Știu că sunt unii părinți care le oferă responsabilități copiilor, chiar și de la vârsta păpădiei. Când spun responsabilități, mă refer la cele ce țin de familie: să ducă gunoiul, să șteargă praful, să spele vasele sau să tundă gazonul (mă rog, asta mai mult pe la americani se întâmplă). Și nu e nimic greșit în acest lucru. Copiii cresc bine, sănătoși, echilibrați și responsabili.
Eu însă cred că la fel se întâmplă și în cazul celor care nu au sarcini obligatorii de îndeplinit în familie. Cumva, eu văd altfel situația. Deocamdată Ania nu are nicio sarcină de îndeplinit, în afară de a se juca cât mai mult și de a fi veselă și fericită. Și nici în viitor nu cred că va primi, în afara celor care țin de independența și autonomia ei. Vrem să învețe să aibă grijă de ea, să se poată descurca singură, să-și îngrijească lucrurile, să poată supraviețui perfect fără niciun ajutor, dar cred că aceste deprinderi vin odată cu prețuirea sinelui. Așa că, dacă ar fi să-i oferim responsabilități, cea mai importantă ar fi să se iubească pe ea.
Cu treburile casei ne descurcăm și singuri, că doar d-aia ne făcurăm părinți. Și îmi doresc ca, dacă Ania va participa vreodată la ele, să fie datorită nevoii ei de a ne ajuta, de a ne fi de folos, de a se conecta la noi și nu din cauza unor sarcini impuse, ca urmare a faptului că este membru al acestei familii. La noi acasă, să fii parte din familie, vine gratuit, fără prețuri de plătit.
Cu toate acestea sau poate tocmai datorită acestui fapt și datorită vârstei ce se caracterizează prin curiozitate, nevoia de a învăța și de a se implica cât mai mult în viața adulților, fetițul cere să facă singură o grămadă de lucruri.
În afara celor ce țin de autonomia ei, cum ar fi mâncatul singură, spălatul, îmbrăcatul, dezbrăcatul, efectuarea necesităților fiziologice cu șters/spălatul aferent, aranjatul jucăriilor în bagaje pentru excursii, pe care însă, nu are întotdeuna chef să le facă și ne cere câteodată ajutorul pe care i-l oferim, Ania dorește să se preia mult mai multe responsabilități de-atât, cum ar fi: aruncarea diferitelor gunoaie în coș, frământatul aluatului, deschiderea și oprirea aerului condiționat (folosindu-se de scăunelul ei ca să ajungă la telecomandă), a televizorului și a platformei wii (cu extragerea atentă a cd-ului din aparat), hrănitul și adăpatul celor patru păsărele (chiar dacă asta înseamnă ca mami să adune apoi semințele căzute pe covor), datul pastilelor lui Enzo, aprinsul și stinsul becurilor, deschiderea geamurilor, hrănitul cățeilor și al găinilor, udatul florilor și al legumelor, măturatul prin curte, ștergerea de praf a mobilierului și încă multe altele care nu mai încap aici.
Mi-ar plăcea să-și păstreze aceeași energie și nevoie de a ajuta și de a se implica, deși, probabil, la un moment dat, când sarcinile personale ca învățatul și socializatul vor deveni mai intense, își va mai pierde puțin din interes. Dar așa ar și trebui să se întâmple. Tot ce îmi doresc este ca, atunci când va trebălui împreună cu noi, concentrată și minunată așa cum este ea întotdeauna, să o facă cu drag, cu sufletul deschis și din toată inima.
Sursa foto: www.123rf.com
