Copiii au nevoie să fie în preajma altor copii. Să se cunoască, să se observe, să se joace, să interacţioneze şi să crească împreună.
Unii copii sunt foarte sociabili de mici şi atunci când văd alţi copii se bucură şi aleargă în întâmpinarea lor. Nu şi fii-mea. Ea e circumspectă în privinţa ăstora mici şi nu prea crede că au şanse mari să reuşească să o amuze.
La început îi observă cu o sprânceană ridicată şi dacă reuşesc să facă ceva spectaculos şi să o impresioneze cumva, le acordă atenţiei. Altfel, îi ignoră complet. A văzut mulţi adulţi la viaţa ei, îi place să se joace şi să vorbească cu ei şi un copil cu greu reuşeşte să o intereseze.
Socializarea nu e uşoară nici printre adulţi. De multe ori rămâi în pană de idei despre ce altceva ai mai putea povesti cu omul din faţa ta şi atunci repeţi mereu aceleaşi întrebări care pentru cel în cauză ajung să sune obsesive: Când te căsătoreşti? Când faci un copil? Când mai faci un copil? Când o dai pe Ania la grădiniţă?
Cum pe primele două întrebări le-am bifat, răspund ironic la cea de-a treia cu:
-Oooo, nuuu, mulţumim! Ne-a ieşit perfect primul copil, suntem mulţumiţi, nu mai căutăm altceva!
Întrebarea a patra o detaliez acum:
Ania va merge la grădiniţă când va fi pregătită şi va dori să meargă la grădiniţă. Nu înainte de trei-patru ani.
Din fericire, pot rămâne încă lângă ea şi are bunici care o pot ţine încă acasă. La această vârstă nu are nevoie de grădiniţă. Mai are atât de multe de învăţat şi de absorbit din preajma noastră, de acasă, într-un raport de unu la unu (nu de o educatoare la 10-15 copii).
Aud foarte des fraza: copii au nevoie de alţi copii, cât mai de mici. Fals şi eronat. Copiii mici au nevoie de părinţi, de mama şi de tata. Acum părinţii sunt totul lor. Mai încolo, când nevoile lor vor creşte, când vor fi epuizat tot ce aveau de absorbit de acasă, când vor începe să fie curioşi de altceva-ul de la grădiniţă, când interesul pentru cei de-o vârstă creşte, când vorbesc bine şi ştiu să exprime ceea ce simt, când şi-au câştigat suficientă autonomie cât să nu aibă nevoie de intervenţia frecventă a unui adult care poate e ocupat cu alt copil, când se vor putea bucura cu adevărat de experienţe care nu-i includ pe părinţi … atunci o voi da pe Ania la grădiniţă.
Am un set de reguli de interacţiune a adulţilor cu păpădia. Mulţi au spus că sunt exagerate, că sunt prea pretenţioasă, că o protejez prea mult, că nu voi găsi niciunde aşa ceva, că Ania are nevoie să cunoască şi greutăţile vieţii. Puica mea va cunoaşte greutăţile vieţii atunci când se va fi format suficient de puternică încât să le facă faţă, fără a fi afectată pe termen lung. Mi se pare crud şi inuman să accepţi această justificare când e vorba despre puiul tău care se bazează doar pe tine să-l protejezi. Lasă-i pe alţii să-i arate cum e cu greul şi tu fă tot ce-ţi stă în putinţă să vezi zâmbetul acela drăgălaş cât mai mult timp. Mie aceste reguli mi se pare că dovedesc minimum de respect pe care orice părinte ar trebui să-l aibă pentru puiul lui, reguli de bază şi de bun simţ. Asta dacă scopul tău este să creşti un adult adaptat şi fericit şi dacă vorbim despre un copil de vârste mici, care nu a dezvoltat deocamdată capacitatea de a lupta pentru el. Fetița mea:
- Nu va fi lovită (nici ”măcar” o palmă la fund, un smucit de mânuță, un tras de păr sau de urechi, o îmbrânceală, o zguduire, etc., nu va fi bruscată în niciun fel)
- Nu va fi jignită, ironizată, luată la mișto, luată peste picior, făcute glume pe seama ei
- Nu se va ridica tonul la ea, nu se va striga la ea (poate fi strigată pe nume dacă se află la distanță, nu de la doi pași de ea – i-am testat acuitatea auditivă și totul e în regulă)
- Nu va fi etichetată ”Ești o fetiță rea, ești o fetiță cuminte”. Ania are voie să fie cum dorește ea și cu siguranță va fi în foarte multe feluri, în funcție de trăirile pe care le are și care-i vor fi acceptate ca atare.
- Nu va fi obligată să facă absolut nimic din ce nu-și dorește (exceptând cazurile când se poate afla în pericol); i se va explica sarcina, i se vor explica beneficiile realizării acelei sarcini și consecințele nerealizării ei, lăsând-o pe ea să aleagă (consecințe, nu pedepse, adică: ”dacă nu înveți poezia nu o vei putea spune pe scenă, singurică, la serbare” în loc de ”dacă nu înveți poezia, vei fi pusă la colț”
- Nu se vor folosi stimuli ca recompensa și pedeapsa. Noi nu credem în dresaj. Sarcinile realizate îi vor fi evaluate obiectiv, cu puncte bune și puncte slabe.
- Nu se vor face comparații între copii ”Vezi, Gigel stă frumos în bancă” sau ”Vezi, Gigel, Ania stă frumos în bancă”
- Nu va fi manipulată, șantajată, determinată prin constrângeri să facă ce ne dorim noi
- Nu i se va intra în spațiu personal, nu va fi atinsă dacă nu-și dorește. I se pot oferi pupici pe obrăjori sau pe mânuțe, îmbrățișări, pe care ea le poate accepta sau nu.
- Nu se va instista pe achiziția anumitor instrumente academice (număratul bețișoarelor). Vrem să fie un spirit liber care să ia contact cu sportul, cu artele, să aibă acces la informații și instrumente variate, din domenii variate și să hotărască singură ce-o interesează mai mult și ce-și dorește să facă mai mult.
- Regulile impuse i se vor explica de la început, clar, i se va explica de ce există fiecare regulă în parte și acestea vor rămâne reguli indiferent de dispoziția în care ne aflăm noi sau de cât de frumos se uită copilașul, cu ochișorii mari și umezi.
- Când procedează greșit într-o situație, nu va fi certată. I se va explica ce nu fost bine (calm, cu răbdare) și va fi încurajată ca data următoare să caute o altă variantă.
- Va fi tratată cu respect, ca și cum ne-am imagina că este și ea, un omuleț ca noi, doar că ceva mai micuț, deocamdată.
E încă greu să schimbi mentalităţi prăfuite, mai ales că şi noi am crescut la umbra lor. Ne ascundem după „Las că nici eu n-am păţit nimic” şi uităm ce simţim atunci când ne privim în oglindă, singuri şi dezbrăcaţi de platoşa de autoapărare. Prindem ritmul societăţii şi spunem că e „suficient” de bine şi pentru copilul meu.
Din fericire, se poate! Sunt tot mai multe grădiniţe, în oraşele mari, care funcţionează pe principiile descrise mai sus. Sunt tot mai multe cadre didactice informate şi adaptate noilor tendinţe în educaţie.
Eu? Nu voi renunţa niciodată să fac tot posibilul să-i ofer Aniei ce e mai bun, indiferent de sacrificii. Pentru zâmbetul ei, aş merge până la capătul pământului şi înapoi! Atât de minunată este păpădia mea!
Sursa foto: https://www.forbes.com
