Cred în libertatea personală. Nu vreau să judec părinţii care-şi iubesc copiii, chiar dacă eu sunt absolut convinsă că greşesc în unele privințe. Nu cred că eu aş putea fi persoana care să aducă înţelepciune, răspunsuri corecte, pace şi armonie în vieţile celorlalţi. Mi-e milă de copiii care nu zâmbesc dar sunt conştientă că nici părinţii lor, probabil, nu găsesc motive să o facă prea des.
Cu toate acestea, sunt situaţii când fetiţa mea poate fi afectată de acţiunile celorlalţi şi atunci voi interveni. Sunt situații când libertatea de decizie poate provoca un rău enorm atât pentru sine cât și celorlalți.
Tema vaccinurilor este extrem de dezbătută zilele acestea de când noul guvern şi-a făcut timp şi curaj să propună legea în acest sens.
Probabil că această lege va stârni în rândul celor contra vaccinare și mai multă furie, neîncredere, oamenii se vor simți manipulați, forțați, neînțeleși. Vor spori adepții teoriei conspirației. Cred că este nevoie de un efort uriaș, de răbdare, de comunicare, de consiliere, de empatie, de informare, dar la final am speranța că fiecare se va simți respectat și va înțelege proporțiile și implicațiile unor acțiuni care se vor a fi fără efecte negative asupra celorlalți.
Epidemia de rujeolă izbugnise la noi în ţară când nu-i făcusem încă vaccinul ROR Aniei. Recunosc că mi-a fost teamă şi am limitat pe cât posibil interacţiunile cu exteriorul.
În general, când cineva face ceva care mi se pare ilogic, în loc să nimicesc comportamentul şi să-l identific cu persoana prin injurii de genul: prost, incult, dobitoc, încerc să înţeleg raţiunile de la care a pornit acel comportament.
Sunt perfect de acord ca fiecare să creadă în ce vrea pe lumea asta. Unii aleg puterea de autovindecare, forumurile şi grupurile de mămici, exemplele (fără dovezi) ale altora. Eu aleg să cred în cei 9-11 ani de şcoală pe care îi parcurge un medic (facultate+rezidenţiat), dovezi ştiinţifice şi mii de studii validate, studii pe care eu nu aș fi avut niciodată capacitatea de a le face personal și singură, dar mă bucur că alții și-au dedicat viața lor.
Întâmplător (sau nu) am făcut o facultate care s-a centrat pe studiul deficienţelor. Ideea că autismul ar fi cauzat de vaccinurile copilăriei mi s-a părut absurdă de la început.
Încerc, deși nu pot, să înţeleg disperarea unui părinte care nu va putea simţi niciodată îmbrăţişarea caldă a puiului iubit. Încerc să înţeleg nevoia acestuia de a căuta şi găsi răspunsuri, de a avea un vinovat pe care să-şi reverse ura, frustrarea, neputinţa. Încerc să înțeleg cum frânturi de informații pot crea o imagine întreagă pentru care se luptă cu atâta înverșunare.
Înţeleg perfect teama îngrozitoare pentru sănătatea și siguranța puiului tău. E cea mai groaznică teamă din lume.
Sunt conştientă că fiecare părinte face tot ce poate mai bine pentru puiul lui.
Dar când acţiunile tale o pot afecta pe Ania atunci avem o problemă.
Bolile copilăriei nu trec întotdeauna de la sine. Îţi pot spune asta părinţii copiilor pe al căror ultim certificat a fost scris diagnosticul unei boli de copilărie.
Poate că puiul tău e mare şi puternic acum şi are resursele necesare să lupte cu boala dar puiul meu care s-a întâlnit cu puiul tău şi care nu a ajuns la vârsta când să-i pot face în siguranţă vaccinul, nu poate să se lupte singur. Şi atunci avem o foarte mare problemă care se numeşte crimă.
Încerc din răsputeri să înţeleg cum s-a ajuns aici. Încerc să găsesc un vinovat. Încerc să aflu unde e izvorul teoriei conspiraţiei, al neîncrederii, al singurătății, al fricii, al dezamăgirii. De ce se baricadează unii părinţii în afara ştiinţei şi-şi iau soarta în mâinile lor profane şi neiniţiate? Şi răspunsul cred că e foarte simplu. Cu toţii suntem vinovaţi. Politicienii corupţi care ne-au furat constant din demnitate, medicii care iau şpagă pentru că nu sunt plătiţi omeneşte sau care sunt prea obosiţi ca să le mai pese, şcoala care se centrează pe informaţii complet irelevante şi care formează roboţei ascultători în loc de adulţi adaptabili, serviciile sociale cu lipsa lor de iniţiativă şi lipsa campaniilor de informare, noi întreaga societate care pare uneori că a uitat să mai asculte şi să-şi mai respecte semenii.
Degeaba ne erijăm în intelectuali şi-i călcăm sub talpă pe aceia care nu-şi vaccinează copiii. Nu sunt proşti, nebuni sau imbecili. Sunt doar părinți extrem de speriaţi, care şi-au pierdut încrederea şi care au fost învăţaţi că în viaţă trebuie să te descurci singur.
Dar, cu siguranţă, ceva trebuia neapărat să fie făcut. Din păcate, mult prea târziu pentru suflețelele care zboară printre îngeri acum.
Sursa foto: http://affiniahealthcare.org
