Îmi plac tare mult tăticii de fetițe. În primul rând pentru că am și eu doi acasă (Florin și tata) și-i cunosc mai în profunzime, și în al doilea rând pentru că mi se par amuzanți și minunați.
Mulți tătici de băieței (încă, din păcate) simt că este parte din datoria lor să clădească flăcăi puternici și rezistenți și că pot face asta doar călindu-i (uneori prematur pentru dezvoltarea lor) prin întăriri negative, cerându-le să renunțe pe cât posibil la latura lor sensibilă, emoțională. Orice persoană care nu-și cunoaște și manifestă adecvat emoțiile, indiferent că este fată sau băiat, va întâmpina ulterior probleme în relaționarea cu cei din jur și va avea probleme cu dezvoltarea stimei de sine.
Tăticii de fetițe nu sunt prea atinși, din fericire, de acest tip de clișee sociale.
Ador să-i privesc de la distanță pe fetiț și pe domnul tătic jucându-se, râzând în hohote, alintându-se, povestind câte-n lună și în stele. Uneori fac mental adevărate vederi imaginare cu momentele Kodak surprinse între ei.
Trebuie însă să recunosc că alteori, joaca dintre ei pare desprinsă din vestul sălbatic, cu țipete de luptă, chiuituri, admonestări, certuri, alergături, hârjoneli. Își dispută jucării și roluri în joc cu atâta pasiune, determinare și înverșunare încât, pentru o clipă, uit de momentul Kodak și mă trezesc angrenată în postura de părinte menit să facă dreptate între cei doi copii ai săi. Având în vedere că păpădia nu va avea, cel mai probabil, experiența unui frate sau a unei surori, presupun că aceste momente reușesc să o învețe câte ceva despre viață.
Boys will be boys, se spune și cred că e dificil și pentru ei să-și renege o educație care aparține unei alte generații. Partea frumoasă este că au acum șansa să redevină copii și să încerce o altă abordare a vieții și a trăirilor lor, eliberați nițeluș de presiunea care se punea asupra lor. Și, până la urmă, cine spune că vestul sălbatic nu poate întruchipa, la fel de minunat, un moment Kodak de excepție?!
Sursa foto: www.videoblocks.com
