Oricât am încerca să ne controlăm, atunci când suntem foarte nervoși, când ceva nu merge cum ne-am dorit, când ne lovim sau când simțim nevoia să ne eliberăm de frustrări, mai scăpăm câte-o înjurătură printre dinți.
Când copiii noștri apelează la cuvinte urâte însă, nu le oferim aceeași clemență. Asociem înjurăturile cu un comportament deviant și ne imaginăm că pașii firești care urmează sunt vandalismul, eșecul școlar, viciile și fuga de acasă.
În realitate, cuvintele urâte spuse de copii sunt o modalitate de a se simți adulți, de a se integra în cercul lor de prieteni, de a încerca un lucru interzis, de a se opune eul-ui colectiv.
Dacă învață de mici cum să le țină în frâu, în ce context este acceptabil să le folosească, perioada cuvintelor urâte este una benefică pentru dezvoltarea copilului.
De cele mai multe ori, când auzim prima dată o înjurătură ieșită din gurița curată a puiului de om, ne bufnește râsul. Contradicția dintre inocența copilului și sensul cuvântului neînțeles încă, ne amuză.
Bucuros că a reușit să-și înveselească părinții, copilul se va simți încurajat și va apela la acel cuvânt de câte ori va avea ocazia.
Când însă cuvintele urâte își fac apariția în societate, atunci când suntem în prezența altor adulți, ne simțim rușinați și responsabili pentru comportamentul puiului. Simțim că judecata celorlalți se va răsfrânge asupra noastră, că vom fi considerați părinți denaturați, că lumea va crede că așa vorbim noi frecvent în familie. Vom certa copilul și ne vom scuza spășiți: ”Știți, noi nu vorbim așa, a învățat cuvinte urâte la grădiniță sau în fața blocului”.
Deși probabil copilul va fi confuz, rușinat și se va simți inconfortabil, asta nu înseamnă că va înceta să mai folosească acest gen de cuvinte, ci doar că le va folosi atunci când noi nu-i putem auzi.
Cuvintele urâte nu sunt simțite cu adevărat de copii ci sunt spuse pentru a se amuza sau pentru a imita adulții.
Cea mai bună abordare a perioadei cuvintelor urâte este relaxarea:
-Hei, văd că ai învățat să spui cuvinte urâte! Mai știi și altele? Cred că e foarte amuzant să le folosești cu prietenii tăi. Poți să le folosești și acasă atunci când ești furios/oasă, așa cum ai văzut că facem și noi.
Sau din contră:
-Te rog să nu le folosești de față cu noi. Mie nu-mi place să le aud. Tu nu faci nimic greșit, dar așa cum ție nu-ți plac morcovii, nici mie nu-mi plac cuvintele urâte. Când simți nevoia să le spui, să te duci în camera ta.
Important este să subliniem contextul în care pot fi folosite:
-Cuvintele urâte sunt amuzante când ești cu prietenii tăi dar nu le folosim niciodată de față cu adulții, la grădiniță sau la școală, când ne aflăm în vizită la prieteni, la magazin sau prin oraș. Lor nu le va plăcea să le audă.
Copiii au nevoie să fie integrate aceste cuvinte urâte în contextul social real, să li se recunoască existența în viața fiecăruia, să cunoască regulile care țin de folosința lor și să se simtă perfect și deplin acceptați și iubiți, cu sau fără cuvinte urâte.
În special băieții au nevoie de această perioadă, pentru a se identifica cu tatăl lor, pentru a se simți bărbați, pentru a se desprinde de figura maternă.
Sunt și copii care nu vor folosi cuvinte urâte și care vor găsi alte căi să-și manifeste independența.
Indiferent dacă vor trece sau nu prin perioada cuvintelor urâte, este important să nu încercăm să-i facem să se simtă vinovați, să nu-i culpabilizăm, să-i asigurăm că-i acceptăm total și că-i iubim infinit. Vom trasa granițele, vom stabili limitele și regulile în care aceste cuvinte pot fi folosite și vom încerca să ne amintim cât de tare ne-am distrat și noi când am spus pentru prima oară un cuvânt ”interzis”.
Sursa foto: http://www.alamy.com
