Telefonul meu a clacat. Florin l-a dus la reparat să-i schimbe ecranul scăpat pe jos de mânuțe fermecate de vreo câteva ori fatale. Reîntors acasă, telefonul ședea mândru și strălucitor pe masă.
Ne-am văzut apoi de jocurile noastre prin curte. După vreo jumătate de oră, reîntorși în casă, am observat că ecranul telefonului era din nou crăpat. Triunghiul Bermudelor, nu altceva. Eu și Florin am început să ne chestionăm reciproc:
-Ai umblat tu cu el? Euuu, nuuu!! Dar cine atunci?
Atentă la reacțiile noastre, Ania zice timid:
-Mami, vreau să-ți zic ceva dar hai în cameră că mi-e cam rușine.
În cameră îmi spune la ureche:
-Să știi că eu l-am scăpat că am vrut să-l văd cum e acum și l-am scăpat și mi-a fost timid să-ți spun!
O iau în brațe și-o sărut dulce:
-Vaaai, îți mulțumesc din suflet că mi-ai spus, dragostea mea! Nu trebuie să-ți fie rușine! Mânuțele tale sunt agitate și probabil erau bucuroase că l-au revăzut pe telefon. Tuturor ni se întâmplă asta. Cel mai important lucru din lume este că ai fost sinceră și mi-ai spus ce s-a întâmplat. Așa să faci întotdeauna și împreună o să găsim noi o soluție să ieșim din impas.
După ce a fost felicitată și de tăticul ei pentru gestul de asumare, Florin l-a sunat pe prietenul care îl reparase și care a avut o reacție cam ciudată pentru noi:
-Trebuie să o pedepsiți ca să învețe să nu mai scape telefoane pe jos.
Lăsând la o parte care e părerea mea despre sfaturile pe care le primesc despre cum să-mi cresc și educ fetițul, lăsând la o parte care este atitudinea mea față de sistemul de dresaj recompensă-pedeapsă, m-a frapat superficialitatea acestei afirmații. Un copil de patru ani va scăpa lucruri pe jos, va vărsa pahare și va demonta jucării. Chiar și noi, adulții facem acest lucru. Cum să o pedepsesc pe ea pentru că a făcut ceva natural și firesc? Eventual, aș putea să mă pedepsesc pe mine și pe Florin pentru că îi oferim acces nelimitat la telefoanele nostre. Dar în niciun caz nu a fost vina ei, nu a fost nici măcar un act premeditat sau rău intenționat.
Respect modul în care fiecare părinte își educă puii dar nu accept sfaturi atunci când e vorba de păpădia mea, la fel cum nici nu împart păreri fără să fiu întrebată.
La câteva zile după acest eveniment, Isa, prietena mea de la Sibiu care își crește puiul folosind aceeași abordare blândă, informată și pozitivă, încerca să o învețe pe Ania cum se joacă Păcălici și ce se întâmplă atunci când câștigi sau pierzi.
Mă strigă la un moment dat amuzată dar complice:
-Auzi, Mădi? Ania nu știe ce e aia pedeapsă!
Și cu toate acestea, cumva, printr-o minune poate, reușește perfect să distingă binele de rău!
Sursa foto: thinkccig.com
