Aniei îi este respectat spațiul personal și barierele corpului. Oricât de drăgălașă este, nu ne vârâm capul la 2 mm de fața ei doar pentru că simțim nevoia să o atingem, la fel cum nici nouă nu ne-ar plăcea dacă acest lucru ni s-ar întâmpla. Uneori are chef să se implice cu tot corpul în joc, aleargă, se trântește pe perne, cere să fie gâdilată, ne sare în brațe, alteori însă dorește să se joace singură într-un cort improvizat. Niciodată nu am luat-o pe sus (nici nu a avut niciun tantrum în zone publice) sau nu am forțat-o fizic să facă ceva ce nu își dorea. Dacă nu dorește să se îmbrace acum sau să fie schimbată trecem la altă activitate și revenim mai târziu la cea nedorită, când apele sunt mai liniștite.
Tot în acest context, nu o îmbrățișăm sau pupăm fără ca ea să-și dea acordul, oricât de multe bune intenții am avea. Pentru copiii mici, îmbrățișările și pupicii nu sunt percepuți la fel cum o facem noi, nu au aceeași semnificație. Uneori, o strângere în brațe sau niște buze zgomotoase pe nasul piticului pot fi percepute de acesta ca o invadare a spațiului propriu.
De cele mai multe ori, o lăsăm pe fetiț să vină la noi când are nevoie de tandrețe, de o îmbrățișare caldă sau de un pupic pe frunte. Atunci când ne topim de dragul ei, ne exprimăm dorința de a o iubi nițeluș, pe care ea, în cele mai multe cazuri, ne-o acceptă. Când eu și Florin ne pupăm sau ne îmbrățișăm, sunt două variante: ori intervine posesivitatea ei în ceea ce mă privește și-i cere lui tati să mă lase în pace ”mami mea!”, ori se bagă și ea între noi și cere dovezi de afecțiune din partea noastră.
Cele mai prețuite momente sunt cele în care păpădia singură dorește să ne ofere afecțiune. Atunci fie va îmbrățișa un picior ce, de prea multă vreme, învârte în oala cu mâncare sau spală vase, fie ia o mânuță pe care o pupă cu sârg, fie vrea în brațe și-și încolăcește mânuțele în jurul gâtului nostru, în cea mai caldă îmbrățișare, fie se întinde după gura noastră (aceasta a fost opțiunea ei de pupic) și oferă gratuit: ”Mami pupă Ania!”.
Momentul meu preferat din zi este însă seara la culcare, atunci când o țin în brațe. Ne-am spus deja ”noapte bună” și ”somn ușor” dar, în bezna dormitorului, fetițul îmi ia capul în mânuțele ei și-mi caută pe simțite gura. După ce potrivește corespunzător gurița ei în locul preferat, îmi oferă o pupă ce răsună în umbrele din cameră. Nu știu dacă este o modalitatea de a prelungi interacțiunea cu mine, dacă vrea să se asigure încă o dată că este iubită sau dacă este o cale de a-și ușura tranziția spre un somn cu vise frumoase și nici nu mă interesează motivele acestei declarații. Important e că este momentul meu preferat din întreaga zi și că visele mele nu ar mai avea aceeași strălucire fără el.
Sursa foto: https://depositphotos.com
