Cică era odată, în vremuri îndepărtate, un ținut nemaipomenit de frumos. Avea munți falnici și ape cristaline, păduri dese și iarbă împodobită cu flori în toate culorile pământului. Păsărelele ciripeau vesel și-ți era mai mare dragul să te relaxezi, privindu-l.
În acest ținut trăiau oameni calzi și cu suflet mare, care viețuiau în pace și armonie. Dacă vreuna din familiile ce-l alcătuiau, avea necazuri, toți ceilalți săreau într-o clipită să-i dea o mână de ajutor. Erau mereu cu zâmbetul pe buze și oricând gata să petreacă bucuroși în mijlocul celorlalți.
Ținutul acesta magic nu era el de capul lui, așa, ci avea o prințesă incredibil de frumoasă și de generoasă, care-l stăpânea cu multă înțelepciune. Reușise prințesa noastră să-și apere regatul de orice pericol, cu multă vitejie și curaj. De aceea, toți supușii o numeau cu drag, Ania, prințesa karatistă.
Regatul Aniei era împărțit frățește, astfel că fiecare familie avea locșorul ei, în funcție de necesități și de responsabilitățile pe care le avea în ținut.
Prințesa locuia în nord, în frumosul ei palat care se numea Căpșorul și de unde lua ea toate deciziile cu privire la regat.
Slujitorii ei devotați, vecini cu ea, erau doi frați care se numeau Faringe și Laringe. Prin ei i se comunicau prințesei, dorințele supușilor. Aceștia locuiau în familia Gâtuț.
Mai jos, în districtul Torace și Abdomen, locuiau familii de seamă care aveau funcții importante în buna funcționare a ținutului: familiile Ficățel, Splinișoară, Stomăcel, Intestini, doi frați gemeni intitulați Plămânuți, Clanul Rinichiței, o cucoană cam de modă veche, pe numele ei Vezica Biliară și un domn cam ursuz care era cunoscut ca Pancreatus. Peste toate aceste familii, director era o domnișoară tânără și sprințară pe care o chema Ducesa Inimioară.
La sud, familia Piciorungus aveau deschisă o micuță agenție de voiaj care oferea regatului călătorii de neuitat.
Surorile Mânuțe erau extrem de vorbărețe, locuiau departe una de cealaltă, în vestul și estul ținutului, dar se vedeau des ca să mai stea la o șuetă împreună. Ele erau responsabile, printre altele și cu partea de comunicarea.
Viața era minunată în regat. De dimineața până seara totul era numai o joacă și o voie bună.
Asta până într-o zi, când o armată nemiloasă de viruși cotropitori au invadat ținutul cel pașnic.
Întreg regatul era debusolat, se întrebau unii pe alții ce se întâmplă, pe o mie de voci speriate. Au întors atunci cu toții ochii spre prințesa lor, Ania, așteptând, rugător, să îi salveze.
Aceasta, foarte blând, le grăi așa:
-Nu vă faceți griji, supușii mei. Eu sunt aici cu voi. Știu că vă simțiți cam rău dar nu uitați că eu sunt prințesa karatistă. Ne vom lupta și vom ieși biruitori. Virușii cei netrebnici vor fugi de aici cu coada între picioare.
Și spunând acestea își puse în funcțiune sistemul ei de tehnici de luptă pe care ea-l numea mândră, Sistemul Imunitar.
-Ca să distrugem virușii, trebuie doar să-i prăjim nițel. Vedeți voi, virușii aceștia adoră frigul și puțină căldurică îi va speria imediat.
În acel moment, din ochii prințesei Ania țâșniră două raze de foc ce se abătură asupra virușilor care începură să se perpelească imediat, cu burțile în sus.
-Așa, așa, să-i nimicim pe viruși, strigau în cor locuitorii ținutului. Să se-nvețe minte și să nu mai calce prin regatul nostru!
Virușii însă erau rezistenți. Bronzați bine deja de puterea dogoritoare a prințesei, refuzau cu încăpățânare să se retragă.
Curând, focul prințesei începuse să-i afecteze și pe supuși. Se simțeau obosiți, slăbiți, amețiți, fără vlagă și parcă-i durea tot corpul.
Îngrijorată, prințesa le strigă:
-Beți cât de multe lichide puteți. Asta vă va ajuta să vă simțiți mai bine!
Virușii, însă nu se lăsau. Țineau cu dinții de acest ținut pe care îl găseau fermecător. Văzând că nu-l pot cuceri așa ușor cum crezuseră, au început să facă strategii.
-Să atacăm familiile pe rând! Poate așa vor renunța și ne vor lăsa pe noi să stăpânim aici!
Rând pe rând, câte o familie era atacată de viruși. Ceilalți locuitori încercau imediat să o ajute dar nu mai aveau nici ei putere suficientă să facă asta. Virușii începeau deja să rânjească satisfăcuți, cu dinții lor galbeni, gândidu-se că foarte curând acest ținut se va numi Regatul Virușilor.
Prințesa Ania le vorbi din nou supușilor ei:
-Cotropitorii aceștia sunt mai puternici decât credeam eu. Dar nu vă îngrijorați! Este momentul să apelez la arma mea secretă, cavalerul Antibiotic care va continua lupta odată cu mine.
Și zicând acestea înghiți niște pastiluțe pe care Faringe și Laringe le transmiseră imediat și celorlalți să se apere cu ele de invadatori.
-Buuuuun, zise prințesa mulțumită, acum că îl avem pe stimabilul Antibiotic să continue lupta alături de noi, hai să văd cum pot eu să vă ajut să vă simțiți mai bine. Cei care sunt mai afectați, să vină în față la mine să-i consult.
Primul veni Năsuc (fereastra prin care intra aer proaspăt în regat) care se plânse prințesei:
-Curge din mine o lavă scârboasă care mă înfundă și nu-mi permite să aduc suficient aer în regat. Prințesă, te rog, ajută-mă!
-Of, of, spuse prințesa miloasă. Văd că ești roșu tot, măi Năsucule! Ia suflă tu aici, în batistă, lava asta și hai să-ți dau cu spray-ul magic. O să te gâdile nițel jetul acesta dar îți promit că te vei simți mai bine. Așa, în amândouă nările. Să vii diseară să-mi spui dacă te simți mai bine. Cine urmează?
Faringe și Laringe tușiră discret în timp ce se împingeau unul pe celălalt în față:
-Prințesa noastră dragă, noi avem dureri peste tot. Virușii ne-au rănit și-acum nu mai putem vorbi normal. Vocea noastră s-a îngroșat și oamenii se sperie de noi când încercăm să le comunicăm ceva. Vrem să putem cânta ca înainteeeeeee, strigară ei printre lacrimi.
-Dragii mei, nu mai plângeți, veniți la mine să vă îmbrățișez. Ca să vă înveselesc, poftiți, luați bombonica asta mentolată și gustoasă și uitați de durere cât ați clipi. Până diseară, cântecele voastre vor răsuna în tot regatul.
-Ieeeei, strigară ei îndepărtându-se bucuroși, ca și cum răgușeala nici n-ar fi existat.
Din depărtare se vedea venind târâș-grăpiș, domnul Stomăcel, responsabil cu hrana pentru întreg ținutul, galben tot la față, ținându-se cu mâinile de gură:
-Mmmmmbbb… mmmmbb, îmi vine să vomit!!! O să pierdem toată rezerva noastră de mâncare!! Faceți ceva!!!
-Amărâtul de tine, suspină prințesa. Ia-l pe prietenul meu, marchizul Probiotic de mână și mergeți împreună, liniștiți, acasă. Cămara noastră cu mâncare e în siguranță alături de el.
Deodată, niște bubuituri puternice care răsunau în tot regatul, urmate de niște hârâieli nemaiîntâlnite, se auziră din burțile grase ale celor doi Plămânuți.
-Ooooooo, nuuuuu!! strigară toți în cor. Tușesc Plămânuții! Acum sigur nu va mai dormi niciunul dintre noi la noapte.
-Stați liniștiți, iubiții mei! le răspunse blând frumoasa prințesă. O să-i trimitem pe gemeni la spa. O baie relaxantă de abur cu aromă orientală de eucalipt este tot ce au ei nevoie acum. Vor dormi buștean la noapte, alături de noi toți.
Văzând că s-au terminat consultațiile, prințesa karatistă se avântă din nou în luptă alături de cavalerul Antibiotic și din câteva mișcări bine țintite, întreaga armată a virușilor a fost învinsă , luându-și tălpășița din regatul fermecat.
-Uraaaaaa, trăiască prințesa Ania!!!! Trăiască prințesa noastră karatistă care ne-a salvat de cotropitori!!! aclamau în cor, fericiți, locuitorii regatului.
Ce a urmat, a fost o petrecere de zile mari. Stomăcelul a împărțit mâncare tuturor, Faringe și Laringe au cântat toată seara, melodii de suflet, Mânuțele au dansat îmbrățișate, fericite că s-au reîntâlnit, iar Plămânuții … ei, bine, Plămânuții încă dormeau după relaxarea de care avuseseră parte la spa.
Din noaptea aceea, locuitorii regatului Aniei s-au odihnit liniștiți, știind că indiferent de ce se va mai întâmpla vreodată, prințesa lor karatistă va fi mereu acolo să-i protejeze și să vegheze asupra lor.
Sursa foto: https://iheartguts.com, https://www.etsy.com, http://wallpapercave.com, http://www.smirkonian.com, http://www.creativeillustrator.net
