La anul împlinesc 40 de ani. Îmi amintesc cum mi se păreau mie oamenii de această vârstă acum câteva secole în urmă: serioși, maturi, adulți, responsabili. Nu mă simt deloc descrisă în cele de mai sus. Eu sunt jovială, imatură,
Persoana care reușește să mă enerveze cel mai tare pe lumea asta, dincolo de zen-ul meu empatic, este Flori, adicătelea, soțu’! Având în vedere că acesta este un text aniversar, nu știu dacă am început tocmai bine. Masochistic, bizar și