Empatia mea depășeșete uneori granițele raționalului, așa că în ultimii ani înainte de a o naște pe Ania începusem să simt suferința brăduțului împodobit de Crăciun care se usca încet în camera încălzită, cu toate vasele cu apă care-i erau așternute la bază. Așa că am decis că nu mai pot lua parte la acest proces de măcelărire a brazilor. În ultimii doi ani am luat brăduți în ghiveci pe care i-am plantat apoi la munte. Unul e mare și frumos, altul însă nu s-a acomodat.

Anul acesta am luat un brad artificial. Vreau să o învăț pe Ania respectul pentru orice vietate. Da, cunosc părerile conform cărora brazii oricum sunt deja tăiați dar nu am de gând să mai dau EU bani ca sacrificiul acela să fii meritat la ceva, nu mai vreau să fiu consumator în această afacere. Poate că anul următor vor fi mai puțini brăduți tăiați sau poate nu. Dar măcar conștiința mea va fi ceva mai liniștită.

Cunosc și părerile conform cărora brazii artificiali nu sunt biodegradabili și ar distruge planeta mai mult decât o face tăierea brazilor dar eu nu intenționez să mă despart de noul brăduț. E deja membru al familiei. S-a zis cu vremurile când tot soiul de brăduți care mai bogați, mai înalți, mai arătoși se perindau ca la o paradă prin casa noastră, doar pentru a-și lua rămas bun definitiv câteva săptămâni mai târziu. Nu e cazul lui Titel (căci așa îl cheamă pe înrămuratul nostru). Titel ne-a intrat adânc în suflet. E des și verde și falnic, o splendoare de brăduț și deja poartă cu el o amintire extrem de prețioasă, care nu va fi ștearsă niciodată.

Anul acesta l-am împodobit pe Titel în 23 ca să avem timp să ne bucurăm din plin de el. Domnul tătic l-a montat și eu  i-am răsfirat crenguță cu crenguță, dichisindu-l ca de petrecere. I-am chemat apoi pe Auri și pe Dorin să ne ajute la împodobit. Florin i-a pus steluța mare și roșie în vârf și amândoi am așezat cu grijă instalațiile și betelea. Atât de concentrați eram cu activitatea noastră că nu am observat că păpădia săpa deja entuziasmată în cutia cu globuri. Fără să i se explice ce are de făcut, a luat un glob mare și roșu și l-a așezat cu grijă pe o crenguță ce tresărea de bucurie sub mânuțele vesele. Primul glob primit de Titel în dar anul acesta a fost așezat pentru prima oară în viața ei de Ania!! Din acel moment am știut că Titel este familie de-acum! Sunt convinsă că anul viitor, când ne vom revedea iar cu Titel, vom râde împreună de această amintire care ne-a legat.

Să ai viață lungă alături de noi și să te întorci mereu să sărbătorim  laolaltă Crăciunuri vesele și magice! Bun venit în viața nostră, domnule Titel!

 

 

Primul Crăciun al lui Titel în familie
Tagged on:                                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *