Ai putea presupune că păsările de companie sunt teribil de plictisitoare, că stau toată ziua în colivia lor îngustă și murmură ciripituri domoale spre perdea. Ok, nu se compară cu un cățel, o pisică, un porcușor sau o maimuță dar, cu siguranță, numai plictisitoare nu sunt.
Mai întâi, Vera noastră a rămas văduvă îndurerată la o vârstă tânără (presupunem, pentru că, de fapt, nu știm câți ani are), ceea ce nu a fost distractiv, dar nici plictisitor.
Apoi a apărut noul soț nedumerit și cam tolomac dar cu suflet bun și mare familist.
Ca în orice ciclu firesc, acum așteptăm să apară și copiii. În acest scop, le-am luat cuib. Câteva săptămâni nu s-a întâmplat nimic. Le-am luat atunci un cuib mai mare, am zis că poate le place confortul. Din nou … nimic! Am reinstalat cuibul mai mic și mai puțin ocupant de spațiu dar am adăugat niște paie îndesate bine în el. Câteva zile apoi a fost acțiune intensă în colivie: și-au pus toate forțele la bătaie să scoată fiecare fir de pai de acolo. Câteva săptămâni, tot nimic.
Dintr-o dată și pe nepusă masă, a părut primul oușor, mic, firav, oval. Bucurie maximă în familie, vom fi bunici! Asta până să decidă Vera că nu-i place cum a ieșit, că probabil, nu seamănă cu niciun din ei sau că, de fapt, a realizat că nu-și dorea cu adevărat copii acum și … să-l spargă ca apoi, canibalic, să-l mai și mănânce (pe principiul: eu te-am făcut, eu te mănânc). Am fost oripilați de acest eveniment dar am trecut peste a doua zi când alte două ouă proaspete și întregi așteptau cuminți în cuib.
În aceeași zi, poate din neatenție sau poate pornit din subconștient, Vera a mai spart un ou care a fost însă îndepărtat cu grijă de noi din colivie. În acest moment începusem să ne îndoim serios dacă Vera este cu adevărat pregătită să fie o mămică bună. Ea însă a continuat să facă ouă.
În timpul procesului de producere a ouălor, pentru un ochi neexperimentat, Ivan părea total insensibil, balotând de zor la semințele din vas. Noi știm însă că era un mâncat compulsiv, de stres, nervi și emoții.
La trei ouă (din nou), mi-a venit mie ideea să strecor niște bucățele de sfoară groasă în colivie și am fost astfel martori la construirea cuibului: fiecare pe rând, tricota câte un fir de sfoară în găurile cuibului de paie.
Domnul Ivan se pare că va fi un tătic excelent, luându-și deja foarte în serios rolul atunci când o lasă pe soția lui să mănânce și să se odihnească și trece el la clocit de pui, dovedind astfel că unui bărbat adevărat, nicio activitate nu i se pare degradantă pentru statutul lui de mascul.
Ania este fascinată de acest fenomen și, deși se obișnuise foarte mult să le ignore, acum este foarte preocupată de evenimentele pe care le desfășoară păsările noastre de companie.
Acum avem șase ouă și așteptăm nerăbdători continuarea acestei povești. Va urma!
