Bunica mea maternă, Mica sau mami Floarea cum îi spuneam, făcea cele mai bune plăcinte la tigaie din Univers. Cu varză și mărar, cu ceapă verde și brânză și cu cartofi.
Americanii au un termen pentru acest tip de mâncare: comfort food, adică o mâncare care-ți conferă consolare și o stare de bine. Pentru mine, aceste plăcinte pe care le făcea bunica mea sunt cu siguranță mâncarea mea de suflet.
Cum bunica mea nu mai e în preajmă să ni le facă, noi am tot încercat să reedităm rețeta ei, dar fără prea mult succes.
Pentru că făcusem prea multă varză călită, pe care numai eu o mănânc (păpădia și Flori cam strâmbă din nas la ea), mi-a venit ideea să mai fac o tentativă și să reîncerc aceste plăcinte. Am găsit o rețetă ce părea promițătoare pe site-ul Jamilei și i-am dat bătaie.
Coincidență sau nu, s-a nimerit să fac plăcintele exact în 20 iunie, la patru ani după botezul fetițului, care este și aceeași zi în care se născuse Mica noastră dragă.
Așadar:
Ingrediente:
-500 g făină
-300 ml lapte călduț
-10 g drojdie uscată
-1 ou
-3 linguri de ulei
-sare
-500 g varză călită
Mod de preparare:
Varza călită, după cum spuneam, o aveam gătită, tăiată fideluță, frecată cu sare, cu o ceapă călită și niște mărar verde prin ea.
Aluatul se face simplu. În laptele călduț, nici rece nici fierbinte, se dizolvă drojdia care se pune apoi peste făină, alături de ou și frământă până se amestecă toate ingredientele puțin. Se adaugă apoi uleiul și sarea și se frământă bine, cca 10 minute, până când aluatul nu se mai lipește de mâini sau de suprafața de lucru. Se lasă la dospit 30-40 de minute.
Dintr-o bucată mai mare puțin decât un ou de aluat, se întinde o plăcintă pudrată cu puțină făină, se pune apoi o lingură de umplutură, se sigilează bine, împachetându-se și se întinde, ușor ca să nu se rupă, cu făcălețul, cât de subțire doriți să fie.
Plăcintele se prăjesc în tigaie, la foc mediu, cam 3 minute pe fiecare parte.
Nu cred că voi mai regăsi vreodată acel sentiment de liniște, confort și bine, la masa masivă din bucătăria cu soba ce trosnea în ea un foc cu lemne, cu acele mirosuri apetisante și cu imaginea bunicii blânde, aplecată cu ochi iubitori spre noi, dar această variantă de plăcinte reușește totuși să stârnească niște amintiri calde, dintr-o copilărie unde totul părea veșnic și nemuritor.
Poftă bună și liniște în suflete să aveți!
