E foarte bine să ai prieteni de la care să ai ce învăța. Patrula cățelușilor sunt astfel de prieteni pentru noi. Pe lângă faptul că sunt foarte drăgălași, înțelepți și veseli, că ne însoțesc peste tot (în parc, la nunți sau în călătorii) ei ne și învață o grămadă de lucruri.

Am aflat astfel de elementele naturii: Marshall stinge focul, Zuma înoată prin apă, Skye zboară prin aer, Rubble sapă pământul, Rocky salvează vegetația și Chase aduce dreptate animalelor.

Am învățat meserii și atunci când vedem un excavator știm că el este al lui Rubble, că avionul este al lui Skye, submarinul al lui Zuma, mașina de pompieri al lui Marshall, semnul de reciclare este emblema lui Rocky iar orice polițist sau chiar o alarmă ce răsună de la o mașină din parcare ne va aminti de Chase.

Cei șase prieteni ne-au mai învățat ceva ce iarba, soarele și cerul nu au reușit să facă, ne-au învățat culorile, bineînțeles că atât în engleză cât și în română: Chase este blue-abastu, Rocky este green-vede, Skye este pink-loz, Rubble este yellow-gaben, Zuma este orange-pococaliu iar Marshall este red-loșu.

De când am ajuns la mare vedem în culori de cățeluși toate obiectele care ne înconjoară: soarele abia răsărit și becul de la fereastra noastră este orange-zuma-pococaliu, barca păpădiei este loz-pink-skye, rochița pe care a îmbrăcat-o Lili de dimineață este yellow-rubble-gaben, așternuturile patului nostru sunt green-rockye-vede, găletușa fetiței de lângă noi este red-loșu-marshall.

De câte ori mergem la cumpărături nu ne putem abține să nu achizioționăm ceva și pentru fetiț. Ne-am ales astfel cu o pereche de șoșonei albaștri care au fost imediat identificați ca fiind cei originali și aparținându-i de drept lui Chase, polițistul. Ania și-i pune tacticoasă pe mânuțe, ia poziție patrupedă și defilează prin pensiune informându-ne: ”Chase, pacucu abastu-blue!”.

Da, noi avem noroc de prieteni înțelepți care ne ajută să creștem și să ne dezvoltăm. Cine spune că învățatul e plictisitor și enervant nu știe cât de minunat e să descoperi lumea prin joaca unei fetiț de doi anișori!

 

 

Prieteni de nădejde printre cățeluși

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *