Cea mai utilizată cerință a păpădiei este să povestim cu jucăriile ei, adică să creăm scenarii aventuroase între supereroi, cățeluși, ponei, animalele de la ferma lego duplo, etc. Ania își alege preferații ei pe care să-i manevreze, eu sau tati luăm restul și începem să comunicăm intens în timp ce ne lansăm în misiuni de salvare a omenirii, în urmăriri periculoase sau bătălii pe viață și pe moarte.

Eu sunt o girly-girl. Pentru mine păpușile au fost baza oricărui joc și nu pot să spun că m-am săturat vreodată de această activitate. Chiar și adult mai intram în magazinele de jucării și-mi achiziționam câte o păpușă care, pe vremea copilăriei mele, nu exista. De când am aflat că puiuțul nostru de fetiță, am început să fantasmez la cum ne vom juca amândouă cu păpușile. Ei bine, Ania a început să primească păpuși de pe la un anișor. Niciodată nu a fost însă atrasă de ele. Stau toate îngrămădite într-o cutie de care nu se atinge niciodată, prăfuite și plictisite. Câteodată mă lasă să mai introduc și câte o Barbie în jocul nostru, dar căreia îi atribuie un rol limitat și pe care o lasă să participe atâta vreme cât nu interferează prea mult cu supereroii ei.

Într-o frumoasă dimineață de vară, am decis că vreau să-i arăt fetițului cum mă jucam eu cu păpușile bebeluș. Am luat una în brațe, am botezat-o Maria și am instalat-o într-un cărucior roz care este folosit ca mijloc de transport pentru cățeii aflați în misiune. Păpădia mă privea intrigată. M-a informat că o cheamă Ariana nu Maria (Ariana e fetița prietenei mele, cel mai apropiat bebeluș pe care-l cunoaștem).

Am acceptat și am început jocul ca atare: am legănat-o, i-am dat să pape la sân și la măsuță în scăunelul ei, am dat-o pe poneiul-unicorn, pe tricicletă, am sărit cu ea pe trambulină, am culcat-o într-un pătuț improvizat, așteptând ca la un moment dat, Ania să intervină în jocul nostru. Fetițul ne privea însă cu coada ochiului, nițeluș cam nemulțumită. Am rugat-o apoi să o supravegheze pe Ariana cât mă duc eu în casă să beau apă. Când m-am întors, păpușa zăcea suspendată într-un copac iar puica mea sărea fericită pe trambulină. E clar, nu e pregătită să fie babysitter. Se uită la mine puțin îngrijorată, așteptând parcă să vadă dacă mi-a trecut criza și mă întreabă încetișor:

-Putem acuma să ne jucăm cu Hulk, mami?

Mda, cred totuși că ar trebui să mai facem un băiețel, poate așa voi avea și eu cu cine să mă joc cu păpușile! 😀

Sursa foto: novakdjokovicfoundation.org

 

 

Păpușile noastre prăfuite și plictisite
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.