Mi-am dat seama de curând că eu sunt foarte atentă la râsul păpădiei. De când era micuță, căutam o multitudine de modalităţi să o facem să râdă: gâdilat, maimuţărit în faţa ei, ridicat la cer, etc.
În postările mele, laitmotivul este râsul Aniei. Mereu sunt mândră că păpădia râde mult, caut râsul pe chipurile celorlalţi copii, vorbesc mult despre râsul colorat şi molipsitor al puicii. Şi-am început să mă întreb de ce.
Scopul meu pentru Ania este să fie fericită. Nu să aibă note mari, să vorbească 7 limbi străine şi să aibă o carieră profesională extraordinară. Nu să aibă 5 copii şi-un soţ dedicat. Nu să fie plăcută de toată lumea. Nu să aibă milioane de euro. Să fie fericită, indiferent ce presupune asta pentru ea.
Este greu de definit şi fericirea, cu atât mai mult cum să o obţii. Fericirea este individuală, nu este simţită de toată lumea la fel. Ce pentru tine poate însemna fericire, pentru mine poate fi un chin. Fericirea e egoistă, nu ţine de prezenţa altor lucruri ori persoane care dacă ar dispărea, ţi-ar lua cu ele simţămintele. Pentru unii, fericirea este simțită cu toată ființa, alții însă nu-și dau voie să o simtă decât în cantități măsurate, infime și trecătoare. Fericirea vine din interior şi poate fi atât de imensă cât o laşi tu să fie.
Cred că, în percepţia mea, fericirea presupune să fii mulţumit de tine şi de viaţa ta. Să fii sincer cu tine, să ai încredere în tine, să fii mândru de tine şi să te iubeşti. Să faci lucrurile care îţi plac cel mai mult în viaţă. Să te cunoşti suficient de bine şi dacă nu te cunoşti îndeajuns, să te cauţi până te găseşti. Să-ţi accepţi defectele. Să-ţi formezi o viziune obiectivă despre lume. Să fii în control total asupra vieţii tale. Să-ţi confrunţi fricile şi să lupţi cu ele. Să înveţi să iubeşti tot ce te înconjoară. Să lupţi pentru ce-ţi doreşti cu adevărat şi să accepţi lucrurile pe care nu le poţi schimba. Să fii puternic. Să-ţi recunoşti şi accepţi emoţiile. Să ştii să te bucuri cu tot sufletul.
Pentru mine, râsul este cel mai bun indicator al fericirii. Cred că, cu cât o persoană simte că are mai multe motive de a râde, cu atât este mai fericită.
Nu ignor importanţa plânsului şi a tristeţii atunci când acestea sunt necesare. Nu cred că poţi fii mereu fericit. Dar cred că acolo unde predomină veselia şi buna dispoziţie, fericirea se simte mult mai binevenită.
Ador râsul păpădiei. E râsul acela curat, cu tot sufletul, molipsitor, cu poftă, colorat, eliberator, fără reţineri sau termen de expirare. Sunt dependentă de el şi-l caut întotdeauna.
Ania nu râde mereu. Experimentează și furia, teama, tristețea, supărarea. Plânge, țipă, aruncă, ripostează. Sunt lângă ea în toate aceste momente. I le explic să le-nțeleagă și să le accepte și ea. Vreau să se simtă iubită cu atât mai mult în momentele dificile pe care le experimentează. Doar astfel ne asigurăm că râsul va apărea cât de curând, real și nealterat.
Copiii imită tot ce fac adulții dintr-un soi de admirație pe care o au pentru ei de la naștere. Așa că, de când a apărut Ania (dar și înainte de asta), râdem și noi foarte mult. Poate de la fericirea pe care o simțim sau poate pentru că greul e mai frumos acum. Îmi plac persoanele vesele, cu simțul umorului, sunt atrasă de ele și le vreau în viața mea. Atunci când, însă, nu-mi vine să râd, un zâmbet cu siguranță va simți nevoia să-și facă apariția.
Da, pentru mine, râsul e cel mai bun predictor al fericirii. Dacă mă întrebați ce mai face Ania, probabil vă voi răspunde că râde. Voi simți că am cuprins în acest răspuns simplu, întreaga esență a existenței.
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
