Nu sunt foarte atrasă de bijuterii. Tot ce accept sau port este inelul de logodnă, ceasul și verigheta. În rest, fără zorzoane cu sau fără pietricică, mărgele, lănțișoare, brățări, pandantive, inele sau cercei pentru care nici nu mai am găuri în urechi (s-au astupat deși la un moment dat aveam trei). În adolescență și facultate purtam podoabe însă nici atunci nu le toleram foarte bine: când ajungeam la destinație, fie ea și o vizită la prietenele mele, mi le dădeam pe toate jos. Am încă o grămadă de bijuterii de care mi-e foarte drag, în special de cele cu aspect antic, dar care se odihnesc în cutiuțele lor.

Cu toate acestea, recent m-am îndrăgostit până peste cap de o pietricică albastră străvezie care are o valoare inestimabilă (prețioasă e puțin spus).

E sfârșitul de săptămână cu Festivalul Citadela. Nu putem dormi acasă (stăm la poalele cetății) din cauza muzicii, așa că, după o escală la cabana de la Șoimuș, decidem să dormim la soră-mea ce domiciliază în partea opusă a orașului și care era plecată cu toți ai ei la mare în concediu.

Ajungem frânți de oboseală la ei, dincolo de ora de somn a păpădiei. Începem să desfacem din bagaje și să ne pregătim de somn. Ania pleacă în cercetare prin casă. Cum nu-i găsește pe nicicare în camerele lor, se întoarce cu o pietricică albastră pe care mi-o arată mândră.

-Da, iubirea mea! E tare frumoasă! 

Încep să scotocesc după periuțele de dinți când, câteva secunde mai târziu, fetițul mă trage de mână victorioasă:

-Maaami, a înghițit Ania pietricica!

Whaaaaaat?????

-Cum să înghiți pietricica? Tu nu vrei să bagi în gură nici măcar o boabă de coacăză care e semnificativ mai mică decât pietricica pe care mi-ai arătat-o. Ai trecut de trei ani și nu ai înghițit nicio jucărie oricât de minunsculă și periculoasă spunea avertizarea de pe etichetă că ar fi! Nu ai vrut nici mâncare să înghiți până de curând și te-ai gândit să-ncepi de-acum???

-Da, îmi răspunde râzând.

Florin se uită nedumerit la noi:

-Nu cred că a înghițit-o. Te păcălește! Oricum, bine că nu s-a înecat cu ea.

Whaaaat??? Și eu ce fac acum? Mă stresez până găsesc pietricica prin caca? O duc la doctor să-i facă ecograf? Aha, vorbesc cu tata socru, care, medic fiind, mă liniștește:

-Stai calmă că o s-o facă ea caca!

După o săptămână și ceva, tot nu eram sigură dacă a înghițit sau nu pietricica.

Când a venit soră-mea în vizită după concediu, Ania a luat-o de mână și a chemat-o cu ea să facă caca. S-a întors fericită cu olița și i-a înmânat-o soră-mii. Ați ghicit, pietricica străvezie se afla acolo, păpădia i-a înapoiat-o în siguranță. 

Avem așadar acum o pietricică străvezie preferată care a trecut prin aventuri cu noi, care știe cel mai bine cum sună inimioara păpădiei, care și-a găsit calea înapoi la lumină și  de care nu cred că ne vom despărți vreodată. 

Poate că acesta este secretul ca bijuteriile să devină mai prețioase (pentru mine, cel puțin): câteva întâmplări hazlii și puf! fac parte din familie acum!

 

 

 

O pietricică albastră-străvezie-norocoasă
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.