Ca multe din poveștile pe care nu le uiți niciodată, și aceasta începe cu: eram la facultate. Timișoara, Complex, raiul studenților. Ieșisem la un vin cu o prietenă și cei doi pretendenți ai noștri din acea perioadă, la o terasă unde mergeam destul de des. Chelnerul care ne servea știa foarte bine că zâmbetele sunt direct proporționale cu bacșișul, așa că era foarte jovial și glumeț cu noi. Micuț, slăbuț, cu o statură mai degrabă adolescentină trădată doar de cuta adâncă dintre sprâncene. Era destul de cunoscut acel chelner printre studenți, parte pentru că își făcea foarte bine meseria, parte pentru că, din cauza unor gesturi efeminate, era ”suspectat” ca fiind homosexual. Câteva ore mai târziu, terasa începuse să se golească și se pregătea de închidere. La un compliment pe care tocmai mi-l făcuse, încurajată de atmosfera veselă, am decis să iau taurul de coarne și să-l întreb dacă vrea să iasă a doua zi cu mine în oraș. Mi-a zâmbit și mi-a răspuns puțin încurcat:
-Ei, lasă că știu eu cum sunt fetele ca tine, nu vreți nimic serios! Vă place să vă jucați doar cu băieții!
-Ok, hai să o luăm altfel. Cu cine ai vrea să ieși mâine în oraș, cu mine sau cu prietenul meu?
A început să râdă și a plecat lăsându-mă fără un răspuns. S-a întors cinci minute mai târziu cu nota de plată și de această dată și-a tras un scaun și s-a așezat lângă noi. Ne-a întins pe masă un crâmpei din sufletul lui. Noi îl ascultam tăcuți, doar când și când mai puneam câte o întrebare.
La un moment dat s-a ridicat și ne-a întrebat dacă mai aveam vreun plan pentru noaptea respectivă. Era vreo două deja așa că i-am răspuns că suntem liberi. Am traversat împreună, cu un taxi, jumătate de Timișoară adormită până am ajuns la treptele ce duceau la un subsol. La capătul lor, o ușă închisă. Am bătut timid și și ne-a deschis un domn care ne-a spus că localul este rezervat pentru o petrecere privată.
-Sunt cu mine, Horia, lasă-i să intre, s-a auzit din spate vocea proaspătului nostru prieten.
Era o petrecere gay, majoritatea bărbați, doar un cuplu de lesbiene care erau ocupate una cu cealaltă și care stăteau retrase într-un colț. Carnavalul de la Rio era mic copil pe lângă ce se petrecea acolo. Unii erau îmbrăcați în rochii, machiați, cu peruci și boa de pene pe care le învârteau dramatic în ritmul muzicii, alții erau îmbrăcați normal. Era o veselie și o exuberanță care nu avea cum să nu te atragă în vârtejul ei. Ne-au îmbrățișat imediat de parcă eram vechi prieteni. A fost un sentiment ciudat pentru egoul meu: o încăpere plină de bărbați și niciunul nu avea ochi pentru mine. Prietenii noștri, oameni faini și deschiși, trezindu-se dintr-o dată în centrul atenției au intrat imediat în mijlocul distracției. Fără teamă că le va fi lezată masculinitatea, fără prejudecăți, au început să danseze prinși de vibe-ul atmosferei. Nimeni nu a făcut vreun gest deplasat, granițele nu au fost încălcate, toată lumea era acolo să se simtă bine și atât. Eu m-am trezit pe post de confindentă unui domn cu vârsta dublă decât a mea. Mi-a povestit de viața lui, care nu fusese ușoară. Mi-a spus de copilăria lui cu un tată abuziv, de prejudecățile cu care se luptă, de cât de greu se simte ascunderea permanentă a ceva ce ești. Îmi vorbea deschis ca unui prieten, ignorând diferența de vârstă, faptul că de-abia mă cunoscuse sau orientarea sexuală diferită. Simțeam eliberarea din privirea lui și nevoia de a fi acceptat de cineva diferit de el și totuși asemănător. Am fost întrerupți la un moment dat de un bărbat travestit care voia neapărat să-mi spună de iubita lui care nu se prea purta frumos cu el. L-am ascultat cu atenție și mi-am dat seama că probleme lui nu sunt diferite de ale prietenelor mele. Am devenit puțin confuză pentru că folosea pronumele ”ea” dar m-am elucidat când l-a strigat pe prietenul chelner:
-Nicule, vino, tu, puțin aici să te cunoască domnișoara!
Când am plecat de la petrecere ne-am luat rămas bun ca de la niște prieteni dragi. Pretendentul meu primise cadou pentru prestația lui din acea seară un boa roz de pene pe care și-l înconjurase mândru în jurul gâtului.
Am plecat în noapte gândindu-mă de ce mă simțisem atât de bine în acea atmosferă. Ce era diferit? Mi-am dat seama doar a doua zi, când, plecând grăbită spre cursuri, am trecut pe lângă terasa bine cunoscută. L-am zărit acolo pe Nicu și i-am făcut veselă cu mâna. Era încruntat, cuta dintre sprâncene se adâncise și mi-a răspuns doar printr-un zâmbet trist. Nicu pe care l-am cunoscut la petrecere era liber, își permitea să râdă din tot sufletul pentru că acolo nu era judecat de nimeni, acolo nu trebuia să se ascundă, nu trebuia să dea explicații pentru cine este.
Sexul încă este pentru noi un subiect tabu, indecent și chiar vulgar, o discuție pe care o ai în șoaptă, sub plapumă, cu lumina stinsă, deși este ceva natural, sănătos, vital și practicat de toată lumea (chiar și de unii călugări, după cum am văzut pe la televizor). Acest lucru cred că se întâmplă pentru că nu reușim să diminuăm confuzia între a vorbi despre intimitățile actului sexual, despre manifestările orgasmice și a privi sexul ca pe ceva firesc, normal, fără a încălca granițele și farmecul intimității. Din acest motiv ne lipsește o educația sexuală extrem de importantă pentru fiecare. Din acest motiv nu vom cunoaște mijloacele de contracepție și vor apărea copiii abandonați și avorturile, din acest motiv circulă atât de multe boli cu transmitere sexuală despre care nu știm nimic dar pe care le vom perpetua la rândul nostru, din acest motiv copiii vor fi atrași de posibilitatea de a face un lucru ”interzis” mult înainte să fie pregătiți (emoțional și uneori chiar fizic) pentru implicațiile pe care le presupune sexul, din acest motiv fete tinere și frumoase vor trăi cu convingerea că sexul este singura lor ”armă” de a ”ține” lângă ele un bărbat.
Copiii nu vor ști care este vulva și ce înseamnă penis dar vor auzi cu siguranță de păsărică, puțulică, cocoșel, albinuțe sau chiar mai rău, tot dintr-o rușine de a pronunța corect , fără ascunzișuri, numele a două organe la fel de importante ca piciorul, mâna, capul sau stomacul.
În acest context, într-o realitate sumbră a știrilor de la ora cinci unde afli că există oameni care fac sex cu animale (cumva mă îndoiesc că cineva întreg la cap ar lua un behăit ca pe o acceptare a actului sexual), oameni care violează deficienți mintal, copii care violează bătrâne, relații incestoase, pedofilie, crime din gelozie, mi se pare incredibil că foarte multă lume de la noi din țară condamnă cu atâta vehemență homosexualitatea, poziționând-o la același nivel cu toate acele atrocități.
Nu mi-e nici mie foarte clar cum începe homosexualitatea dar cred că înflorește în trupuri care au o sensibilitate aparte, care au avut un conflict intern major cu părintele de același sex sau care au fost supuși de mici unor abuzuri inimaginabile.
Încerc să nu-i judec pe cei care au pornit război împotriva homosexualității, încerc să empatizez dar recunosc că am mari greutăți la acest capitol.
Se vorbește despre homosexualitate ca și cum ar fi o alegere. Încerc să-mi imaginez cum mă trezesc eu mâine dimineață, bag rapid două ochiuri la ghiozdan și cu burta plină decid: de astăzi sunt lesbiană. Doar așa pentru că am eu chef să te scot pe tine din minți. În ciuda ta aleg să devin lesbiană. Ce mai contează că tot restul vieții mele voi fi privită ca un outsider seeking in, ca un străin care caută constant acceptare, care vrea să audă că nu e stricat, defect, bolnav doar pentru impulsurile pe care le simte. Sigur că nu voi putea să mă căsătoresc niciodată, că nu voi putea să am copii, că voi fi hărțuit și vânat la tot pasul, dar Doamne ce tare voi mai râde eu de tine! De fapt, nici nu sunt homosexual ci un sadomasochist ce a găsit o metodă ingenioasă de a se răni. Dacă asta este ceea ce crezi, te avertizez însă să ai mare grijă că cine știe în ce toane te vei trezi tu mâine dimineață!
Poți alege să-ți controlezi pornirile, poți alege să nu te expui, poți alege să te ascunzi în dulap, poți alege să minți dar nu poți alege ce simți. Și tu ar trebui să știi asta din moment ce ești un heterosexual atât de convins.
Se spune despre homosexualitate că ar fi un păcat. Păi dacă de-abia stabilirăm că nu e o alegere ghidată de liberul arbitru înseamnă că Dumnezeu s-a cam contrazis când ne-a creat. Cumva însă mă îndoiesc că existența homosexualilor îl preocupă prea mult pe Dumnezeu. S-ar putea să îl distragă puțin războaiele, foametea, bolile, morțile copiilor, violurile, incesturile și alte câteva fleacuri.
Unii bărbați heterosexuali se simt insultați sever dacă vreun homosexual le face avansuri. Pot reacționa chiar violent în fața unui asemenea ”atac”. Încerc să-i înțeleg și pe ei. Poate că ultima dată când au încercat să abordeze o femeie care nu era atrasă de ei, s-au trezit din senin cu un pumn în bot. Probabil că și ei cred foarte tare că homosexualitatea este o alegere și le e teamă să nu se ia cumva și asupra lor. Le spun însă să stea liniștiți: dacă nu s-a luat când au înroșit redtube-ul cu repet-ul la video-ul cu cele două femei care se sărutau, se pare că au dezvoltat imunitate și au scăpat.
Se spune că ok, o fi treaba lor ce fac în dormitor dar să nu-i văd cumva pe stradă pupându-se, că asmut iadul asupra lor. Mi se pare curios pentru că nu cred că ți-a plăcut nici când i-ai văzut pe Anca și pe Iurie dezbrăcați dar nu te-ai dus peste ei în casă să-i cotonogești. Și hai să-ți mai spun ceva. Știi ce detest eu? Când te văd pe tine cu unghiile murdare, când gura ta îmi spune că nu ai avut azi ”timp” să te speli pe dinți, când te holbezi în decolteul meu, când te atingi între picioare de zeci de ori ca să te asiguri că nu ai pierdut nimic de-acolo. Știi ce fac în acest sens? Absolut nimic, decât poate să-mi întorc privirea. Și știi de ce? Pentru că atâta timp cât granițele mele nu îmi sunt încălcate consider că fiecare are libertatea să-și trăiască viața cum dorește, chiar dacă mie personal nu-mi place asta.
Se spune că homosexualitatea strică imaginea sfântă a familiei, acolo unde mama și tata sunt singurii părinți care te pot avea. Sunt de acord că fiecare copil din lumea asta trebuie să știe că s-a născut dintr-o mamă și dintr-un tată. E vital pentru dezvoltarea lor să știe acest lucru. Unii fericiți, trăiesc toată viața alături de ei. Alții însă îi pierd, mai devreme sau mai târziu, mai greu sau mai dur. E extrem de important ca fiecare persoană să cunoască adevărul despre părinții lui biologici, să știe ce s-a întâmplat cu ei. Fiecare om are nevoie să-și cunoască istoria lui, oricât de crudă ar fi, pentru a putea merge netulburați înainte. Dar dacă spui că familia nu poate fi definită decât prin mama și tata te-aș ruga să-l întrebi pe un copil abandonat ce părere are despre asta. El mai are dreptul de a simți vreodată noțiunea de familie? Există o multitudine de oameni singuri care și-au găsit familie printre prieteni, printr-o vecină care le împrumuta ulei și-i sfătuia de bine, printr-un unchi ce i-a luat la țară să ajute cu aratul pământului, printr-un șef care le-a arătat generozitate și suport, printr-un animal pe care-l culcă cu ei în pat și-i croiesc vestuțe ca să nu-i fie frig iarna, printr-o floare pe care o îngrijesc cu sfințenie și căreia îi povestesc cele mai adânci dureri ale lor. Familia e cineva care te acceptă, îți vrea binele și nu te judecă, cineva care tot ce își dorește e să îl lași să te iubească necondiționat. Ți-e teamă că s-ar putea lua homosexualitatea și la copil? Ce bine! Mă temeam că-ți va fi frică să nu se ia incestul, abuzul fizic și emoțional, bătăile, alcoolismul, agresivitatea, frustrările, lipsa iubirii și a respectului, durerea unei vieți trăită în solitudine. Te întrebi ce valori morale îi poate oferi un homosexual copilului lui? Dacă ar fi să ghicesc aș fi destul de sigură că mult mai bune ca ale tale, judecând după cele de mai sus. Dar eu zic mai bine să întrebăm un copil abandonat care simte că aparține nimănui, ce părere are despre o familie de homosexuali. Tind să intuiesc răspunsul pentru că nu prea am auzit de copii care să-și alegă părinții după culoarea pielii, după vârsta pe care o au, după cât de aranjat le e părul sau ce culoare au ochii lor. Tind să cred că nici sexul sau orientarea sexuală nu ar constitui o problemă pentru ei.
Da, e ușor de teoretizat detașat de situație dar ce aș face eu dacă propriul meu copil m-ar anunța într-o zi că este gay? Păi aș face cam așa:
1.M-aș simți extrem de mândră de mine că am reușit să cresc un copil care simte că poate să-mi vorbească deschis despre sexualitatea lui.
2.I-aș respecta abilitatea de a se căuta real, de a se găsi și de a se accepta cu totul.
3.I-aș admira curajul de a nu se ascunde, de a se striga în gura mare, de a se arunca într-o luptă cu prejudecățile, nedreaptă pentru el.
4.L-aș susține ca în orice altă decizie pe care o va lua. Când am hotărât să fiu părinte nu m-am referit doar la a-l susține când dă examenul de admitere la medicină la Cluj.
5.Aș plânge pentru el deoarece viața pe care va merge va fi mult mai grea decât a celorlalți.
6.L-aș iubi la fel de intens pentru că iubirea mea nu va fi niciodată condiționată de nimic pe lumea asta.
Articol apărut în http://www.anchetadehunedoara.ro/opinie/.
Sursa foto: https://www.familyfirst.org.nz