Regulile pe care Ania le are acasă sunt extrem de puține și ele se referă strict la siguranța și bunăstarea ei. În ciuda scenariilor apocaliptice pe care le sugerează cei care condamnă stilul nostru de parenting, cel al educației cu
Când am realizat cât de amuzante și benefice sunt jocurile care ne strâng pe toți în jurul lor, am decis o achiziționare masivă a lor. Înainte de toate, însă, am început cu documentarea. Am ales trei jocuri ce prezentau mari
Ania este în egală măsură fascinată de litere și de cifre. Ca orice părinte normal, am momente când sunt convinsă că puiul meu este un geniu. Spre exemplu, atunci când numără din prima până la patru: vede 4 căței așezați
În fiecare săptămână când mergem la cumpărăturile săptămânale, îi luăm și Aniei cadou, fie un joc, fie vreo jucărie pe care și-o dorește ori mingi, rachete, corzi, popice, etc. Deși ne dorim să și le aleagă singură și eu țin
Păpădia noastră a început să fie atrasă de jocuri, fie de cele cartonate cu pioni, jetoane și zaruri, fie de cele libere, v-ați ascunselea, prinselea, cu mingea. Când mergem cu ea să-și aleagă un cadou, de multe ori se decide
Sunt o mega norocoasă pentru că am avut posibilitatea să stau cu fetițul meu acasă până la 3 ani și jumătate, pentru că orice altă activitate profesională s-a putut desfășura în preajma ei sau nedepășind perimetrul curții. De-abia acum am
Câteodată mă izbește profund câte-un val de auto-evaluare a stilului meu parental. Încerc să mă privesc din exterior și să-mi imaginez ce-aș gândi eu despre mine dacă nu aș fi implicată în creșterea celei mai minunate ființe din univers. Și-mi
Am zis să vă informez și pe voi, în caz că ne veți întâlni curând și veți descoperi că jocul preferat al păpădiei noastre, departe de a fi o girly-girl ca mă-sa, se numește ”Bătutili” și este cerut cu insistență,
Dintr-un motiv oarecare, bebelușilor le plac etichetele, mai exact, le cercetează cu atenție și concetrare maximă și le ronțăie apoi cu generozitate. Ania nu a făcut excepție. Producătorii de jucării au speculat acest aspect și noi am avut chiar un
Păr neîmblânzit, ochi pătrunzători, privire ce pare că-ţi citeşte direct din suflet. Imaginea lui James Dean rămâne încă iconică pentru generaţii întregi, un rebel fără cauză pentru care încălcarea regulilor este singura aventură ce merită trăită. Mă întâlnesc tot mai