-Las că mănânc eu pireul tău de mazăre dacă tu nu-l vrei!
Sau
-Dă-mi mie ursuleţul tău!
Ania răspunde pozitiv şi cu drag la ambele genuri de cereri: îţi întinde farfuria sau ursuleţul, zâmbeşte şi pleacă, lăsând în urmă adultul care avea chef să se amuze puţin văzând-o pe fii-mea opunându-se înciudată, cam dezamăgit de reacţia ei.
Nu este posesivă cu obiectele probabil pentru că nu are fraţi cu care să trebuiască să-şi împartă lucrurile, când le vrea sunt mereu ale ei, şi pentru că nu este deloc ataşată de obiecte (deocamdată), nu are jucării preferate pe care să le ia cu ea pe unde merge sau la culcare, este centrată pe oameni, pe interacţiuni sociale. Va renunţa la toate jucăriile ei dacă te joci cu ea şi povestiţi împreună. În cel mai rău caz, îţi va smulge din mână o jucărie pe care nu a mai văzut-o de mult şi a cam uitat-o, o va cerceta câteva secunde şi o va arunca pe covor (lucru perfect acceptabil pentru că tot ce o înconjoară în această lume este al ei).
Cu mami şi cu tati este în schimb o cu totul altă poveste: sunt ai ei şi numai ai ei, acum şi pentru totdeauna şi nu va accepta să-i împartă cu nimeni şi nimic.
Nu acceptă plecări neaprobate din preajma ei, insubordonări când e vorba de vreo idee genială de joc, interzice vehement vorbitul la telefon sau orice activitate care nu menţine atenţia celor doi focusată 100% pe puică.
Dimineaţa are cele mai multe probleme în a ne manageria comportamentele. Atunci parcă o luăm razna, fiecare are o mie de treburi de făcut, niciodată în acelaşi loc şi păpădia trebuie să alerge dintr-o cameră în alta, încercând să ne regrupeze. Ba mai aleargă puţin cu mami şi antrenorul ei personal, ba dă fuga la tati să-l ajute la gătit.
Uneori se supără şi plânge uşurel în palme sau se înfurie şi trânteşte cu ce-i vine la îndemână, până primeşte atenţia cuvenită şi îmbrăţişarea aşteptată.
Alteori, după ce a plimbat-o pe mami zeci de drumuri spre diverse dorinţe pasagere şi aceasta s-a întors mereu la laptopul ei, îl ia pur şi simplu pe tati de mână, îl aduce în dormitor unde mami tastează în continuare, se aşează confortabil pe burtica lui, subjugându-i astfel tentativele de plecare şi ne priveşte satisfăcută pe amândoi.
Posesivitatea copiilor este pe deplin justificată. Ei nu experimentează încă empatia deci nu pot înțelege că alt copil suferă când îi este luată jucăria din mână. La cei micuți, sub trei ani delimitările nu sunt clare, percepția de sine extinzându-se asupra a tot ce-i înconjoară. Vor simți astfel că tot ce văd în jur face parte din ei, li se cuvine lor. Lucru posibil de gestionat până când se întâlnesc doi micuți egocentrici forțați să împartă același univers.
Deși încă nu este cazul la noi, ne cerem de-acum scuze pentru cei care se vor simți răniți că nu vrem să împărțim jucăriile cu ei. La fel cum noi adulții nu le oferim străinilor mașina noastră sau bijuteriile pentru că li se par drăguțe și ar vrea să le încerce, și Ania are dreptul să aibă control asupra posesiunilor ei cele mai de preț.
Generozitatea nu se învață cu forța. Generozitatea presupune să ne simțim bine atunci când dăruim ceva. Dacă acel ceva este smuls din mâinile noastre, lăsându-ne triști și contrariați, generozitatea va fi asociată cu neplăcerea. Noi vom învăța despre generozitate atunci când vom fi pregătiți și când acest sentiment măreț va găsi terenul psihic potrivit să se dezvolte nestingherit.
Pe același principiu vom fi cam neciopliți și cu cerutul scuzelor atunci când vom smulge jucăria din mânuțele posesorului de drept. Sigur că mami sau tati o vor înapoia imediat și–și vor cere scuze pentru disconfortul creat dar puica nu va fi îndemnată să spună cuvinte pe care nu are cum să le simtă. Până la urmă toate eforturile noastre de a încuraja sinceritatea (cu noi și cu ceilalți) ar fi inutile și în zadar. Nu vom promova ipocrizia sub nicio formă de acceptare socială.
Dacă decideți să ne vizitați sunt sigură că Ania va face înainte o selecție a jucăriilor care pot fi împărțite, care va fi și pe placul invitatului. Cele simțite a fi de suflet, vor rămâne însă în așteptare, chiar dacă neatinse, până la noi decizii din partea posesoarei.
Cu siguranță vom respecta și noi aceleași reguli atunci când situația se va inversa. Nu încurajăm smulgerea jucăriilor pentru a-i fi oferite Aniei, nu așteptăm scuze și nu vrem să ne împroprietărim ce nu ni se cuvine. Vrem să învățăm de mici despre limite și drepturi.
Respectul pentru noi înșine și pentru ceilalți se învață de la vârste fragede pentru a putea fi simțit real și nealterat, atunci când suntem adulți.
Sursa foto: https://www.shutterstock.com
