Am mai spus că nu am o părere tocmai bună despre preoți și biserică, dar până la urmă, sunt și ei oameni cu defecte și calități. Dacă îi renegi pe toți, s-ar putea să pierzi ocazia să dai peste un preot simpatic, cum ni s-a întâmplat nouă recent.
După Anul Nou e obiceiul acela (scuzați-mi ignoranța, nu cunosc detalii) ca preoții să meargă prin casele oamenilor ca să le sfințească pentru anul ce tocmai a început. Au un clopoțel cu care își vestesc sosirea întocmai ca Moș Crăciun sau ca o pisicuță nărăvașă a cărei localizare trebuie în permanență cunoscută.
Ai mei părinți îi primesc mereu în casă. Anul trecut, îmi amintesc că o adormeam pe Ania când au vrut ei să vină așa că am zis pas la sfințirea anuală. Mami însă i-a invitat să-și facă treaba și la noi, prin ușa întredeschisă și solicitând varianta prescurtată, fără sonor. A fost amuzant.
Anul acesta am vrut să cunoască păpădia și această latură a vieții. Nu vreau să o privez de nimic. Îi voi povesti ce cred eu, îi voi vorbi despre Biblie, despre ce cred alți oameni, despre tipuri de religie, despre creștini ortodocșii din care face și ea parte ca botezată și o voi lăsa pe ea să creadă cât și ce dorește. Religia trebuie mai presus de toate simțită cu sufletul, nu judecată cu mintea, așa că e dreptul fetițului să simtă ce poftește.
Când i-am invitat în casă pe preot și pe cei doi cantori care îl însoțeau, am luat-o pe Ania în brațe pentru o priveliște mai bună dar și pentru a se simți în siguranță cu invadarea teritoriului. I-a privit cu foarte multă curiozitate. Preotul era tinerel și zâmbea foarte mult. A întrebat-o pe fii-mea câți ani are și ea i-a răspuns pe nerăsuflate: OanaAniaCarla! A răspuns zâmbetelor preotului și l-a privit lung cum se plimbă prin casă cu crenguța de busuioc sfințită în mână.
Și-a mutat apoi atenția spre cei doi cantori care erau teribil de serioși. Imediat însă aceștia au început să cânte și fetițul, mereu bucuroasă de orice cântare are parte, i-a răsplătit cu o porție de aplauze entuziaste. Când unul dintre cantori a atacat niște acute curajoase, Ania s-a luminat imediat și a spart sacralitatea momentului cu un hohot de râs generos. A fost privită cu căldură și cu o serie de zâmbete îngăduitoare.
Înainte să plece din scurta vizită, preotul a mângâiat-o pe căpuț și i-a spus:” Ești tare norocoasă! Ai un adevărat Disneyland acasă!” A zâmbit și și-a luat rămas bun.
Păpădia a primit fericită cănuța cu apă sfințită și le-a făcut, celor trei, mulți pa-pa din mânuţă, presărați chiar pe alocuri și cu doi-trei pupici zgomotoși risipiți în vânt.
A fost un moment drăgălaș pentru amândouă și recunosc că busuiocul are cel mai sfânt miros din lume pentru mine!
Cât de curând, cred că vom fi pregătiți să facem și prima (mă rog, a doua) vizită la biserică. Dincolo de orice, bisericile sunt obiective interesante de vizitat. Până atunci însă mai avem de învățat despre Dumnezeu și cum nu este El niciodată rău sau răzbunător!
Sursa foto: https://www.antena3.ro
