Sunt o mega norocoasă pentru că am avut posibilitatea să stau cu fetițul meu acasă până la 3 ani și jumătate, pentru că orice altă activitate profesională s-a putut desfășura în preajma ei sau nedepășind perimetrul curții.
De-abia acum am început timid să mă deplasez ba spre un curs, ba spre vreo activitate de pe proiectele pe care lucrez și care-mi necesită prezența, cum ar fi cele două ore săptămânale de discipline opționale predate la Liceul Sportiv.
Ca să nu existe nebuloase în percepția păpădiei asupra acestei situații noi, după ce i-am explicat temeinic ce urmează să fac eu, ce urmează să facă ea în acest timp, cât de dor îmi va fi mie de ea și cum mă voi grăbi să ajung înapoi acasă la puiul meu pe care-l iubesc nespus, am decis să exemplific și prin jocul ”Prima zi de școală”.
Am instalat în camera ei tabla mare pe care fetițul o ignoră de aproximativ doi ani, am așezat în față măsuța ei cu scăunel, o măsuță pentru Marshall mare pompierul și am improvizat o catedră. Am sunat din clopoțelul auriu începutul orei și am făcut apoi prezența, strigând catalogul, învățând-o pe Ania să strige ”Prezent”, regulamentar.
Am trecut prin ore de matematică (citit de cifre și desenat figuri geometrice), română (identificat litere și citit povești), științele naturii (desenat animale și exemplificat categorii de hrană), pictură, limba engleză (cu denumit animale și exemplificat limbajul lor), educație fizică, etc.
Ania a fost un exemplu de elev model: foarte implicată, mereu cu mânuța pe sus, dornică să șteargă doar ea tabla, ajutându-l pe Marshall care era cam încet, să execute sarcinile pe foaia lui, neinteresată de pauzele dintre ore (suna clopoțelul mai repede), extrem de atentă și serioasă în timpul explicațiilor și cu un zâmbet larg pe buze în restul timpului.
Ba mai mult, de aseară sunt strigată mereu ”Doamnaaaa!!” sau, în cazul în care rolurile se inversează, ”Mădălina”.
Când a ajuns tati acasă, l-a așezat ferictă și pe el în băncuță, instruindu-l cu ce avea să se întâmple. Dis de dimineață, a rearanjat decorul școlar și a insistat să-și bea lăpticul din băncuța ei. Cât timp eu făceam sport îngrămădită într-un colțișor, ea îmi desena pe tablă tot ce știe ea mai bine (omuleți, smiley faces și fantomițe-ghost), cerându-mi să le numesc.
Taică-su a concluzionat amuzat:
-Să te văd că vei fi la fel de entuziastă și peste vreo câțiva ani!
Eu v-am spus (tuturor celor care m-ați întrebat când o duc la grădiniță) că nu sunt încă convinsă că o voi da la școală, dar nu prea m-ați crezut! 😀
Sursa foto: www.123rf.com
