Chiar înainte de Crăciun, Ania s-a trezit într-o dimineață cu muci și năsuc înfundat. Deja ne imaginam sărbătorile îngreunate de această situație, cu o păpădie fără chef de joacă sau zâmbet pe fățucă, întrucât răcelile în jurul ei erau la ordinea zilei.

Norocul nostru a venit de la o prietenă dragă mie, Mona, cu un suflet tare bun și cald, dornică mereu să citească cuvintele în profunzime, dincolo de suprafață. Ea ne-a oferit cadou două recipiente micuțe cu uleiuri esențiale Doterra, mixate de ea (ceva cu Melaleuca și tămâie). Auzisem de acest concept și de beneficile lui, ba chiar mai multe prietene și cunoștințe de-ale mele folosesc aceste uleiuri. Deși sunt setată să utilizăm cât mai puține medicamente și doar în cazuri extreme, deși merg mai mult pe tratamentele naturiste, mai puțin invazive deoarece cred că organismul uman este un miracol fantastic care știe singurel cum să aibă grijă de el și, așadar, are nevoie de cât mai puține intervenții chimice care să-i schimbe structura, având o mare putere de regenerare și renaștere, cumva sunt totodată și reticentă la nou și la apariția de elemente miraculoase, așa peste noapte, mai ales atunci când devin ”la modă”. Eu am nevoie de ceva mai mult timp ca să înțeleg procesul de funcționare, de producere și efectele în timp.

De data aceasta însă, timp nu prea mai aveam, cu sărbătorile călare pe noi și cu păpădia ceva mai puțin veselă decât de obicei. Așa că am încercat uleiurile oferite de Mona. Surprinzător sau nu, acestea au funcționat imediat și, nu numai că răceala fetițului s-a oprit acolo, dar, se pare, datorită uleiului de tămâie, i-au conferit puicii și imunitatea de care avea nevoie să treacă fără nicio urmare la revelion, atunci când multe gurițe bolnăvioare tușeau pe capete în jurul ei. Acest lucru nu m-a convins însă neapărat: poate că răceala Aniei așa era destinată să se manifeste din start, sau poate a ajutat și siropul de brad (ok, tot natural, dar totuși) pe care îl lua în paralel sau poate organismul ei este atât de puternic încât răceala nu a reușit să-l penetreze.

În jurul zilei de 8 martie, ne-am trezit într-o dimineață, și eu și Ania, răcite. Ea cu muci și voce înfundată, eu cu dureri de gât. Am început să-i administrez Aniei uleiurile (un ritual care îi face plăcere) și răceala ei s-a oprit din nou brusc. Eu am decis să nu folosesc din uleiuri, să le păstrez pentru fetiț și m-am tratat cu miere, propolis, spray-uri de nas, de gât, pastile de supt, etc. După două zile-trei zile, în timp ce puica zburda veselă prin casă, eu mă târam după ea trăgându-mi mucii, picioarele grele și tusea în spatele ei. Ca eșantion de control, aș putea spune că nu mă descurcam prea bine.

Acum câteva zile am participat la o conferință Doterra, un fel de prezentare a produselor și vă spun ce am aflat: sunt destul de scumpe întrucât procesul de producere a lor este destul de costisitor (pentru obținerea unui ulei pur, esențial, nediluat, se folosește o cantitate enormă de plante proaspete). Elementele care îl compun și care provin din petale, rădăcini, semințe, fructe, sevă, nu sunt diluate sau amestecate cu nimic altceva. Plantele și organismul nostru au o compoziție asemănătoare iar uleiul esențial este sistemul natural de apărare al plantelor care le ajută să se adapteze la mediul înconjurător. Există o perioadă benefică pentru recoltarea plantelor (adică nu culegi tu când te taie pe tine capul) iar specialiștii Doterra respectă acest ritual.

Nu pot spune că sunt, deocamdată, sută la sută convinsă de funcționalitatea acestor uleiuri esențiale deoarece am nevoie încă să mă mai documentez și, mai presus de orice, am nevoie de o istorie împreună cu ele. Nu sunt genul care să se entuziasmeze rapid pentru că nu prea-mi place dezamăgirea. Dar v-am împărtășit la ce nivel de cunoaștere sunt acum și pot spune deschis că începutul este promițător. O să vă țin la curent cu evoluția Doterra în viața mea dar până atunci, dacă sunteți tentați să mă însoțiți în această cunoaștere, pentru că eu nu am nici timp nici interes prea mare să mă ocup cu așa ceva, vă pot oferi datele de contact ale prietenei mele, care vă poate ajuta în acest sens.

Sursa foto: morningchores.com

Răceli parfumate cu uleiuri esențiale
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *