
Procesul de pregătire pentru grădiniță al Aniei este unul care a început de ceva vreme, care este blând, informat, testat și care are nevoie de acceptul în deplinătatea cunoștințelor al păpădiei.
Primul pas a fost să îi povestim despre această opțiune de a-și petrece timpul în compania copiilor și sub supravegherea și îndrumarea unei doamne foarte drăguțe. Răspunsul ei a fost unul amuzant, care s-a tot repetat o perioadă:
-De-abia aștept, mami, să merg cu tine și cu tati la grădiniță și să ne jucăm toți cu copiii și cu doamna cea drăguță!
-Păi, nu așa, pui! Mami și tati au și ei treaba lor. Tati scrie hârtii la birou și mami scrie rapoarte la laptop. Oricum nu ar fi amuzant să stai în preajma noastră că te-ai plictisi. Tu vei sta singură la grădiniță, cu copiii și cu doamna, iar noi vom veni să te luăm acasă după ce termini tu cu distracția.
-Aaa, nu, mulțumesc! Eu nu vreau așa, eu vreau cu mami și cu tati să merg!
Cu răbdare și cu perseverență, am reușit să convingem puiul că așa funcționează, în fapt, grădinițele.
I-am arătat apoi tot felul de filmulețe amuzante cu diverse grupe de grădiniță, mai mult sau mai puțin de la noi din țară.
După aceea, am trecut la partea practică și am inițiat o vizită la, sperăm noi, viitoarea grădiniță a păpădiei. Un succes total pentru pui care nu mai voia să plece de acolo și o conștientizare dureroasă pentru mine a viitoarei etape în care intră fetițul cu atâta dezinvoltură.
Acum ne aflăm în stadiul premergător, în vacanța de vară, căci totul pare mai frumos când începe cu o vacanță, în care povestim și facem împreună planuri de grădiniță.
Suntem la Șoimuș, eu fac vreo 3 feluri de mâncare în bucătărie. În camera ei de joacă, ticsită cu vârf cu câte jucării de acasă a putut ea să îndese acolo, păpădia sporovăiește veselă.
La un moment dat, puica descoperă un rucsăcel adus în dar de verișoara noastră de la București, mic, colorat și drăgălaș.
Vine la mine bucuroasă:
-Maaaaami, știi ce ne jucăm noi acum? Că eu mergeam la grădiniță și că tu vii apoi să mă iei acasă.
O îmbrățișez încântată de ideea ei strălucită. Îi dau pupici și o asigur că voi merge repede după ea să o iau acasă.
După 2 minute:
-Maaaaamiiii, vii odată să mă iei acasă?
Ok.
-Puiule, dar la grădiniță vei sta patru ore, cam cât durează de când ne trezim până la masa de prânz. Mai joacă-te cu copiii și cu doamna cea drăguță.
După 1 minut:
-Maaaaamiiii!! Gata, e prânzul acum!
Eu, râzând:
-Nu încă, suflet!
-Ba da, mami! Chiar acum mi-e foame de prânz!
Oooook!
Îmi las treburile, mă duc veselă spre ea, o îmbrățișez, îi spun că mi-a fost dor de ea și că m-am gândit mereu la ce face la grădiniță, povestesc puțin cu copilașii imaginari și o salut entuziastă pe doamna educatoare. Apoi plecăm amândouă vesele spre bucătărie.
Heeei, cu răbdare și perseverență am zis! Treptat, ușurel, încetișor, ajungem noi și la grădiniță odată!
Sursa foto: http://neatoday.org