Peștii sunt niște animale de companie mai ciudățele și cumva mai aristocrate. Nu-ți iei un pește ca să-ți păzească casa, să-ți aducă ziarul, să-ți prindă șoareci, să te aștepte acasă gânditor și întristat, sau să te înduioșeze când te privește cu ochișorii mari și umezi. Nu fac tumbe, nu se dau peste cap, nu-i poți scoate la plimbare sau dormi cu ei în pat. Nu poți nici măcar citi o emoție pe chipul lor și, în principiu, pentru mine, cel puțin, nu poți spune că îți place mai mult un pește decât celălalt.
Însă un acvariu bine construit poate fi un accesoriu decorativ apreciat în cele mai fandosite case. În plus, mișcările lor prin apă sunt considerate a fi relaxante și terapeutice.
Acvariul nostru cu pești reprezintă încă o modalitate de a învăța despre lume, ca atare, am luat mai multe specii de pești. Deocamdată, Ania este fascinată de ei. Le spune ”bună-dimineața” și ”noapte-bună” în fiecare zi, îi urmărește cu privirea, se urcă singură de pe scăunelul ei până pe dulapul de bucătărie unde sunt postați și, lipindu-se de acvariu, le vorbește sau îi arată, pe rând, jucăriilor ei.
Ca să-i menținem viu interesul, o implicăm și în îngrijirea lor, păpădia fiind singura care le dă de mâncare, de trei ori pe zi și este cea care le stinge și le aprinde, seara și dimineața, lumina acvariului.
Deși plecasem să cumpărăm inițial doar niște accesorii pentru acvariu iar apoi ne hotărâsem și pentru doi peștișori, am ajuns acasă cu nouă. Trebuie să recunosc că privirile noastre au fost relativ superficiale. Din acest motiv, probabil, de-abia seara am sesizat că cel mai micuț dintre pești era și deficient de vedere, având lipsă un ochișor. Nu știu dacă s-a născut așa sau dacă l-a pierdut într-o luptă inegală pe care nu și-a dorit-o, însă de atunci, el a devenit protejatul nostru.
I l-am arătat fetițului care l-a privit curioasă și apoi a conchis, nițeluș îngrijorată:
-Cineva i-a scos un ochișor, mami! O să cerți tu pe cineva când o să-l găsești!
Acum, peștișorul nostru pirat este cel care primește cea mai mare atenție. După ce îi salutăm fugar pe ceilalți, ne centrăm cu drăgălășeniile asupra lui. Când le dăm să mănânce, rămânem lângă ei să vedem dacă și ăsta micul a reușit să pape ceva. Dacă ni se pare că nu prea, după ce se satură ceilalți, mai presărăm niște hrană în direcția lui, ca să fim siguri că se culcă sătul. Nu știm dacă el realizează atenție specială care îi este acordată dar nici nu contează, atâta timp cât noi ne simțim bine făcând-o.
Și uite așa, înveți la orice vârstă, că și un pește poate ajunge să-ți intre în suflet și să-ți devină, total neinenționat, preferatul între toți!
Sursa foto: http://jbsbigworld.blogspot.com
