Ne plângem adesea că nu avem sprijinul soților noștri în creșterea copiilor, că tăticul nu are conexiunea pe care vrem noi să o aibă cu puiul, dar în același timp, ne lăudăm cum suntem noi super femei și reușim să le facem pe toate deodată.
Tăticii pornesc cu un handicap clar, din start, în fața mamei, în relația cu copilul. Nu ei au ținut odorul în burtică timp de nouă luni, nu ei au fost o singură ființă atâta vreme, nu ei au experimentat împreună miraculoasa experiență a nașterii, nu ei sunt sursa inepuizabilă de hrană pentru bebeluș.
De aceea, până când copilul începe să meargă și să vorbească, va fi perceput de tătic ca o jucărie pe care nu știe cum să o manevreze, în preajma căreia se simte inutil și nesigur și care, pe deasupra, a mai captat și toată atenția femeii iubite.
Venirea pe lume a unui copil este un lucru foarte greu de gestionat de tătici. De aceea, au nevoie de tot sprijinul nostru să-i ajutăm să găsească acea conexiune care lor nu le este servită pe tavă, încă de la naștere.
Eu sunt îndrăgostită de tăticii de fetițe. Mi se par adorabili. E ceva în felul cum se comportă cu o micuță domnișoară, în toată grija și atenția pe care i-o oferă, care îmi amintește de bărbatul care era îndrăgostit de femeia lui. Protecție și sensibilitate. Asta cred că încercăm noi, de fapt, să găsim în bărbați și un micuț suflețel de fetiță, reușește cu succes să scoată aceste caracteristici la suprafață.
Interacțiunile dintre un tătic și băiatul lui vor fi mai bărbătești, mai pline de acțiune, pentru că tăticii consideră că este rolul lor să le arate fiilor cum trebuie să fie un bărbat puternic.
Relația unei fetițe cu tăticul ei este extrem de importantă și este un excelent predictor al relației pe care ea o va avea cu bărbatul iubit. Minimalizarea acestei relații aduce după sine o viață zbuciumată de femeie care nu știe cum își dorește să fie iubită.
Virusul B, atât de urât de noi din multe motive, a adus cu sine și ceva bun și minunat. O conexiune prezentă încă de la naștere, între Ania și tăticul ei.
Având o cezariană care m-a ținut imobilizată în pat, Flori a fost primul care a plimbat-o pe Ania în brațe și i-a povestit de adormit. A învățat cum să-i schimbe scutecul și cum s-o îmbrace și dezbrace încă din primele zile. A alăptat-o cu biberonul și a aflat liniștea care te cuprinde când puiul tău adoarme liniștit în brațele tale.
A fost nesigur la început, ca orice tătic căruia îi e teamă să nu strice copilul. Țipetele și reproșurile nu ajută la nimic. Îl vor face doar pe tătic să ia distanță de pui, crezând că astfel îl protejează de niște mâini neîndemânatice.
Copiii au fost înzestrați de la natură să facă față noilor părinți temători. Nu se strică așa ușor cum am putea noi crede.
Încurajați tăticul și dați-i încredere în el, încă de la primele atingeri ale puiului. Fiți parte din conexiunea unui tătic cu fetițul lui. Implicați-l cât de mult este posibil în lumea fascinantă a noului născut. Alungați-i insecuritățile și ajutați-l să aibă încredere în el atunci când e în preajma puiului. Toată lumea va avea astfel numai de câștigat. Un tătic implicat este un tătic conectat. Faceți asta pentru puiul de om care are aceeași nevoie de mamă cum are și de tată.
Când Ania adormea doar legănată, făceam cu schimbul la plimbat căruciorul. Împărțeam impresii despre noile tehnici proaspăt descoperite, despre ritmul și viteza cu care domnișoara plimbată reușea să adoarmă. Acum, de când Ania ne solicită prezența amândurora în pat, ca să poată adormi, nu există treabă pe lumea asta care să ne împiedice să ne întâlnim toți trei în pat, la ora de somn a păpădiei.
Când Ania era bebeluș și bea încă lăptic cu biberonul, Flori era expert în preparat formule, râgâit fetiț și sterilizat biberoane. De când am început diversificarea, Flori este cel care în fiecare dimineața, la 5, la 6 sau la 7, îi prepară mâncarea proaspătă pentru toată ziua care începe. Chiar dacă apoi pleacă la treburile lui, nu uită să mă sune frecvent ca să mă întrebe cum a mâncat Ania papa pregătită de el. Facem schimb de impresii, modificăm rețete în funcție de toanele alimentare ale puicii și facem echipă pentru Ania.
Domnul tătic a fost întotdeauna relaxat în joaca lui cu fetița păpădie. Acrobații și jocuri extreme, care făceau inima lui mami cât un purice, au fost mai întâi încercate în preajma lui tati. Am găsit un echilibru și o cale de mijloc și în joacă. Flori este exuberant și o încurajează pe Ania, care râde în hohote în preajma lui, să încerce lucruri noi, să-și spargă barierele și să-și întreacă limitele, în timp ce eu înlătur obstacole din calea puicii, ca să evităm accidentări nedorite. Flori a învățat astfel să devină mai precaut și eu am învățat să-mi stăpânesc anxietățile.
Cum tăticul de păpădie trebuie să plece mai des de-acasă, nu uită, de fiecare dată, să-i aducă o mică surpriză fetițului, doar așa, să știe sigur că s-a gândit la ea cât a fost plecat.
Mi-e atât de drag de soțul meu care vine acasă și-mi povestește cum a schimbat impresii cu alți tătici, cum le-a povestit despre puică și cum a aflat noutăți despre alți pui conectați cu tăticii lor.
Ania ne iubește pe amândoi în aceeași măsură și nu va fi pusă niciodată să aleagă între noi. Vede iubire, glume, râsete, zâmbete și jocuri între noi, în fiecare zi. Atunci când din televizor sau laptop, apar doi adulți alături de un copil, fie că sunt dinozauri, porci mistreți, pisicuțe sau chiar oameni, Ania îi identifică imediat: Mami, tati, bebi! Da, iubire, ăștia suntem noi trei. Râde fericită de fiecare dată la această imagine care o bucură.
Pe peretele din camera Aniei, stau țanțoșe două tablouri hand made, făcute și dăruite de mine, unui proaspăt tătic de păpădie, cu două mesaje care sunt la fel de reale și valabile și astăzi:
”Dacă nu crezi în eroi, înseamnă că nu-l cunoști pe tăticul meu!” și
”Nu am știut niciodată cât de mult îl iubesc pe tăticul tău până nu am văzut cât de mult te iubește el pe tine!”
Cu aceste gânduri vreau să crească Ania alături mereu!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
