Micuţa mea sportivă e pasionată de acţiune. Sare, aleargă, se caţără, se rostogoleşte, dansează, loveşte mingea, fuge după baloane şi este încântată de orice joc care implică mişcare și energie.
Mare târg la noi în cătun. Lume multă, bâlci, meşteşugari, mici şi bere, muzică şi agitaţie. Pentru că totul se desfăşura aproape de casa noastră, la poalele cetăţii, am decis s-o ducem şi pe Ania. Nu vă povestesc cum a fost la marea sărbătoare, nici cum fetiţul ne-a abandonat acolo ca şi cum nici nu existam şi şi-a văzut de treaba ei, alergând de la o atracţie la alta, alegându-şi de pe tarabe ce poftea, încercând să se caţere în balerina care mie îmi dădea dureri de cap doar văzând-o cum se învârte ameţitor, luându-i hotărâtă unui băieţel mingea din mână iar acesta eliberându-i-o imediat şi fugind spre părinţii lui, surprins, se pare, de tupeul păpădiei care ştie că toate mingile sunt ale ei. Nu vă povestesc nici despre cum nu am reuşit s-o convingem să plecăm şi cum, când i-am spus că e timpul să mergem acasă, ne-a făcut zâmbitoare pa-pa cu mânuţa.
Vă voi spune, în schimb, ce s-a întâmplat pe traseu.
Pentru că era aproape de noi şi pentru că Ania este deja mare, am hotărât să mergem într-o plimbare până acolo. Puica, însă, nu avea chef de mers pe jos, aşa că s-a instalat confortabil la noi în braţe (când la unul, când la altul). Deja ne imaginam că vom da o tură prin târg cu braţele păpădiei legate de gâtul nostru şi apoi ne vom întoarce acasă.
În drumul nostru, trecem pe lângă nişte terenuri de tenis. O maşină parcată pe stânga (stradă cu sens unic), cu uşa şoferului larg deschisă, invitând căldura de afară să i se alăture. Înăuntru, o prietenă de-a noastră care îşi aştepta băieţii să termine antrenamentul de tenis.
Ne îmbrăţişăm şi stăm puţin la poveşti. E însărcinată şi foarte fericită. Deşi bebe trei se dorea a fi, în sfârşit fetiţă, a hotărât că vrea să fie tot băieţel, ca şi fraţii lui.
Liviu, antrenorul de tenis, ne vede şi lăsând copiii să-şi continue antrenamentul, vine să ne salute.
Atunci s-a întâmplat cel mai magic moment al zilei. Ania, încă situată la mine în braţe, s-a desprins imediat de gâtul meu şi fără nicio introducere, s-a dus spre Liviu şi l-a luat de mână. Probabil văzuse cine trage sforile în grupul acela vesel de copii.
Acest fenomen nu s-a mai întâmplat niciodată. Era nevoie tot timpul ca adultul să curteze puţin puiul, să-i zâmbească, să se joace şi să glumească cu puica şi abia apoi puteam vorbi despre interacţiune.
Nu şi cu Liviu. A fost o conexiune minunată, de la prima întâlnire, între ei doi.
Au plecat amândoi, de mânuță, spre terenul de tenis. Liviu i-a arătat Aniei cum se antrenează copiii la tenis, i-a dat să țină în mânuțe racheta lui, i-a demonstrat cum se lovește mingea de tenis. A dus-o după aceea în vizită la un cățeluș aflat în curtea terenului.
S-au întors apoi veseli amândoi spre părinții care priveau înduioșați întreaga scenă. Păpădia nimic. Refuza să ne bage în seamă sau să dea drumul mâinii lui Liviu, care era acum captivă într-o strânsoare de nezdruncinat. Antrenamentul nu luase sfârșit, din punctul de vedere al păpădiei. Și păpădia are puncte de vedere puternice și ambițiose, de berbecuță veritabilă.
Așa că s-au reîntors pe terenul de tenis. Încă de trei ori!
Noroc că luase sfârșit și antrenamentul copiilor care începuseră deja să se răspândească pe la casele lor. După încercarea eșuată de a-l convinge pe Liviu să intre cu ea în mașina prietenei noastre, Ania mi-a auzit, în sfârșit, chemarea, și a venit firesc la mine, m-a luat de mână și am plecat împreună spre destinația noastră inițială.
Pentru că Liviu ne-a spus că începe antrenamentele la tenis de pe la 5 anișori, și deci, mai avem ceva de așteptat, i-am luat puicii minge de tenis și rachete de plastic pentru nou descoperita ei pasiune.
Antrenamentul nostru de acasă e adorabil: fetițul îmi înmânează mie o rachetă, ea ținându-și-o pe cealaltă. Îmi indică distanța la care trebuie să stau de ea. Ia mingea de tenis, învârte de două-trei ori racheta în aer, o fixează la nivelul mingii și apoi îmi aruncă mingea cu mâna, oină style.
Eu răspund cu racheta.
După o serie de lovituri înverșunate, se plictisește.
Începe un joc de fotbal cu racheta încă în mână. Râde fericită. Eu primesc automat și fără drept de replică rolul de copil de mingi, a.k.a. recuperatorul mingii de tenis de sub ghivece cu flori, de prin grădini înverzite sau din gura cățelușilor.
Se plictisește din nou și de data asta așteaptă de la mine o ofertă de distracție.
Lovesc cu racheta gardul de metal, în ritmul unei melodii.
Ania se amuză de sunetele emise și imită mișcarea mea.
Trecem apoi la gardul de lemn, la asfalt, la scara ce stă sprijinită de cireș și la trotineta ei de plastic, de fiecare dată, compunând o melodie nouă.
După ce trecem mingea de tenis și prin încercările golfului și ale hockey-ului cu racheta, antrenamentul nostru de tenis a luat într-un final, sfârșit iar cățelușii au acum parte de toată atenția păpădiei.
Nu știu câte sporturi va încerca să practice și ce sporturi o vor atrage mai mult. Poate va fi tenisul sau poate va fi voleiul, alergatul, baschetul, înotul, săritura cu prăjina, raliul, skiul, yoga, echitația, surfingul, ciclism, patinajul, dansul, artele marțiale, fotbalul, golful, hockey-ul, oina, gimnastica sau cine știe ce altceva. Poate le va încerca pe toate sau poate îi va plăcea mai mult unul singur.
Nu mi-aș dori să facă sport de performanță pentru că viața de sportiv nu e ușoară. Însă dacă ea va vrea să exploateze la maxim un sport anume și voi vedea că asta o face pe ea fericită, o voi susține cu toate resursele mele, atât cât își va dori păpădia să urmeze acea cale.
Dar sunt convinsă de un lucru: la cât de mult iubește mișcarea și acțiunea, Ania cu siguranță nu va petrece prea mult timp în fața televizorului. Știe deja că viața frumoasă se trăiește afară, în aer curat, transpirată, murdară și în continuă mișcare dar cu sufletul mereu vesel și liber!
Sursa foto: https://sonshinegrove.com
