Scris în 8 martie 2015

Iubirea mea perfectă,
Pentru că relaţia noastră se apropie de o nouă etapă, în care tu începi să devii don’şoara „independentă”, don’şoara „pot să pap şi singură”, don’şoara „plâng când şi cât vreau, indiferent cât vă stresaţi voi că nu ştiţi ce să-mi faceţi”, don’şoara „personalitate” şi don’şoara „care azi-mâine pleacă de-acasă în crearea vieţii ei”, cred că ar fi bine să avem o mică discuţie clarificatoare:
1. Eşti frumoasă, mai frumoasă ca o prinţesă din poveşti! Te-am privit, de zeci de ori, în gând, strâmbându-te concentrată asupra unei activităţi palpitante, aranjându-ţi o şuviţă rebelă cu un suflat enervat, râzând cu poftă şi cu gura până la urechi, bătând din picior iritată, mângâind un căţeluş, jucându-te cu tati, pe deal la Şoimuş, admirându-te în oglindă. Ți-am văzut privirea tristă, înlăcrimată, atunci când viaţa asta nu face totul cum vrem noi şi pot să-ţi spun, cu mâna pe inimă (deşi cu siguranţă vei auzi asta în fiecare zi) că eşti frumoasă-frumoasă, puiul meu drag!
2. Eşti deşteaptă, mai deşteaptă decât ar fi oricine în locul tău! Vom povesti câte-n lună şi-n stele, neîncetat, până vei ramâne fără întrebări sau curiozităţi. Tati îţi va prezenta lumea pe care tu nu o vezi, îţi va spune poveşti care n-au fost scrise vreodată. Vei avea propriile tale experienţe, vei lua propriile tale decizii, vei reuşi, vei greşi, vei învăţa! Vei găsi soluţiile tale care te vor scoate din impas! Noi vom fi acolo întotdeauna să te îmbrăţişăm când vei vrea să plângi!
3. Eşti iubită! Să nu uiţi asta NICIODATĂ, oriunde vei fi. Indiferent ce greşeli ai făcut sau cât de supărată voi fi pe tine, la un moment dat, să nu uiţi că te iubesc mai mult decât îmi preţuiesc viaţa! Iubirea mea şi a lui tati pentru tine nu se termină niciodată, nu poate fi nici mai mare, nici mai mică, nu poate fi ghidată în funcţie de acţiunile tale. Este o iubire fără condiţii, fără termen de valabilitate! Este o iubire ca cerul: mereu acolo oriunde-ai merge, nemărginită, pe care-o simţi mereu, chiar dacă n-o vezi!
4. Eşti respectată! Meriţi totul! Părinţii tăi vor avea grijă să nu fii jignită, rănită în niciun fel, să nu-ţi fie denigrată demnitatea, să-ţi fie ascultate opiniile tale, care vor conta. Nu vei face lucruri pe care nu le înţelegi, vei primi explicaţii, nu vei fi minţită, nu vei fi păcălită, vei avea dreptul să spui NU. Faptul că suntem adulţi puternici şi cu o oareşce capacitate de manipulare asupra unui pui de om, nu ne transformă imediat în acest tip de oameni, ci din contră, ne creşte simţul răspunderii, responsabilitatea faţă de tine şi ne creşte înţelegerea asupra influenţei pe care o avem asupra ta. Nu accepta niciodată să fii altfel tratată, decât cu respect! Nu-l cere de la persoane care nu pot să ţi-l dea! Pur şi simplu, pleacă! Sunt persoane cu multe răni pe suflet, pe care nu poţi să le ajuţi!
5. Găseşte-te! Experimentează! Încearcă! Fii rea! Fii bună! Nu crede în false pudori! Fii rebelă! Fii nonconformistă! Încalcă regulile nescrise ale societăţii şi vezi ce se-ntâmplă! Fii delicată! Fii fragilă! Fii băieţoasă! Nu accepta etichetări, ele sunt puse de cei cărora le e frică de necunoscut! Fii curajoasă! Cunoaşte-te! Eşti unică nu poţi fi comparată cu nimeni! Vezi ce ţi se potriveşte! Doar tu decizi cine eşti! Fă-o în cunoştinţă de cauză!


6. Nu cere, nu aştepta şi nu asculta sfaturi! Nimeni nu-ţi poate spune ce să simţi! Nimeni nu e în locul tău! Nimeni nu are experienţele tale! Eşti unică! Ascultă ce au trăit alţii, empatizează, imaginează-ţi şi ia-ţi singură deciziile! Oricât de bine intenţionat ar fi cineva, nu este în locul tău. Poate tu poţi reuşi, poate tu poţi mai mult! Sau poate nu! Dar nu lăsa pe nimeni sa-ţi spună ce ar trebui să faci!
7. Nu vreau să fii „cuminte”! Nu vreau un copil comod, care să nu mă deranjeze, care să trăiască în umbra mea! Vreau să ai opiniile tale pentru care să te lupţi, în care să crezi, chiar dacă vei greşi. E dreptul tău să greşeşti şi e dreptul tău să-ţi dai singură seama de asta. Vreau să fii pasională, să trăieşti cu intensitate. Ceartă-te cu mine! Ceartă-te cu tati! Sunt pregătită să trăim trei încăpăţânaţi în casă, cu opinii puternice şi multă dragoste în suflete!
8. Fii puternică! Asumă-ţi greşelile! Nu minţi! Nu-ţi dă nimeni în cap. Acceptă cine eşti şi fii mândră de asta! N-ai de ce să foloseşti subterfugii, să fii laşă, să încerci să pari cine nu eşti. Când spui o minciună e ca şi cum ţi-ai cere scuze pentru cine eşti! E ca şi cum ce gândeşte celălalt despre tine e mai important decât ce simţi tu! E o dovadă de lipsă de respect faţă de tine! Noi vom fi mândri de tine şi când vei suporta consecinţele greşelilor tale. E nevoie de un om puternic care să poată face asta! Se numeşte libertate: de a fi tu, de a-ţi lua propriile decizii, de a nu depinde de judecata celorlalţi!
9. Fii veselă! Fă-ţi timp mereu să iubeşti tot: mirosul unei zambile, o rază de soare călduţă ce poposeşte pe năsucul tău, ploaia, o melodie pe care-o laşi pe repeat ore întregi, o carte sau un articol interesant, mâncarea ta preferată, vântul care-ţi ridică rochiţa, cum se simte toamna, o noapte de karaoke cu prietena ta cea mai bună, datul în leagăn, susurul unui izvor, buburuzele, ciocolata, mersul cu bicicleta. Găseşte mereu lucruri care să-ţi facă plăcere. E important să nu te plictiseşti, tu cu tine, niciodată. Imaginează-ţi, creează-ţi poveşti, în gândurile tale găseşti libertatea absolută! Iubeşte-te şi răsfaţă-te! Învaţă să fii fericită tu cu tine, şi-apoi vei putea fi fericită lângă oricine! Şi-atunci când vei iubi pe cineva, iubeşte cu tot sufletul, fără teamă, cu pasiune, fără să te pierzi pe tine, respiră-l sau respir-o prin toţi porii tăi! E singura dragoste care contează!
10. E primul 8 martie pe care-l trăieşti, ce-i drept, cam înghesuită şi-n întuneric, da-ţi promit că va fi din ce în ce mai bine! Şi pentru că ai decis că vrei să fii fetiţă, ziua aceasta îţi va plăcea cu siguranţă, an de an! Mami şi tati te iubesc tare, tare!

Sursa foto: https://ro.pinterest.com

Scrisoare pentru Ania
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *