Când eram mici am avut o grămadă de animale de companie: pești, păsărele, hamsteri, broască țestoasă, pisică. Cei mai numeroși dintre toți au fost însă papagalii, mereu pereche, mereu se numeau Coco și Roco. Deși teribil de amuzanți, veseli și gălăgioși, diminețile erau o corvoadă. În acele vremuri aveam obiceiul să dormim mai mult. Coco și Roco însă se trezeau de cum apărea prima rază de lumină în cameră și începeau un concert de gâgâieli pe care-l numeau cântat, țipând care de care mai tare. Nu îi opreau nici pernele care zburau somnoroase spre colivia lor, nici șâșâitul nostru exasperat, nici păturile puse peste colivie ca să-i păcălească în privința luminii.
Când Ania a primit cadou de la Dorin o pereche de zebre australiene (noi avusesem doar papagali și canari), am fost nițeluș cam circumspectă, gândindu-mă la somnul de prânz al păpădiei. Vera și Leon, cei doi ciripitori ai noștri, s-au dovedit însă a fi exact ceea ce aveam nevoie. Sunt extrem de drăgălași, veseli și sociabili. Se bucură de câte ori apărem în raza lor vizuală și ne întâmpină de fiecare dată cu entuziasm. Adoră să stea afară, cu noi în curte, unde se uită nostalgic cu câte un ochi mijit spre păsărele care zboară libere în jurul lor. Ciripitul lor este suav și delicat, ca o adiere, extrem de politicos și cu bun simț. Când e liniște în casă, respectă și ei acest interval de odihnă. Fac ceva mizerie dar e o nimica toată în comparație cu bucuria fetițului din priviri atunci când le urează:
-Bună dimineața, Vera! Bună dimineața, Leon!
Veniți în mini-vacanță la Șoimuș, i-am luat cu noi. La somnul de prânz al Aniei, am zis să le facem un bine și să le lăsăm afară în curte, aproape de natura atât de bogată aici. Prea bogată, se pare, pentru că la trezire, am găsit colivia răsturnată cu fundul în sus, câțiva metri buni mai departe de unde o instalasem. Vera și Leon ne priveau îngrijorați cu podeaua sprijină în cap. Apa și mâncarea era împrăștiată prin curte. Nu știu dacă avuseseră o întâlnire neprogramată cu o pisică sau cu vreo pasăre răpitoare, dar după privirea lor, se pare că nu au prea gustat aventura.
E clar că păsărelele noastre nu sunt pregătite pentru viața în sălbăticie, ceea ce e minunat pentru că, fiind parte din familie acum, nici nu ne-am dori să plece departe de noi.
Sursa foto: http://casa.acasa.ro
