Unele persoane spun: ”Nu știu ce m-aș face dacă nu ai mai fi tu! Nu pot trăi fără tine!”. Ei bine, eu aș putea trăi fără soțul meu și știu exact ce aș face: m-aș readapta, m-aș reechilibra și ne-am crește frumos copilul împreună. Probabil că este o caracteristică a noilor timpuri, acum, când divorțurile și dezamăgirile sunt la ordinea zilei și nu prea ți se mai pictează în culori rozalii tabloul cu ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”. Nu spun că mi-ar fi ușor, nu spun că nu ar schimba definitiv o parte din mine, nu spun că nu aș pierde ceva esențial din viața mea. Dar am învățat, în puținii ani pe care-i am, că fericirea nu ar trebui să-ți depindă niciodată de o altă persoană. Dă-i libertatea să fie cine este și nu o forța să-ți îndeplinească ție dorințe magice și ascunse. Și doar când ai învățat să fii tu singur fericit, îi vei putea ajuta și pe ceilalți să vadă lumina la fel de frumos. În plus, se eliberează o presiune uriașă pe care o pui asupra voastră, stresându-te mereu să fii cum își dorește celălalt, trăind cu teamă ca nu cumva să-l pierzi, încercând să controlezi orice variabilă ar putea influența destinul vostru și uiți astfel să mai trăiești frumos și să te bucuri de minunile fiecărei clipe. Te eliberezi și de o teamă permanentă a ceea ce s-ar putea întâmpla dar eviți și o monotonie care te poate face să uiți să trăiești cu adevărat.
Mda! O perspectivă totuși sumbră de dezbătut, mai ales astăzi, când împlinim 14 ani de la căsătorie. Dar ăștia suntem noi, sumbri uneori. Umorul negru, sec, cel la care nu te aștepți și pe care nu oricine îndrăznește să-l rostească, este preferatul nostru. Și ooooof, Doamneee, cât de mult ne mai place să râdem împreună. Asta ne-a legat și asta cred că ne va ține împreună încă multă vreme de-acum încolo, cel mai probabil, după toate datele de până acum, cam până pe la sfârșitul vieții.
Ca orice cuplu care se respectă, avem un film preferat, cu o istorie în spate (ba chiar și câștigător de Oscaruri): As good as it gets, un film nu tocmai pe tiparul celor romantice și siropoase, avem un citat preferat, izvorât din același film: You make me wanna be a better man!, și avem și o melodie preferată. Înainte să ne căsătorim, în 2005, apăruse o piesă de la VH2, Fiecare zi fără tine, care are următoarele versuri, printre altele la fel:
Fiecare zi, fără tine/ Mă face să mă simt din ce în ce mai bine/ O urmă de parfum și mult-mult praf pe drum/ E tot ce lași în urma ta!
În prag de nuntă, când toată lumea se lupta să danseze pe piesa Ești mireasa vieții mele!, noi plănuiam în secret să spargem tiparele și să șocăm audiența cu primul dans executat pe piesa care ne amuza pe noi teribil de mult. Având o nuntă destul de conservatoare și două familii cu multe rude și mulți prieteni, am ales totuși o cale de mijloc. Dar în sufletele noastre râzânde, știam amândoi ce melodie ascultam împreună.
Ieri dimineață, i-am povestit Aniei ce zi importantă urmează:
-Iubire, mâine e ziua lui mami și a lui tati! Împlinim 14 ani de când ne-am căsătorit!
Nedumerită, puica ne întreabă, pe bună dreptate:
-Și eu unde eram?
-În planuri, în vise și în sufletele noastre, pui!
-Mâine e și ziua mea, mami! îmi răspunde intrigată. E ziua lui toți trei: Ania, mami și tati!
Astăzi dimineață, când ne-am spus toți trei La mulți ani!, ne-am îmbrățișat și ne-am pupat, i-am arătat păpădiei fotografia de la nuntă ce tronează în bibliotecă, cu mami mireasă și cu tati mire. Prinsă în euforia momentului, Ania ne anunță fericită:
-Aaaa, încă un lucru mai am de spus: mami era mireasă, tati era mire și eu eram în burtică la mami!
Ei uite că până la urmă, a găsit ea o explicație a lipsei ei din acea, se pare, atât de importantă fotografie.
Adevărul este că nici mie nu-mi vine să cred că nu a fost cu noi de când lumea! Sumbri sau nu, împreună ne distrăm cel mai bine!
La mulți ani, soțu! La mulți ani, Ania! Vă iubesc nespus, până la cer și-napoi, de-un infinit de ori!
