Încă nu m-am trezit de tot. Aceste sărbători au fost guvernate de oboseală. Începând cu petrecerea de ziua mea, continuând cu periplul de Crăciun, purtând cățelul peste tot după noi și finalizând cu revelionul unde cabana de la munte a zâmbit continuu sub glasurile vesele ale celor 6 copilași care o stăpâneau.
Da, am ajuns și la revelionul nostru cu oameni dragi, cu povești de suflet și cu râsete de copii zglobii. Deși ne-am situat puțin în contratimp cu ceilalți piticuți care sunt ceva mai măricei și care nu adorm la 8 seara, nici nu se trezesc la 6 dimineața, cred că a fost revelionul preferat al păpădiei. I-a studiat pe fiecare în parte, i-a observat în tăcere din imediata proximitate, a alergat cu ei, s-a jucat ascunselea și prinselea, au desenat împreună pe șervețele galbene, s-au jucat în zăpadă, le-a prezentat colecția ei de jucării, s-au dat împreună în leagăn, au mâncat împreună, au alergat toți la un loc, au țipat și au râs la unison.
Mi-a fost drag tare să o văd atât de bucuroasă cu oameni noi, pe care îi descoperă în ritmul ei și cum dorește ea, dar recunosc că am trăit și momente dramatice, care m-au marcat profund. Pentru că nu o mai văzusem de câteva zeci de minute bune, ea jucându-se cu prietenii ei, eu povestind cu prietenele mele, m-am dus spre ea să-i dau un pupic și să-i spun că mă gândesc la ea, pe stilul subtil și sufocant ”iubește-mă și pe mine puțin”. Mi-a tăiat însă rapid craca de sub picioare atunci când, pe un ton vizibil iritat (probabil că o făcusem de rușine de față cu prietenii ei, dar deh, ăsta-i rolul mămicilor, până la urmă) și scoțându-mă de o mână afară din cameră, m-a certat supărată:
-Mami, tu nu vezi că eu mă joc acum cu copiii??? Du-te de aici și lasă-ne în pace!
Eu, partenera ei de joacă preferată, am ajuns să fiu izgonită din mijlocul lor????
Am plâns puțin în sufletul meu dar trebuie să recunosc că am fost, în același timp și extrem de mândră de ea, de încă un pas pe care îl face spre independență, de cât de ușor și frumos învață ea să se bucure și departe de mine.
Avem noroc de oameni buni, frumoși și iubiți în jurul nostru și asta mă face să stau (ceva) mai liniștită atunci când dau impresia că sunt extrem de relaxată că puica nu mai stă lipită de piciorul meu.
Revelionul acesta a trecut și a adus cu el un an 2019 în care ne vom simți veseli, fericiți, norocoși, energici, buni și iubitori. Vor veni altele pe care le vom iubi la fel de intens. Deocamdată însă, mă scuzați, dar eu merg să mai trag un pui de somn până la sărbătorile viitoare, așa, visând cu ochii deschiși la râsete vesele de copii zglobii!
Sursa foto: www.colourbox.com
