Plânsul este o descărcare emoțională extrem de benefică în cazul copiilor (și nu numai). În furtuna de emoții necunoscute cu care se confruntă, de cele mai multe ori, eliberarea vine dintr-un plâns sănătos.
Deși ne e tare greu să vedem lacrimi de păpădie, uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să lăsăm plânsul Aniei să curețe un suflețel prea încărcat de minunile acestei lumi, fără a încerca să-l potolim în vreun fel, doar oferind o îmbrățișare menită să asigure fetițul că, oricât de greu ar fi, noi suntem mereu acolo lângă ea.
Când observ că Ania este prea încărcată, când nu-i mai convine nimic, când e mârâită și surescitată, îi ofer alternativa unui plâns îmbrățișat:
-Iubirea mea, vrei să plângi puțin în brațe la mami ca să te simți mai bine apoi?
Câteodată acceptă, câteodată plânsul se produce în timpul stabilit de fetiț.
Dar cele mai minunate momente sunt acelea când Ania cere singură o porție de plâns:
-Mami, Ania e tlistă! Ania vlea pângi la blațe la mami!
Mă unge pe suflet că învață încet-încet cum să-și recunoască și să-și gestioneze singurică emoțiile.
Uneori mă cuprinde cu brațele ei micuțe, își lasă căpșorul pe umărul meu și stă așa liniștită preț de câteva minute. Se întoarce apoi nedumerită către mine:
-Maaami, nu poate pânge Ania! Gata tlistă! E veselă Ania acuma!
Mda, uneori, tot ce are nevoie ca să o poată lua de la capăt în lumea veseliei, e o îmbrățișare caldă cum numai ”la blațe la mami” poate să primească!
Sursa foto: http://respectfulparent.com
