Vi s-a întâmplat vreodată să plecați să cumpărați pâine și să vă întoarceți cu o mașină acasă? Intențiile noastre inițiale erau la fel de inofensive: rămăsesem fără mâncare pentru pești.

Ajunși însă la petshop, Ania a început să pledeze (din nou) pentru achiziționarea unui pepegal/parrot. Ce a fost însă acum diferit față de dățile anterioare? Habar n-am! O fi fost ceva în aer sau poate spiritul sărbătorilor pascale ne-o fi rămas lipit de suflet. Cert este însă că în câteva minute, răscoleam prin petshop după colivii suficient de încăpătoare, oase de sepie, mei combinat cu semințe de floarea soarelui, vitamine pentru păsări exotice, recipiente de apă și jucării colorate.

Ne rămânea acum doar să alegem un papagal nimfă pe care pusesem ochii în serile când ne amuzam împreună în fața filmulețelor care inundă youtube-ul cu această rasă de zburătoare. Ghinion însă, cei doi papagali nimfă pe care petshop-ul îi avea în stoc păreau cam bolnăviori. Tocmai ne murise o zebră australiană și nu doream ca fetițul să experimenteze atât de curând încă o pierdere.

Febra căutărilor însă ne intrase în sânge și nu mai era cale să dăm înapoi. La o scurtă cercetare pe net am găsit un crescător de păsări exotice care domicilia chiar în Șoimuș. Am luat legătura imediat cu el și am plecat în aventură.

După povești încântătoare și pline de învățăminte cu domnul crescător, după admirat ciripitoare colorate și mângâiat corespunzător cățelul din dotare, am plecat spre casă îmbogățiți cu o pereche de nimfe (ca să nu se simtă singure, sărăcuțele) și cu o zebră australiană care să înlocuiască pierderea suferită de cea rămasă singură acasă.

Să vă mai spun și de planurile noastre? Păi, ne-am îndrăgostit toți trei de o rasă de șopârlă numită agama cu guler sau dragonul bărbos (foarte docilă și prietenoasă), atunci când ne-a prezentat-o Ionuț, prietenul Dariei, la masa de Paște din familie. În plus, un papagal Micul Alexandru, verde, deștept și inteligent pare să fie exact ce ne lipsește nouă din peisaj. Ar mai fi și niște melci de acvariu, un arici, o pisicuță și bineînțeles, un nou cățeluș, dar să le luăm pe rând, zic. Nu știu cum vom mai putea pleca noi de-acasă în excursii sau vacanțe. Vă spun însă că nu cred că ne mai facem bine vreodată!

Sursa foto: http://www.worthvalleypetstore.co.uk/

Petshop-ul insistent și mărirea familiei
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *