Am o singură așteptare de la tine, încă de când erai în burtică: să înveți cum să te faci fericită. Nu e o așteptare ușoară, știu asta. Implică atât de multe: să te cunoști foarte bine, să fii întotdeauna sinceră cu tine, să înveți să te bucuri mereu de tot ce e etern în viața ta (natură, muzică, pasiuni, tu), să înveți să plângi atunci când ai de plâns, să dai cu lumea de pământ atunci când e nedreaptă cu tine iar apoi s-o îmbrățișezi iar cu blândețe, să înveți să trăiești în prezent, să fii curajoasă, să te iubești necondiționat, să te accepți, să te ierți, să-ți înveți limitele și să înveți să le impui celorlalți, să te respecți, să înveți să ceri și să dăruiești, să înveți să râzi în hohote indiferent unde ai fi, să te privești mereu cu bucurie și cu mândrie atunci când te uiți în oglindă.
Câtă vreme știi cum să te faci fericită, toate lucrurile din viața ta se vor așeza exact așa cum ai tu nevoie iar viața ta va fi fost una care a meritat din plin să fie trăită.
Eu încerc să te ajut cât pot dar, vezi tu, mai șchiopătez și eu pe ici pe colo. Tu mă vezi perfectă, le spui tuturor prietenilor tăi că ai o mămică perfectă deși eu știu că nu există așa ceva. De câte ori îți spun că am greșit, că ce am făcut, spus, gândit nu a fost corect, de atâtea ori tu refuzi să mă crezi. Și știu că așa trebuie să fie acum, că noi suntem centrul universului tău, că să accepți că și noi greșim ți-ar zdruncina universul dar mai știu și că va veni vremea când vei realiza cât de umani sunt părinții tăi. Și de-abia de-atunci încolo vei începe să fii cu adevărat tu, așa cum ai fost creată să fii, așa cum îți dorești să fii, așa cum vei face să fii. Pe cât de teamă îmi e de acel moment când vei începe să te desprinzi, pe atât de entuziasmată sunt să te admir zburând încă de pe-acum.
Știu că-ți poate părea ciudat dar să știi că eu mă bucur de câte ori descopăr că nu ești perfectă. Se întâmplă rar, ce-i drept, având în vedere că mie mi se pare minunat inclusiv că nu-ți place la școală, că ăsta e un semn de sănătate mintală, de echilibru, de faptul că fericirea ta e controlată de tine. Cui Doamne-iartă-mă i-ar putea plăcea la școala publică din România?! Și totuși, imperfecțiunile tale îmi arată mie că nu există nicio limită a iubirii mele, îmi arată că nu ți-e teamă să trăiești, să greșești și să fii un omuleț care se descoperă exact așa cum e el.
Mă entuziasmez de fiecare dată când iei orice calificativ în afara de FB. Pentru o copilă crescută într-o societate unde notele te defineau, care s-a străduit mereu să exceleze ca să se simtă bine cu ea, acceptarea unui calificativ mai mic de la puiul meu e o izbândă personală. Prima oară când ai luat B la o lucrare, te-am întrebat îngrijorată: cum te simți, puiule? Mi-ai răspuns veselă: sunt ok, e bine că reușesc să experimentez cum se simt și alte calificative. Exact, puiule, orice evaluare externă ai primi e doar atât: o emoție, nimic mai mult. Doar tu poți știi și hotărî cu adevărat cine ești. Și ce facem noi cu emoțiile? Le acceptăm în viața noastră că n-avem ce face și fie încercăm să aflăm ce vor să ne transmită și cum putem repara ce se întâmplă, fie alegem să le ignorăm și așteptăm să treacă, la fel cum trec toate emoțiile pământului.
Sinceritatea e calitatea cea mai puternică din lume, atâta vreme cât te poți privi complet dezgolită de măști drept în față, să-ți spui: Asta sunt! Aici mi-s calitățile și aici mi-s punctele slabe, toate la un loc amestecate mă fac pe mine și ce să vezi, mă plac chiar incredibil de mult!
Vrei să-ți amintesc cum era viața ta când ai împlinit primul deceniu?
În primul rând, cum spuneam mai sus, detești școala: ”Nu e corect deloc, mami, că cine a inventat școala nu a trebuit să meargă nicio zi la școală. E plictisitoare școala! Tot ce facem e să scriem non-stop și să învățăm și să calculăm și de ce nu ne lasă să facem înmulțirile în cap că e mult mai ușor și rapid decât să le tot desfășurăm!”
Contești utilitatea școlii constant deși încă aștepți curioasă să auzi argumentele mele. Uneori sunt de acord cu tine, alteori nu:
-La ce-o să-mi folosească mie în viață să știu cum se află numărul necunoscut?!
-Hai s-o luăm așa: dacă vrei să-ți cumperi ceva la jocul tău și nu ai suficienți bani, cum știi câți bani să ne ceri nouă ca să-ți ajungă?
-(ofuscată) Măcar calculez în cap, nu pe caiet!
Îmi place că nu-ți place la școală pentru că asta înseamnă că îți place viața ta, că te simți fericită acasă, că te simți iubită și protejată. Știu că apreciezi și tu toate progresele pe care le-ai făcut, cât de multe ai învățat dar îmi doresc să nu încetezi niciodată să te revolți atunci când tu crezi că e necesar, să contești tot ce te face să te simți inconfortabil, chiar dacă decizi apoi că e mai bine pentru tine să continui pe acel drum.
Ești diferită de mine: eu am iubit întotdeauna compunerile, cititul, scrisul, limba română ca disciplină. Tu ești mai axată pe gândirea logico-matematică, pe calcule, pe acțiune, pe partea practică (deși Slavă-Domnului, ai destulă creativitate artistică în tine și deși susții sus și tare că urăști matematica, asta în timp ce ai performanțe la școală). Acesta este doar unul dintre motivele pentru care româna nu este punctul tău forte. Cel de-al doilea și principalul este că limba ta dintâi este engleza: conversezi zilnic câteva ore doar în engleză cu prietenii tăi, le scrii zilnic (benevol și fără să te plângi) în engleză, ai un accent american care uimește de fiecare dată pe oricine te aude, gândești în engleză și mai mult chiar, visezi în engleză. De câteva ori te-am auzit vorbind în engleză în somn. E drept că și noi te-am încurajat de mică, că la patru ani îmi cereai să dialogăm în engleză, că ai învățat prima oară culorile și animalele în lb engleză, că la noi porcul făcea ”Oink-oink”, că ai învățat singură să scrii și să citești în engleză înainte să mergi la școală (în ciuda ripostelor mele ca să nu te plictisești mai apoi la școală) doar ca să poți comunica cu prietenii tăi dar sincer nu mă așteptam să faci din această pasiune un mod de viață.
De curând am realizat că tu trebuie de multe ori să ne traduci nouă ce vrei să ne spui, ceea ce da, te poate încurca uneori cu româna:
Ex.1 Îmi spui o poveste înainte de culcare:
- – Șiiii după ce a pierdut-o pe prietena ei, prima pasăre a plecat imediat s-o caute pentru ea.
Îmi sună ciudat exprimarea și vreau să te corectez imediat, dar îmi iau răgaz de-o clipă, suficient cât să realizez că povestea se derula în engleză în căpșorul tău: She went to look FOR her.
Ex.2 Ai temă de făcut un afiș pentru un spectacol. Mă chemi:
- – Mami, am nevoie de ajutor, te rog: eu am în cap în engleză dar cum spun în română: (și începi să-mi înșiri în engleză un anunț care pe mine m-a convins pe loc că nu are cum să fie imaginat de un copil, din care, din păcate, nu-mi mai amintesc decât ”spectacular event”).
Ex.3 Îți schimb foaia de la calendarul din camera ta:
- – Ia uite, iubita, ai un raton pentru luna asta!
Mă privești cu duioșie și-mi zici:
- – Mami, nu se zice raton, se zice racoon!
Râd și-ți explic că în româna e raton. Te uiți ciudat la mine:
- – Pe bune?! Sună aiurea, ca și cum ai zice rat on. Rat on what, mami?
Și asta, iubita mea, înseamnă să nu ai așteptări, pentru că viața e mult mai ”spectacular” decât o putem noi imagina. Aș fi putut să mă consum că propria mea fetiță nu-mi calcă pe urme și că nu e as la română când ea de fapt vorbește două limbi, face performanță în engleză fără să ia nicio singură oră de engleză (cum fac majoritatea copiilor de vârsta ta) și învață totul natural, din pură plăcere și pentru că asta a decis ea, asta își dorește ea să facă pentru ea.
Domnișoară, țin să te anunț că erai sarcastică încă de pe-acum. Sarcasmul nu e ușor de stăpânit că e cu dus și-ntors: poate fi un instrument ideal să kick life in the nuts, if you know what I mean, atunci când încearcă să te culce la pământ, tu râzi și dai înapoi, poate fi un instrument perfect de a te readuce cu picioarele pe pământ atunci când îl folosești la adresa ta, dar poate fi și o supapă pentru cei pasiv-agresivi. Supapa e bună, partea cu pasiv-agresiv nu prea. Ai agresivitate în tine? Scoate-o în mod sănătos, ai ceva de zis, zi-o direct, asumat, argumentat, fără frică dar și fără agresivitate, că asta lasă în final urme mai ales asupra ta. N-am probleme, știu că vei învăța să te folosești de sarcasm așa cum ai nevoie, că nu-l vei folosi ca armă ci doar ca mod să te amuzi împreună cu prietenii tăi, așa cum faci și-acum.
Apropo de sarcasm, bietul Tom Hardy e, majoritar, ținta sarcasmului tău, și eu pe lângă el, bineînțeles.
Ne jucăm împreună ceva. Eu zic: cașalot. Nu-mi mai amintesc exact cum arată dar știu că e un pește. Nope, aflu ulterior că e mamifer. Whatever. Tu-mi răspunzi senină:
- – Cașalot pare un cuvânt made-up și absurd, mami, la fel ca visul tău de a-l vedea pe Tom Hardy.
Râd tare. Pentru că a venit de nicăieri, pentru că ai fost amuzantă și pentru că îndeplinește cea mai mare calitate a sarcasmului: e adevărat.
Nu-l placi deloc pe Tom Hardy. Poate pentru că simți puțintică gelozie că-mi ocupă mie timpul și mintea cu filmele și personalitatea lui. Poate pentru că ți-e teamă că aș putea fugi cu el în lume dacă l-aș întâlni (e adevărat, aș fugi, dar te-aș lua și pe tine și pe taică-tu cu noi). Poate pentru că te-ai săturat să mă tot auzi vorbind despre el. Poate puțin din toate. Și atunci mă tachinezi constant cu asta.
Recunosc că de multe ori o fac dinadins: reușesc să mă joc cu ideile din capul meu astfel încât să-l aduc în discuție în cele mai ciudate contexte conversaționale. Mă amuză mult reacțiile tale și ale celor din jur, care sunt extrem de variate.
Dar cu ce vreau să rămâi tu de aici e asta:
- – Nu renunța la pasiunile tale nici dacă soarele vieții tale, cea mai iubită ființă de pe pământ îți cere asta. Ar însemna să renunți la o parte din tine și nu e corect să faci asta, la fel cum nu e corect să ceri asta altora.
- – Să nu-ți pese ce cred ceilalți despre tine (că ești obsedată, că ți-ai pierdut mințile, că ești infantilă, că ești instabilă). Tu doar amuză-te și hrănește-le credințele.
- – Să nu-ți fie teamă să te arăți așa cum ești. Ce sau pe cine placi tu face parte din cine ești, cum gândești și cum simți. E cea mai simplă modalitate să poți să fii onest cu tine. În plus, e cea mai ușoară modalitate să te scuturi zdravăn de cine nu ți-e potrivit. Îmbrățișează cine ești și oamenii potriviți te vor îmbrățișa la rândul lor. Cine te place cu adevărat, real cum ești tu, îl va accepta și pe Tom Hardy în viața voastră și nu va suferi vreun șoc când îi vei spune că trebuie să fugiți cu toții în lume împreună. (you see, I did it again)
- – Să nu-ți fie niciodată teamă să visezi. Imaginația e absolut fascinantă și dacă știi cum s-o întreții, va fi mereu un motiv de bucurie pe care poți să-l scoți de câte ori simți nevoia. Nu-ți fie teamă că vei pierde vreodată contactul cu realitatea, nu are cum să se întâmple asta pentru că, din fericire, am reușit să te ferim de traume profunde, cel puțin până acum. În plus, în imaginația ta, Tom Hardy e atât de real cât îți dorești tu să fie, cu tot cu trapezul ăla extrem de definit al lui. Gata, gata, mă opresc aici, promit.
Ajung acum la cea mai fascinantă parte a acestei etape. Ești youtuber-iță cu acte în regulă. Game youtuber, ca să fiu specifică. Cu canal cu tot (în engleză, bineînțeles). Nu știu dacă ești bună sau nu la asta (pentru mine ești, clar, dar eu nu-s acreditată ca jurat în domeniu și mai îs și maică-ta pe deasupra) dar nici nu contează. Nu contează nici măcar dacă vei alege să dezvolți asta în continuare sau nu. Ce e cu adevărat fascinant pentru mine e capacitatea ta de a-ți găsi proiecte și de a le dezvolta singurică de la zero. Să cauți tu să te documentezi singurică cum se pornește un canal, cum se fac video-uri, cum se editează, cum se face o promovare, cum ții oamenii angajați în video, cum comunici cu subscriberii, să cauți mereu idei de content nou, să treci peste frustrări, peste respingeri, să te bucuri de fiecare victorie, oricât de mare sau mică ar fi, să nu renunți, să faci un efort voluntar atât de complex din pură pasiune mi se pare că-ți dă niște abilități de viață pe care altfel le-ai fi obținut cu mult mai multă greutate. Și tu ai reușit să faci asta singură-singurică, repet, benevol, doar pentru că ești o berbecuță ambițioasă care atunci când vrea ceva cu adevărat, obține. Te admir mult, mult de tot, dar tu știi asta deja.
Mă bucur enorm că încă ești fetița noastră! Încă alergi în fiecare dimineață cu taică-tu prin curtea școlii, sub privirile amuzate ale celorlalți părinți, încă ne îmbrățișezi (de 2 ori) înainte de a intra în clasă, pe amândoi deodată și ne spui că ne ”adori mai mult decât te adorăm noi și credem”, încă îți dorești să te conducem prin curte până la ușa clasei tale și să-ți facem cu mâna la fiecare geam al holului școlii unde ne vedem, trimițându-ne unii altora pupici și inimioare iar apoi ne revedem la geamul clasei dinspre stradă de unde ne luăm din nou rămas bun, încă îți dorești să-ți las bilețele secrete în pachețelul de mâncare cu o imagine care știu că-ți va plăcea și cu un mesaj (la care-mi răspunzi zilnic) doar pentru suflețelul tău, încă simți nevoia să ai mâna mea care să te îmbrățișeze atunci când adormi. Sunt pregătită ca toate acestea să se estompeze la un moment dat, poate chiar să dispară, la fel ca alte ritualuri ce au apus, dar știu că ele se vor naște din nou sub alte forme pentru că așa-i cu iubirea asta, crește și ea odată cu noi, devine mai matură, își mai schimbă apucăturile dar niciodată nu dispare. Până atunci, mă bucur de fiecare momențel pe care-l trăim acum!
Mai sunt atât de multe de spus despre această perioadă dar restul rămâne ceea ce este: secretele noastre pe care nu le-aș spune nimănui niciodată și nu le-aș expune niciodată aici în jurnal, fără acordul tău. Îți respect profund dreptul tău la intimitate, la ce consideri tu că vrei să rămână doar al nostru. Vreau doar să știi că sunt incredibil de mândră de tine, că te admir cu tot sufletul și că te iubesc necondiționat așa cum tu m-ai învățat că pot s-o fac și așa cum doar pe tine te-aș putea iubi vreodată (Ia-o pe asta, domnule Tom Hardy)!
Te iubesc infinit, fetițul meu păpădie! La mulți ani de un deceniu, puiule! Nu uita să te faci fericită în fiecare zi! O singură așteptare are maică-ta de la tine, n-o dezamăgi, te rog! Știu că standardul e sus de tot, but so are you, baby! High up to sky, to the rainbow and the shine of the sun!
