Cred că noi am fost creați ca să iubim. Prea puțin mai contează altceva. Dar iubirea nu e întotdeauna ușoară și frumoasă. Uneori se termină rău, suntem răniți, învățăm ce e teama, încercăm să ne protejăm în viitor și tăinuim câte puțin din sufletul nostru atât de dornic să iubească.

Sunt unele ființe care ne schimbă și ne marchează profund destinele. Pentru mine, acesta a fost Enzo, marele blând, care mi-a eliminat toată teama și m-a lăsat să-l iubesc cu toate puterile mele. A fost primul care mi-a spus că sunt pregătită să o aștept pe păpădie.

Și totul a fost real, nu doar o proiecție a nevoilor mele. Am fost pentru el ce a fost el pentru mine. Știți cum iubește un cățeluș? Sincer și pur, evident și stângaci, fără teamă și deplin. Cine ne cunoaște povestea, știe perfect cum iubește un cățeluș.

Da, știu că era bătrânel, că se chinuia, că viața lui nu mai era întotdeauna veselă, că avea dureri mari și că inimioara lui nu mai făcea față. Știu că a murit ușor, în somn, lipit cu cușca de camera în care dormeam eu, ascultându-mi somnul liniștit. Știu că a murit fericit pentru că a cunoscut iubirea. Dar asta nu face deloc ca durerea să fie mai puțin mare.

Eu am nevoie să-mi trăiesc suferința în liniște. Nu mi se potrivesc declarațiile demonstrative. Mi-a fost greu să scriu acest text dar am făcut-o pentru voi, cei care l-ați îndrăgit și aveți dreptul să-i trimiteți un gând bun și în primul rând pentru el care-și merită pe deplin locul în acest jurnal care este sufletul meu. Partea frumoasă cu animăluțele este că ele nu au nevoie de cuvinte. Știu mai bine ca oricine ce se petrece dincolo de ele. Mulțumesc, Enzo, pentru tot! Te iubesc etern!

Mai am voie să plâng fix trei clipe. Unu, doi, trei și gata! Acum mă duc să-i arăt păpădiei tot ce am învățat de la Enzo. Zbor liniștit, suflet frumos! Să nu pleci prea departe de noi!

RIP Enzo

Leave a Reply

Your email address will not be published.