În ultima perioadă, păpădia mea e tot mai dornică să crească mare ca mami și ca tati. I-am explicat de mai multe ori, în diverse conjuncturi, că atunci când va fi mare ca mami va putea și ea să conducă mașina noastră sau îi vor crește și ei sânii pentru că e fetiță sau va putea să poarte pantofi cu toc pe stradă. I-am povestit că în fiecare zi mai crește câte puțin și că atunci când mănâncă, doarme, se joacă, râde și aleargă, ajută la îndeplinirea acestui proces.
Extrem de receptivă la explicațiile mele, fetițul a lansat un studiu propriu al creșterii sale în înălțime.
În unele seri, când suntem toți trei situați în plină joacă, pornim un concurs de cântărit. Ania e întotdeauna prima care se așează pe cântar și socotește murmurând în barbă:
-Șase, opt, cinci, zece!
Urmărește apoi cu atenție și cifrele care clipesc în dreptul nostru și se îndepărtează vorbindu-și mulțumită:
-A crescut Ania mare-mare!
Recent a descoperit că atunci când coboară de pe canapea, fotolii, pat, poate păși lejer, nemaifiind nevoită să sară. Ne cheamă mândră să ne arate:
-Vezi, mami-tati, ce mare a crescut Ania acuma???
Cea mai drăgălașă este însă după somnul de prânz când se trezește buimacă în semiîntuneric și se ridică imediat, împleticindu-se, în picioare. Cu o voce somnoroasă și suavă, frecându-se la ochișori, mă întreabă entuziasmată:
-Oare a mai crescut Ania, mami???
Își studiază piciorușele, calculează concentrată distanțele către obiectele din jur, își pune mâna pe căpșor și mă informează arâtându-mi din degețele:
-Cu atât de mult a mai crescut Ania, mami!!!!
Poate pentru restul lumii o părea mult prea puțină creșterea ei din timpul somnului de prânz dar pentru mine e cu siguranță mult prea reală și rapidă. Poftim, deja mi-e dor de ea cum era cu atâta mai mititică, acum jumătate de oră, înainte să adoarmă liniștită în brațele mele!
Sursa foto: http://apertureed.com
