În majoritatea timpului, Ania mă vrea alături de ea, partener de joacă. Se mai joacă și singură dar pentru perioade mai scurte de timp. Mă bucur mult de această etapă pentru că, prin joacă, o descopăr tot mai mult cât de fascinantă și minunată este, cum interacționează, cum observă, cum creează și ia decizii.
Ador să mă joc cu ea, iubesc conexiunea pe care o avem și copilul din mine se distrează foarte tare.
Ne jucăm cu mingea, cu cățeii, cu diverse jocuri, cu apa, cu mașinile, una cu cealaltă și cu jucăriile.
De puțin timp, păpădia a început să dramatizeze. Nu, nu mă refer la exagerarea unor situații (deși tantrumurile prin care trecem acum ar putea spune că despre ele vorbesc) ci la jocul de rol și intrarea în pielea unor personaje.
Pe lângă o multitudine de căței jucărie, de diferite rase, forme și mărimi, pe care puica îi poartă cu ea peste tot, chiar și când se joacă cu cățeii noștri mari și autentici, eu și păpădia mai avem trei personaje preferate:
-domnul Șarpe, pe care puica și l-a însușit ca fiind al ei și numai al ei. Domnul Șarpe e cam ursuz, asocial, nu prea are chef de joacă și îi place să doarmă mult.
-Pingu, care e un hiperactiv nevrotic, vorbește neîncetat, sare, se agită, extrem de prietenos, glumeț și care intră, cu sau fără vina lui, într-o grămadă de belele.
-Măgărușul, care e foarte înțelept și calculat, tolerant, iubitor, cu suflet mare, un liant între ceilalți doi și totodată un salvator pentru jucării în nevoie.
Cum ieșim afară, să ne jucăm cu cei trei la castelul moștenire de la Miru, Ania îl ia pe domnul Șarpe în mânuță și cei doi rămân nedespărțiți pe durata jocului. Așa că, mie îmi revine sarcina să îi coordonez din umbră pe Pingu și pe Măgăruș.
Treaba începe cam așa. Pingu și Măgăruș se joacă în curtea castelului: primul sare, se dă peste cap, râde, dansează și vorbește încontinuu despre simțămintele lui și despre cât e de fericit exact în acel moment, iar Măgărușul râde și-l aplaudă pe prietenul nevrotic.
Domnul Șarpe urmărește serios întreaga scenă și decide că e prea multă zarvă și agitație pentru gustul lui, așa că, se retrage în castel să tragă un pui de somn.
Pingu însă nu este de acord. Are el o obsesie că toată lumea trebuie să participe la joc și să fie bucuros. Așa că pleacă după domnul Șarpe. Bate la poarta castelului și-l strigă pe adormit:
-Domnuleee Șarpeeee, domnuleeeee Șarpeeee! Hai afară să te joci cu noi. Hai, trezește-te și vino afară să vezi ce zi minunată este! Domnule Șarpeee, hai la joacă!
Măgărușul intervine și încearcă să-l tempereze pe entuziast:
-Poate e obosit și vrea să facă nani acum. Va veni când se trezește.
Pingu însă nu e unul care să renunțe vreodată, așa că insistă ciocănind la ușa castelului.
Domnul Șarpe își face într-un final apariția și răspunde solicitărilor nevroticului hiperactiv. Reîncepe joaca în curte. Domnul Șarpe se amuză abia simțit când Pingu ratează o aterizare și se împrăștie peste o broscuță dar apoi decide că este din nou plictisit și se retrage în castel pentru un somn binemeritat. Ritualul se repetă până când domnul Șarpe își invită prietenii în castel și îi pune să se uite pe ferestre la ce frumos dorm cățelușii.
Zilele trecute însă a avut loc un groaznic accident.
Se aflau toți trei în curtea castelului, Pingu era în delir, Măgărușul râdea și domnul Șarpe își pregătea retragerea. Se pare că Pingu a cam întrecut măsura și a trebuit să fie pedepsit, pentru că o mânuță de doi anișori l-a smuls pe sus și l-a aruncat în groapa adâncă a unei găletușe de nisip.
Un zâmbet satisfăcut și răzbunat și-a făcut apariția pe fața unui fetiț care s-a săturat de nevrotismul lui Pingu.
Măgărușul, șocat de brusca dispariție a prietenului lui, o abordează pentru prima dată pe fetița stăpână a domnului Șarpe:
-Heeei, fetiță frumoasă, nu ai văzut cumva unde a dispărut prietenul meu, Pingu? Tare mi-ar fi dor de el dacă nu l-aș mai vedea.
Înduioșată de vorbele înțeleptului Măgăruș, dornică să-l ajute, fetița se lansează în misiunea de căutare a lui Pingu și, privindu-l fix în ochi pe bunul înțelept, pe un ton precipitat și binevoitor, îi spune dintr-o răsuflare, pe limba măgărușilor, cum a căzut Pingu singur-singurel în groapa cea adâncă.
Măgărușul e temător pentru prietenul lui și o întreabă disperat:
-Unde e acea groapă?? Unde? Unde? Arată-mi, fetiță frumoasă!
Ania se ridică și-l îndrumă pe Măgăruș spre găletușa buclucașă, îngrijorată dar cu un zâmbet larg în suflet, arătându-i cu degețelul:
-Uite Pinu! Uite Pinu!
Grea sarcină pentru Măgăruș dar ar face orice pentru prietenul lui. Se cațără cu greu pe marginea găletușei și îl trage de-o aripioară pe Pingu, constantând că e cam grăsan și ducându-l înapoi în curtea castelului.
Pingu este în culmea fericirii și-i mulțumește entuziast când lui Măgăruș, când fetiței salvatoare, oferind pupici pentru toată lumea, inclusiv pentru domnul Șarpe care e cam nemulțumit că centrul atenției tuturor s-a schimbat.
Păpădia râde în hohote.
Tocmai când făcea o ultimă plecăciune în fața fetițului, Pingu simte din nou mânuța care se abate asupra lui și-l aruncă sec înapoi în groapa găletușei.
Apoi, ca și cum nimeni nu a observat acest gest, puica se întoarce imediat spre Măgăruș și cu o expresie îngrijorată, începe să-l îndrume din nou în misiunea de salvare lansată automat.
A fost greu, Pingu nu și-a învățat lecția și a mai căzut încă de 11 ori în groapa cea adâncă. Măgărușul și fetița au lucrat umăr la umăr pentru salvarea izgonitului. Domnul Șarpe, care reușise chiar cu toată agitația, să ațipească nițeluș, s-a trezit, din grabă și din prea mult elan, aruncat și el în groapă în locul lui Pingu. Greșeala a fost însă sesizată imediat și îndreptată fără ca nimeni să observe.
După atâtea aventuri însă, Pingu a reușit să intre în sufletul fetițului și a fost recompensat, pentru toate chinurile prin care a trecut, cu o plimbare gratuită cu tricicleta păpădiei.
E minunat s-o văd pe Ania interacţionând acum cu jucăriile, intrând în pielea pesonajelor, mimând expresii şi emoţii, creând şi dezvoltând jocuri, amuzându-se şi bucurându-se odată cu mine. E fantastic cum pot fi martoră la procesul ei de transformare într-un omuleţ tot mai activ şi implicat. Tot ce trebuie să fac eu este să am sufletul şi ochii larg deschişi. Îmi doresc mult să nu uite niciodată să se joace şi să simtă aceeaşi bucurie mereu!
Sursa foto: http://inspiringmesh.com
