I-am cumpărat puicii mașină de fițe. Asta nu se traduce, în cazul nostru, în mărci ca Mercedes, BMW , Ferrari sau Audi, ci într-o mașină de epocă, roșie și decapotabilă, respectând designul acelor vremuri.
Dacă la 6 luni Ania primea telefon și tabletă (de jucărie, bineînțeles), la un an avea casa ei care îi oferă și acum intimitate când iese în curte și piscină, la doi ani i-am luat mașină. Că tot milităm noi atât pentru independența păpădiei, să aibă fetițul cele necesare ca s-o poată dobândi.
Acum căutăm cu interes achiziționarea unui elicopter sau avion pentru aniversarea de trei ani, la patru ani probabil îi vom face cadou o insulă și la cinci ani e posibil să îi cumpărăm stelele de pe cer sau vreo planetă nou descoperită.
Eu m-am ocupat cu selectarea unor concurente dintre mașinile aflate pe piață, în funcție de design, iar Flori s-a centrat pe criteriile de eliminare pe baza specificațiilor tehnice.
Noua jucărie a păpădiei poate fi condusă prin voința puiului (printr-un buton de pornire/oprire, cu o pedală de accelerație și frână, un volan și o manetă care schimbă direcția de mers față/spate) sau prin control parental cu o telecomandă care îndeplinește toate aceste funcții. Are faruri cu luminițe care dansează, melodii ce pot fi schimbate de la un buton (sau pot fi adăugate altele preferate), volum reglabil, zgomotele specifice unei mașini, centură de siguranță, oglinzi retrovizoare, un bord ce imită unul real și o viteză care a fost aleasă special de tăticul vitezoman (cunoscuții știu despre ce vorbesc).
La fel ca multe alte cadouri primite de Ania anterior (toboganul pe care l-a primit la un an dar a început să-l folosească intens la doi sau celebra Hita Papata) și mașina de fițe este utilizată parțial de către puică.
Viteza prea mare și pornirea prea bruscă o sperie pe păpădie care preferă (deocamdată) astfel, să folosească mașina ca loc drăguț de socializare cu jucăriile. O singură dată a acceptat să fie plimbată cu mașina dar și atunci a solicitat ca mâinile lui mami să o însoțească în călătorie. Cu siguranță când se va simți pregătită, va urma și cursurile școlii de șoferi.
Primul lucru pe care îl face este să îndepărteze telecomanda mașinii de orice mâini care ar putea provoca mișcarea involuntară a acesteia.
Apoi își așează pe rând, pe scaun, cămila Mamu, cățelul, pisica și rățușca. Le face loc să se simtă confortabil apoi îi azvârle pe toți jos din mașină și se urcă ea.
Controlează oglinzile, pornește motorul și dă drumul la muzică. Schimbă melodiile până ajunge la cea preferată, reglează volumul, face două manevre cu volanul și trei mișcări de dans în ritmul melodiei.
I se face milă de jucăriile izgonite și le invită din nou în mașină, lângă ea. Se retrage într-un colțișor ca să-i ofere fiecăreia spațiul necesar. În timp ce le prezintă priveliștea, aruncă în grădină rața care se pare că avea un fund cam voluminos și înghesuia ceilalți locuitori ai vehiculului.
Se ceartă puțin cu participanții din trafic care încalcă regulile de circulație și apoi pornește liberă într-o călătorie imaginară pe care o însoțește cu un cântecel vioi.
Când alți copilași vin în vizită la noi și au curajul să încerce puterea mașinii, Ania îi privește zâmbind din siguranța oferită de brațele noastre.
Nu ne facem probleme cum se va descurca păpădia dacă va rămâne vreodată, când va crește și va avea mașina ei adevărată, în pană de benzină sau aceasta va refuza să mai pornească. Ne bazăm pe ce face acum , la doi ani, când mașina trebuie mutată la umbră din cauză de prea mult soare sau când pur și simplu vrea să le ofere o plimbare senzațională, doar jucăriilor ei: coboară din mașină, își suflecă mânecile și începe să împingă mașina care cam opune rezistență, spre locul dorit. Fără să aștepte ajutorul unui cavaler pe cal alb, singură și independentă, găsind mereu soluții și trecând peste greutăți, așa cum trebuie să se descurce orice fetiț puternic în aceste frumoase vremuri pe care le trăim.
