E prima noapte dormită la Șoimuș de anul acesta. Am ajuns după-masa târziu, am despachetat, am făcut ceva rapid de mâncare și ne-am pregătit de somn. Am adormit buștean toți trei.
Undeva în noapte, mă trezesc brusc niște țipete. Par furioase ori extrem de speriate. Semi conștientă, realizez că sunt glasuri de păsărele. Dar nu unul sau două ci par sute, toate precipitate și agitate. Nu cred că am mai auzit atât de multe păsări ciripind deodată. Întreg scenariul din Hitchcock îmi apare în minte. Deschid leneș un ochi și zăresc o rază firavă de lumină care se chinuie să alunge întunericul din noapte.
Ies în răcoarea dimineții din pridvor și le zăresc pe păsărele ascunse prin desișul unui tuia. Realizez acum că nu seamănă deloc cu decorul din Hitchcock. Sunt doar niște păsări care sporovăiesc vesel, bucuroase de prima rază de lumină, bucuroase că s-au regăsit cu bine toate împreună.
Inspir adânc aer în piept și ies ușurel din scenariul macabru. Sunt acum într-un tablou de Grigorescu. Totul e verde, curat, viu.
Încep să fac sport chiar acolo în pridvor. Cățeii sunt la un pas de mine, dau veseli din coadă, fericiți că cineva le ține companie la această oră mică din dimineață. Nici nu mai simt răcoarea decât ca pe o alinare.
Las Wii-ul deoparte și alerg în curte cu cățeii după mine, nedumeriți complet asupra scopului deplasării mele. Soarele îmi zâmbește timid iar luna începe să se dilueze aievea.
Beau apă însetată și mă îndrept spre treburile mele zilnice. Un cântec al trezirii a fost această dimineață, pornit din vise și alunecat ușor spre realitate.
Păsărelele și-au încetat simfonia. Se mai aude câte una când și când. Dar ecoul lor vibrează în mine întreaga zi. O dimineață la țară, ce pare la sute de ani distanță de urban și care setează tonul pentru întreaga zi. De asta iubesc eu Șoimușul! Acum mă îndrept senină spre ciripitul vesel al celei mai iubite păpădii din Univers!
Sursa foto: ro.wikipedia.org
