unde trebuiau să o ia de la capăt. Într-un final, epuizați, ”se înecau ca țiganul la mal”. Adică, da, sunt oameni care au murit cu adevărat, nu pentru că nu aveau chef, dispoziție sau interes să termine o sarcină, ci pentru că, în ciuda eforturilor supraomenești, erau trași cu nemăsurabilă cruzime înapoi, spre o moarte sigură.

Să trăiești cu o astfel de tară înfierată în sufletul și ADN-ul străbunilor tăi, fie că faci parte dintre cei asupriți, fie că faci parte dintre cei asupritori, înseamnă pentru mine o cruce greu de dus. Iar singura reacție normală, din punctul meu de vedere, este să te străduiești să îndulcești puțin karma, măcar pentru cei ce vor urma. Altfel, răspunsul, prietene, e vânare de vânt!

Sursa foto: medium.com

The answer is blowin’ in the wind
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.