Copiii își adoră părinții. Îi văd cei mai buni, fără greșeală, corecți, frumoși, adecvați, perfecți. Întreaga lume se învârte în jurul părinților și tot ce-și doresc copiii e atenția lor, iubirea lor și șansa de a fi exact ca ei.
Florin nu este chiar străin de bucătărie. Ce ține de gătitul în curte este în întregime treaba lui: ceaun, grătare, disc. În plus, este foarte capabil să curețe și taie legume, carne, să răzălească, să prăjească niște carne, ouă, omlete,
Odinioară aveam probleme la despărțirile păpădiei de cei dragi, în special de tăticul ei. Se lăsa mereu cu lacrimi și suspine. Astăzi însă, acele zile au apus. Deși atunci când pleacă de acasă Florin, el fiind cel cu slujba în
După ce păpădia și-a băut lăpticul de seară, e timpul să purcedem spre dormitor, deci, încă un moment prielnic să alintăm fetițul și să-i arătăm iubirea noastră, cu speranța că fiecare somnic de-al ei va fi unul liniștit, fericit și
Cred că eram prin gimnaziu când ai mei au cumpărat prima noastră cameră video. Au urmat o serie de filmulețe homemade, fie noi veseli pe acasă, fie prin vacanțe, excursii sau la evenimente importante, filmulețe pe care le avem și
Încerc, de câte ori e posibil, să o iau cu mine pe Ania la activitățile profesionale sau la evenimentele sociale la care trebuie să particip. Nu-mi văd neapărat viața separată, una de mămică și alta de adult și-mi doresc tare
Sâmbăta este ziua dedicată aproape în totalitate fetițului și tăticului ei. În timpul săptămânii, Ania e nedezlipită de mine. Chiar și după-masa-seara când ne bucurăm de prezența lui Florin, puica încă mai are jocuri începute în zi pe care vrea
Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani cine va fi povestitorul dintre noi doi, ți-aș fi răspuns sigură pe mine și nițeluș încrezută că eu, bineînțeles. Ei bine, la noi în familie, tati este cel care are tolba plină cu
Desenele mele preferate animate când eram micuță erau Tom și Jerry. Se poate să aibă asta ceva de-a face și cu faptul că erau singurele pe care le vedeam, pentru Mihaela eram prea micuță, dar sunt și teribil de amuzante
Ne plângem adesea că nu avem sprijinul soților noștri în creșterea copiilor, că tăticul nu are conexiunea pe care vrem noi să o aibă cu puiul, dar în același timp, ne lăudăm cum suntem noi super femei și reușim să