Te gândești toată iarna ce frumos va fi în primăvară, atunci când copacii înfloriți vor produce explozii de bucurie în sufletul tău. Când acel moment în sfârșit apare, îl trăiești cu intensitate. Inspiri adânc aer în piept … însă pe când să-l expiri te trezești că în câteva zile nu mai e nicio petală în vânt, în schimb pare că a venit deja vara cu frunzelele ei verzi și dese și fructele deja formate, agățate greu în pomi.
Toată vara te plângi de căldura toridă și ai impresia că va fi nesfârșită. Însă nici nu apuci să te obișnuiești cu rochițele lejere că trebuie să apelezi din nou la ghetuțe și hanorace. Și parcă tânjești deja după o baie sub soarele prietenos.
Te bucuri de toamnă. Parcă tot anul ai așteptat să vezi pictate peisajele acestea ireal de frumoase. Închizi ochii și când i-ai deschis din nou … puf! a apărut deja iarna.
Cu toată zăpada și cu sărbătorile, cu săniușul și cu vacanțele la ski, te trezești teleportată din nou sub un pom înflorit.
La fel de repede trece timpul și în preajma păpădiei. Mă simt buimacă mai mereu. Nu apuc să mă bucur cum se cuvine de primul zâmbet, de primul ma-ma cântat, de primii dințișori, pași, cuvinte stâlcite, de primul ”Beeesc, maaamii!!!” că mă pomenesc cu o domnișoară transformată tot mai mult din bebeluș în omuleț. Mă agăț cu putere de orice moment, oricât de banal ar putea părea, doar-doar oi reuși să opresc puțin timpul exact în acest moment, aici și acum!
Diferența în curgerea anotimpurilor este că mereu o iei de la capăt, ca într-o bulă nesfârșită. N-ar fi drăguț să se întâmple la fel și în cazul nostru?! Să devenim bătrâni doar ca să ne putem naște apoi, din nou, bebeluși? Să o luăm mereu de la capăt, mereu în preajma persoanelor pe care le iubim atât de mult?
Sursa foto: www.dreamstime.com
