Ania s-a născut fără prea mult păr pe căpșor iar când acesta a început să crească, a făcut-o bineînțeles, inegal. Bebeluș fiind, nu am dus-o la coafor ca să-i tund trei smoculețe de breton ce-i intrau în ochișori, mai ales că era ca o zvârlugă ce nu stătea locului o clipă, ci mi-am asumat eu această responsabilitate: tati o ținea în brațe iar eu, cu inima cât un purice și cu foarfeca la șase metri distanță de ea, încercam să finalizez procesul dintr-o mișcare scurtă și precisă, în realitate însă arătam ca un spadasin legat la ochi. Am continuat cu acest tip de tuns până când au început să vină prea des remarcile:

-Heeei, ce drăguț! S-a tuns Ania singurică?

De atunci am început să apelăm la Dana, prietena noastră coafeză cu bichonul ei pufos și prietenos, Misha, pe care păpădia îl numește în fiecare bichon pe care îl întâlnește.

Dacă, la un moment dat, puica avea probleme cu tunsul, cu renunțarea la orice părticică din ceea ce, atât de maiestuos, o formează pe ea și, nerecunoscându-se, refuza să se privească în oglindă, acum ne cere ea singurică:

-Mami, teble (trebuie) să mergem la Dana să tundă bretonul și să ne mai jucăm puțin cu Misha.

Deși mi-aș dori în continuare să îi las bretonul să crească, cum fetițul preferă să se uite pe sub breton, oricât de lung ar fi acesta, decât să accepte să poarte agrafe sau elastice de păr, o ascult și o sun pe Dana să vedem când ne poate primi. Ania e lângă mine, ascultă atentă în telefon, poate-poate prinde și vreo mișcare de-a lui Misha pe acolo. Telefonul sună însă Dana nu răspunde. Îi spun Aniei că o vom suna mai târziu. Mă privește atentă, cugetă câteva secunde și apoi mă informează:

-Dana tunde oameni acum, mami! De aia nu poate să vorbească cu noi. 

După ce vorbim cu ea și stabilim o întâlnire, pentru că tot e perioada sărbătorilor, decidem să le ducem și un cadou simbolic, pe care Ania îl cercetează cu atenție. Se joacă puțin cu mingea colorată, destinată prietenului ei patruped, ne arată cum i-o va arunca ea, a doua zi, ca să fugă după ea s-o prindă și apoi o pune în punguța de cadou ”ca să nu o pierdem, cumva”. 

E drăguț tare atunci când ai ocazia ca, până și dintr-un banal tuns de breton, să faci o sărbătoare mare pentru suflet! Suntem norocoși!

Sursa foto: http://lionesseflatiron.org

Păr de păpădie, motiv de sărbătoare
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.