Proclamarea independenței personale e un proces îndelungat și teribil de anevoios. Majoritatea crede că a obținut-o deja când a împlinit vârsta majoratului. Realitatea este însă mult mai umbroasă de-atât.
Pentru mine, acest proces a început târziu și sunt încă departe de a mă fi putut proclama independentă. Dar mă consider totuși un caz extrem de fericit întrucât pentru multe persoane procesul de obținere a independenței personale nu începe niciodată.
Ca orice obținere a independenței, există niște demersuri care trebuie realizate pentru a avea finalitatea dorită. Ele au ca teren de manevrare sănătatea psihică, emoțională și integritatea personală:
- Nu te poți declara independent atunci când gândurile, convingerile, credințele tale sunt aceleași pe care le-ai moștenit de-o viață de la străbunii tăi, fără a le fi trecut prin filtrul personal, fără a le fi analizat, disecat, experimentat, strecurat total prin ființa ta. Altfel, ești parte integrantă din numeroasa familie care te-a crescut. Legile și hotările de dreptate și adevăr sunt în totalitate ale lor. Dezvoltarea gândirii critici este o condiție esențială a independenței și libertății individuale.
- Nu te poți declara independent atunci când fricile, angoasele, depresia, anxietățile, frustrările, îți dictează comportamentele pe care le ai. Atunci când alegi să taci ca să nu primești o mustrare, atunci când alegi să dai șpagă ca să-ți asiguri viitorul, atunci când susții cu tărie o idee cu argumente inventate pe parcurs doar pentru că nu știi ce ți s-ar întâmpla cu fărâma de stimă de sine rămasă dacă ai pierde acel duel verbal ce pare vital acum, sau când eviți ori ocolești adevărul pentru că ți-e teamă de ce s-ar putea întâmpla dacă cineva ar vedea vreodată realitatea din oglinda ta.
- Nu te poți declara independent atunci când nu ești dipsus să-ți asumi consecințele acțiunilor tale. O persoană independentă acționează în nume propriu, ia singură decizii pentru sine, ceea ce, se întâmplă ca uneori să deranjeze alți participanți la viață. Dacă preferi să te ascunzi, să găsești pretexte, să eviți, să-i minți pe cei din jur ca un copil prins de părinți cu tema nefăcută, să răstălmăcești situația în favoarea ta, ca sa eviți consecințele atunci probabil nu ești încă pregătit să fii deplin independent și să răspunzi, legal sau moral, etic, de acțiunile tale. Atunci probabil că încă nu înțelegi exact cum funcționează duo-ul acțiune-reacțiune.
- Nu te poți declara independent atunci când nu ai dezvoltat potanțialul maximal al obiectivității/ onestității. Atunci când încă ai nevoie să-ți spui vorbe ca să te alini pe tine, înseamnă că ai încă nevoie să depinzi de cineva. Obiectivitatea poate fi crudă mai ales cu noi înșine uneori. Ea ne poate zice verde-n față că o anume situație e cea corectă, chiar dacă ea nu e deloc în favoarea noastră, ne poate forța să scoatem o frică teribilă dinlăuntrul nostru care ne dicta tăcută și solemnă ce convingeri puternice să avem în viață și să ne pună sub semnul întrebării însăși rădăcinile pe care le credeam atât de puternice. E răvășitor să te poți vedea clar și netulburat însă e crucial în obținerea independenței. Cum altfel ai putea știi care sunt granițele tale și cum poți să le protejezi mai bine?
- Nu te poți declara independent atunci când nu ai capabilitatea de a manifesta empatie. Dacă încă ești prins în etapa egoismului (pe mine mă interesează doar binele meu și-atât) asta presupune mai multe lucruri: că încă ți-e teamă să fii singur între lume, că încă nu ai dezvoltat capacitatea de a privi global situația și de a previziona că tu, în primul rând, ai nevoie să trăiești într-o lume mai bună care se va răsfrânge și asupra ta, că încă nu ai ajuns în etapa conceptelor morale superioare acolo unde bunătatea, generozitatea, toleranța, blândețea conduc la evoluția ta spirituală. Dacă încă ești prins în etapa Eu-lui, a egocentrismului, înseamnă că încă ai nevoie de cineva care să manifeste empatie asupra ta și să-ți satisfacă nevoile pe care nu le vei putea duce la capăt singurel.
Uuuf, și acestea sunt doar câteva exemple. Să-ți obții independența personală și apoi să o proclami tuturor conține atât de multe puncte, fiecare implicând atât de multă muncă cu sinele și cu cei din jur, încât nu-ți ajunge o viață întreagă uneori.
În aceste grele și încercate condiții, cum putem noi avea pretenția vreodată să existe undeva o nație cu adevărat independentă?! De ce ne șochează atât de tare ce se întâmplă acum în SUA, în Germania, in Rusia, în Israel, Ucraina, în mai toate țările pământului și mai cu seamă în România? Fiecare popor este format din indivizii săi. Procesul de maturizare al unui popor este direct proporțional cu nivelul general de maturizare al indivizilor care-l formează.
Așa că da, în concluzie, probabil că vom asista în continuare la tantrumuri cu vărsare de sânge atunci când nu obțin ceea ce-și doresc, la sfidare fățișă atunci când vor să-și arate puterea, la negare vehementă atunci când sunt prinși cu minciuna, la alegerea prietenilor în funcție de interesul de moment sau de câte jucării are celălalt pe-acasă. Proclamarea independenței naționale pare doar o himeră pe care mulți dintre noi nici măcar nu au început să o viseze.
Sursa foto: https://www.palmspringslife.com/freedom-is-power/
