Cred că unul dintre cele mai mari secrete ale parentajului este să nu te mai iei atât de intens în serios și să intri în contact cât de mult poți cu copilul care ai fost și încă mai ești. Lasă grijile și treburile tale importante de adult la ușă, măcar din când în când, și redevino copil.
Mergând pe acest principiu, Florin își cumpără ocazional cadouri pe care le adresează păpădiei (ok, și eu fac același lucru uneori, dar acum nu este vorba despre mine). Fie că e o mașinuță cu telecomandă, fie o pistă de mașini (ambele adorate și de fetiț) sau fie că e vorba de soldăței pe care Ania îi privește destul de critic. Se lansează apoi în joacă, convins că este o datorie a părintelui iubitor, însă, dacă îi privești atent strălucirea din ochii, îl descoperi acolo pe copilul fericit de odinioară.
Așa s-a întâmplat și cu elicopterul cu telecomandă care zboară de-adevăratelea. Deși fetițului îi place mult orice are legătură cu zborul, deși privește fascinată elicopterul neînfricat care ne explorează tavanul, nu are abilitățile manuale necesare ca să-l piloteze adecvat (ca și mine, de altfel) așa că lasă această sarcină în mâinile lui tati cel priceput.
Enzo, colocatarul nostru temporar, ar avea ceva de spus în privința zburătorului de care este extrem de speriat. De câte ori acesta își începe raidul, uită total de dimensiunile lui impresionante și fie se ascunde în spatele meu, fie încearcă să se strecoare în cele mai micuțe cotloane, cu speranța spre o dispariție totală și miraculoasă. Bucuria păpădiei face însă imposibilă realizarea dorinței lui.
Cu Masha însă este altă poveste. Decisă mereu să pornească un război cu orice mișcă în jurul ei, de câte ori elicopterul își lansează zborul, sare ca apucata să-l prindă, fuge de pe canapea, pe fotoliu sau pe birou și latră ascuțit și înciudată spre insolența lui înaltă.
E seară și e ora noastră de joacă împreună. Florin pornește elicopterul în camera Aniei. Masha începe războiul de capturare a inamicului. Ania râde bucuroasă și aleargă în jurul Mashei, încurajând-o. Atrasă ca un magnet, oricând, de răsul păpădiei, mă alătur și eu găștii vesele. Enzo stă câteva secunde descumpănit în pragul camerei dar nu rezistă tentației de a mi se alătura, își înghite teama și decide că la picioarele mele este, momentan, cel mai sigur loc din casă.
Aș vrea atât de mult să fac o poză acestui moment dar să fie o poză magică în care să apară citeț strălucirea din ochii lui tati, înverșunarea din privirea Mashei, bucuria din sufletul fetițului, iubirea din privirea mea și nedumerirea blândului care mă urmează orbește.
O seară aparent banală dar ce ascunde secrete știute doar de cei care au simțit-o deplin, cu sufletele deschise spre magia care-i înconjura de pretutindeni.
Sursa foto: itsakingslife.wordpress.com
