Pentru foarte mulți dintre noi, noțiuni ca religie, biserică, spiritualitate, Biblie, divinitate sunt sinonime între ele. În viziunea mea, însă, acestea se delimitează extrem de bine.

Nu contest nicio secundă importanța religiei în viețile oamenilor, eu însămi fiind înclinată spre spiritualitate și simbolistică, dar, în același timp, fără a se contrazice deloc între ele, sunt o mare admiratoare a spiritului liber cugetător, a științei și a evoluției.

Ceea ce se întâmplă însă zilele acestea în războiul pornit de Biserică împotriva unei minorități sexuale nu-mi inspiră deloc pace, armonie și iubire în suflete dar, mă duce cu gândul la istoria creștinismului și începuturile lui. Nu demult tare, uneori chiar și în zilele noastre, dogmele creștine considerau femeia net inferioară bărbatului.

Profesorul Kate Cooper, academician la Universitatea din Manchester, concluzionează la o analiză asupra rolului femeilor în promovarea creștinismului că ”este trist că o religie care a început cu o mamă și minunatul ei Copil a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor”. Pentru că, da, deși toți credem acum în egalitatea dintre femei și bărbați, imaginea pe care femeia o are în interpretările din Biblie pe care le fac preoții este aceea a răului absolut, o întruchipare a diavolului, ispita de care trebuie să te ferești, pornind chiar de la Păcatul originar ca argument suprem al acestei teorii.

Trebuie să recunosc că mie îmi place mult de Eva. Îmbrățișează Paradisul cu toată magia lui însă asta nu o oprește din a se întreba, oare ce este dincolo de el, oare acestea sunt și limitele mele, oare ar trebui să mă încred orbește că ceilalți știu mai bine ce am eu nevoie? Continuarea poveștii arată că a greșit. Dar măcar a încercat. Sau nu a greșit?

De cealaltă parte îl avem însă pe Adam care, ca urmare a obedienței lui (și a genului sexual pe care, întâmplător, probabil, l-a primit), a ajuns să întruchipeze, în viziunea preoților, pentru o extrem de lungă perioadă de timp, portretul bărbatului superior calitativ și merituos de tot binele pe care Biserica l-a găsit să-l arunce înspre el, neuitând să denigreze totodată constat femeia și să o așeze la locul ei.

Pentru mine, Adam este cam tolomac, nicidecum vreo inspirație spre care să aspir. Poate că dacă venea el cu ideea păcătuirii, îl admiram mai mult. Dar nu, prietene, el nici nu vrea și totuși o face. Ceea ce mi se pare absurd și mi-l prezintă pe Adam ca un dezorientat ce habar n-are ce vrea și cine este, un tip manevrabil, manipulabil, fără cuget sau credință puternică, adică, în percepția mea, modelul perfect pe care biserica zilelor noastre îl caută cu înverșunare ca enoriaș. În plus, are probleme și în a-și asuma responsabilitățile faptelor lui: toată vina cade asupra Evei-ispita. În viziunea mea, ispitele sunt cele care te ajută cu adevărat să-ți dovedești puterea credințelor: așa, pe timp de pace, armonie și iubire, toți avem convingeri solide și de neînfrânt!

Sursa foto: http://ziarullumina.ro

 

 

Portretul creștinului perfect (manevrabil)
Tagged on:                                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *