Cuvântul ”respect” are de multe ori înțelesuri paradoxale în limba română. În mod tradițional, definiția spune că înseamnă o atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau ceva. Cu toate acestea, uneori îl folosim în expresii care semnifică a ține pe cineva la distanță, a nu-l lăsa să devină prea familiar, a-l pune la punct: a ține pe cineva la respect sau a pune pe cineva la respect.
Se pare că suntem destul de confuzi în utilizarea acestui termen.
De foarte multe ori îl cerem gratuit, impus, cu forța, ca și cum am putea dicta cuiva ce să simtă, bazându-ne pe niște criterii ce nu țin de valorile pe care le apreciem noi neapărat în viață, cum ar fi vârsta, statutul social sau funcția.
Batem cu nerv din picior și cerem să fim stimați și prețuiți doar pentru că ne-am născut mai devreme, doar pentru că am făcut alte alegeri în viață sau pentru că ne-am aflat în conjunctura favorabilă la momentul potrivit.
Lucrurile însă, în realitate, nu prea stau așa. Fiecare din noi are proprii lui stimuli la care reacționează, care îl emoționează, îl impresionează, cu care rezonează. Oricât de mult ne-am dori să fim respectați de ceilalți, oricâte demersuri am face în acest sens, nu vom putea niciodată obține mai mult decât un comportament controlat, rațional dar niciodată simțit. Ne putem amăgi cu acesta, ne putem construi încrederea cu acesta dar baza lui va fi întotdeauna mișcătoare, pasibilă de destrămare la cea mai mică adiere de vânt.
Există o diferență semnificativă între respect și bun simț. Să-i protejezi pe cei mai slabi, să dai libertatea fiecăruia să fie ceea ce este, să urmezi niște norme sociale, să nu te înjosești jignind sau rănindu-i pe ceilalți, să nu faci rău, are legătură cu moralitatea ta, cu condiția umană, cu conștiința, cu evoluția ta spirituală și cu respectul pe care ți-l porți ție însuți. Dacă vorbim însă despre a respecta pe cineva, oricât de insuportabil ar fi pentru egoul nostru, lucrurile nu mai țin de controlul pe care-l putem noi exercita.
Respectul ia naștere spontan în urma experiențelor de viață care ne-au marcat, a valorilor pe care le-am cultivat. Respectul se construiește pe bunătate, acceptare, toleranță, iubire, blândețe, încredere, empatie, inteligență, curaj, sinceritate. Respectul nu se învață și nu este transmis genetic ci apare în suflete care, mai mult ca orice, au nevoie de lumină ca să poată străluci mai tare.
Sursa foto: http://www.betterstorytelling.net
