Săptămânal, când mergem la cumpărături, Ania își alege câte o jucărie pe care să i-o achiziționăm. Este o cheltuială obligatorie stabilită în bugetul nostru.
Decizia alegerii îi aparține în totalitate fetițului deși uneori ea ar putea fi condiționată de anumite aspecte financiare. Dacă discutăm cu ea din timp și îi prezentăm termenii achiziției înainte de a fi în fața ofertei, totul decurge armonios, cu multă înțelegere și înțelepciune din partea păpădiei.
Alteori, deși bugetul se prezintă generos, Ania ne surprinde cu o alegere măruntă dar care îi promite ei multe zâmbete.
Nu există o regulă nici în ceea ce privește clasa din care face parte acea jucărie săptămânală: poate fi un My little pony, un personaj patrulian, un cățeluș de plastic, un joc, un castel pentru ponei, un set fosforescent de lipit pe tavan, un accesoriu pentru jocurile din curte, un set creativ, o minge, o mașină, un set de supereroi sau orice altceva îi încântă ei privirile.
Astăzi, după ce a cercetat atentă oferta, studiind serioasă fiecare jucărie în parte ca un bun cunoscător ce este, a ales un fel de gelatină non-toxică sub formă de praf ce promite să creeze un soi de slime în apa din baia copiilor. În drumul spre celelalte cumpărături, noi însă am zărit un păianjen micuț și colorat de jucărie ce se recomanda a fugi cu atât mai repede cu cât copiii țipă mai tare în preajma lui.
Am întrebat-o dacă și-l dorește, bazându-ne pe cât îi place ei (și tuturor copiilor) să-și audă vocea. A acceptat bucuroasă.
Când l-am testat acasă țipând veseli care mai de care, amuzați de tentativele micuțului păianjen de a evada, Ania ne-a surprins cu o reacție pe care ar fi trebuit să o anticipăm.
A luat păianjenul în brațe, l-a oprit de la buton, l-a mângâiat și i-a spus suav:
-Eu nu vreau să țip la tine pentru că nu vreau să-ți fie frică de mine! O să am grijă de tine și o să te iubesc, bine păianjenule?
Pam-pam!
Lăsând la o parte faptul că ne-am simțit ca niște sălbatici, ne-a înduioșat tare această atitudine a fetițului. Și trebuia să o intuim. Adică, dacă fetița noastră, dincolo de animalele de companie pe care le posedă oficial (căței, pisică, papagali, zebre australiene, pești), încă simte nevoia să mai adopte melci, furnici, viermi, omizi, râme, buburuze și chiar păianjeni, trebuia să realizăm că empatia ei trece granițele jucăriilor și va simți instinctiv nevoia să protejeze micuțuțul păianjen abuzat.
Acum jucăria-păianjen stă bine-mersi oprită, fără motive să o ia la goană, însă îngrijită atent de păpădie, mângâiată și drăgălită, așa cum îi și fusese promis că vor decurge lucrurile în noua ei casă.
Sursa foto: twitter.com
