Unii pur și simplu nu sunt creați să fie părinți. Degeaba urmează ei cursul natural al vieții pentru că niciun instinct parental nu se lipește de ei.
Să luăm ca exemplu păsările noastre, zebrele australiene. Ca orice familie normală, după ce s-au găsit și s-au căsătorit (o căsătorie aranjată, ce-i drept, dar cu succes și multă iubire), noi am început să-i presăm cu întrebări indiscrete:
-Șiiii, pe când apar și copilașii, că vrem și noi să ne hrănim nepoțeii și să-i privim cum sar prin colivie și se dau în leagăn???
Poate că nu am fost tocmai discreți și ok, poate că, subtil, am încercat să-i influențăm nițeluș, ba cu apariția, pe nepusă masă, a unui cuib în colivia lor, apoi cu niște paie și fire de sfoară, dar, până la urmă, decizia le-a aparținut în totalitate.
La apariția primului ou, a fost veselie mare în familie și am sărbătorit toți cu mere proaspete și frunze de salată. Când, la 6 ouă, s-au oprit și s-au apucat de clocit, am așteptat cuminți trecerea celor aproximativ 2 săptămâni până la eclozare, ca niște bunici ce suntem, informați din tot felul de articole.
Timpul însă a trecut șiiii … nimic. Ba mai mult, cei doi părinți au început să-și spargă ouăle și să le arunce din cuib, să facă altele, pe care apoi, să le spargă din nou. Se pare că s-au hotărât totuși pentru 6 copii deoarece în jurul acestui număr se învârt cu selecția.
Pe noi ne-a șocat cruzimea de care au dat dovadă. Ok, pot înțelege că nu-ți place întotdeauna de copilul tău, că poate nu a ieșit așa cum ai sperat tu, dar să-l spargi așa fără nicio remușcare???
Acum, cei doi au decis că sunt totuși prea tineri ca să fie părinți și vor să-și mai trăiască viața, așa că au abandonat clocitul și se aleargă unul pe celălalt prin colivie, ca niște adolescenți întârziați.
Noi condamnăm aspru această atitudine și sperăm ca măcar să ducă nașterea la bun sfârșit că după aceea, om avea noi grijă de pui, ca niște bunici responsabili ce suntem, și îi lăsăm pe ei să-și trăiască viața de părinți denaturați și imaturi.
Sursa foto: http://www.fireinthebone.com
